1. [DEX '09] TOC1 interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de o lovitură sau de o ciocănitură într-un obiect sau într-un material tare. – Onomatopee.
2. [DEX '09] ȚOC interj. (Fam.) Cuvânt care imită zgomotul produs de un sărut sau de supt. – Onomatopee.
3. [MDA2] toc1 [At: VLAHUȚĂ, ap. TDRG / V: ~a / E: fo] 1-2 sn, i (Rep) (Cuvânt care) imită zgomotul produs de o ciocănitură, de o lovitură într-un obiect sau într-un material dur. 3-4 sn, i (Reg; rep) (Cuvânt care) redă strigătul caracteristic al bibilicii. 5 i (Reg; rep) Cuvânt cu care se cheamă mieii la supt. 6 sn (Reg) Clopot la oi.
4. [MDA2] toca2 i vz toc1
5. [MDA2] țoc1 [At: GORJAN, H. I, 70/28 / E: fo] (Are) 1 i (Fam) Cuvânt care imită zgomotul produs de sărut. 2 i (Fam) Cuvânt care imită zgomotul produs de supt. 3 s Sărut zgomotos. 4 i (Reg) Cuvânt care redă zgomotul produs prin lovirea unor obiecte, prin ciocănire etc. 5 i (Reg) Cuvânt cu care se cheamă porcii.
6. [CADE] ȚOC! interj. Imită sărutatul: se repede la dînsa și-o sărută, ~! ~! (sad.) [onom.].
7. [DLRLC] TOC1 interj. (De obicei repetat) Cuvînt care redă zgomotul produs de lovituri puternice într-un obiect sau într-un material tare. Bătea nepăsător în poartă: toc! toc! toc! I. BOTEZ, ȘC. 176. N-ai nici cînd închide ochii, căci te cheamă toc, toc, toc! Toc, toc, toc! la rugăciune. CONTEMPORANUL, I 405. ◊ (Substantivat) Toc-tocul bastonului purtat de orb a sunat adesea chiar sub fereastra unde tînărul... migălea... versurile lui. V. ROM. ianuarie 1954, 155.
8. [DLRLC] ȚOC1 interj. (Adesea repetat) Onomatopee care redă zgomotul sărutatului și al suptului. Ea se pleacă să te ridice și tu «țoc, țoc». DAVIDOGLU, O. 49. Se repede la dînsa ș-o sărută, țoc, țoc! SADOVEANU, la TDRG. Eu sînt gata să fac semne și minuni pentru dragostea ta, ah! (țoc, și iar îl sărută). GORJAN, H. I 70.
9. [Șăineanu, ed. VI] toc! int. imită sgomotul lovirii a două corpuri: toc! toc! [Onomatopee].
10. [Șăineanu, ed. VI] țoc! int. imită sgomotul sărutatului repede sau al suptului pruncilor. [Onomatopee].
11. [Scriban] 4) toc, interj. care arată lovirea în lemn orĭ ceva asemenea: aud toc-toc la ușă (bate cineva la ușă). V. tîc, boc, cĭoc, poc. V. și tip.
12. [Scriban] țoc, interj. care arată zgomotu buzelor cînd apucă țîța saŭ zgomotu sărutăriĭ; interj. cu care se cheamă porciĭ.
13. [DOOM 3] toc-toc v. toc2
14. [DOOM 2] toc-toc v. toc
15. [DOOM 3] toc2/toc-toc interj.
16. [DOOM 3] țoc2/țoc-țoc (fam.) interj.
17. [DOOM 3] țoc-țoc v. țoc2
18. [DOOM 2] !toc1/toc-toc interj.
19. [DOOM 2] țoc1/țoc-țoc (fam.) interj.
20. [DOOM 2] țoc-țoc v. țoc1
21. [DOR] toc/toc-toc interj.
22. [DOR] țoc/țoc-țoc interj.
23. [DER] toc interj. – Poc, trosc; imită zgomotul de lovitură, de bătaie. Creație expresivă, cf. tic, tac, cioc, boc, poc. – Der. toc, s. n. (partea mai ridicată a tălpii la încălțăminte), datorită zgomotului pe care-l produce (după Cihac, II, 707, Tiktin și Candrea, din it. taccone, prin intermediul ngr. ταϰούνι, sau al bg. takun, tokun, tok, cf. Bernard 42; dar această der. este dificilă și ultima formă din bg. ar putea proveni din rom.); toacă, s. f. (bucată de lemn uscat sau de fier turnat, al cărui sunet înlocuiește în mănăstiri dangătul clopotelor; dangăt, bătaie de clopot; numele popular al unei constelații, Pegas), cd. calabr. tocco, care denumește un instrument asemănător (it. raganello), alb. tokë (Philippide, II, 737; der. din alb., sugerată de Cihac, II, 720, este improbabilă); tocălie, s. f. (toacă; hădărag, titirez, morișcă de vînt pentru a speria păsările; piedică la războiul de țesut), cu l expresiv; toca, vb. (a bate, a bate la ușă; a trage clopotele; a tropăi; a sparge lemne; a mărunți, a tăia mărunt; a face praf, a sfărîma, a face pulbere; a risipi, a irosi; a ruina, a-și pierde averea; a pisălogi, a plictisi; a flecări, a trăncăni; a clămpăni berzele din cioc), mr. toc, tucat, tucare, cf. Schuchardt, ZRPh., XXII, 397 și REW 8767 (după Densusianu, Hlr., 198; Pușcariu 1746 și Candrea, de la un lat. *toccāre, cf. it. toccare, prov., cat., sp., port. tocar, fr. toucher); tocăni, vb. (a bate; a pisa, a tăia mărunt), cu suf. expresiv -ni; tocană, s. f. (mîncare cu carne tăiată mărunt și fiartă înăbușit; Maram., terci de mălai); tocănit, s. n. (bătut); tocător, s. n. (fund de bucătărie); tocătoare, s. f. (fund); tocătură, s. f. (carne tocată; tăietură). – Din rom. provin mag. tóka „scîndură de tocat” și tokány „tocătură” (Edelspacher 23).
24. [DER] țoc interj. – Imită zgomotul unui sărut. – Var. Trans. țuc. Creație expresivă. – Der. țocăi, vb. (a săruta; a suge); țuca, vb. (Trans., a săruta), cf. ALR, I, 99; țugsui, vb. (a suge; a bea), cuvînt rar, folosit de Ispirescu, pare contaminat cu țuguia (după Candrea, legat de bg. cukam „a bea”).
25. [GER] toc În Cîmpia Dunării este bine cunoscută expresia a da un toc de bătaie „a da o bătaie”, pe care dicționarele nu o inserează. Mi se semnalează cam în același timp din nordul Moldovei și din Oltenia formula top de bătaie. Acesta trebuie să fie originalul: se cumpără un top de hîrtie (cf. bg. пот хартия) etc., și deci se poate servi și un top de bătaie. Cum top este astăzi mai puțin cunoscut, a intervenit toc, care are numeroase înțelesuri și, eventual, pentru înțeles s-a produs și o influență a lui a toca.
26. [Argou] țoc! interj. cuvânt care imită zgomotul produs de un sărut
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL