1. [DEX '09] TIVA interj. (Reg.) Hai! fuga! fugi! șterge-o! ◊ Expr. Tiva, băiete! = pe-aici ți-e drumul! pleacă în grabă! – Cf. bg. otivam „mă duc”.
2. [MDA2] tiva i [At: CREANGĂ, A. 6 / V: (reg) ~i / E: ns cf bg отивам „mă duc”] (Reg) 1 Hai, fuga! Si: (reg) tiutiu3. 2 (Îe) ~, băiete! Șterge-o!
3. [DLRLC] TIVA interj. (Arată plecarea repede și neașteptată dintr-un loc) Hai, fuga! tunde-o! fugi! șterge-o! Nemaiauzind nici o foșnitură de păpușoi, nici o scurmătură de găină, am țișnit o dată cu țărna-n cap și tiva la mama acasă. CREANGĂ, A. 6. Luă cofița cu apă și tiva la mă-sa. ȘEZ. VI 11. ◊ Expr. Tiva băiete = pe-aici ți-e drumul! șterge-o! pleacă în grabă! Își ia cojocul între umere și biciul în mînă și tiva băiete! CREANGĂ, P. 114. – Variantă: tivai (ȘEZ. II 101) interj.
4. [Șăineanu, ed. VI] tiva adv. Mold. drept înainte (fugind): și tiva la mama acasă CR. [V. tiv: cf. sub raportul sensului, găitan].
5. [Scriban] tíva (bg. otiva, s’a dus), adv. care (în est și sud) arată graba spre un lucru plăcut: cum văzură poarta deschisă, copiiĭ tiva în grădină la mere! Și’n loc. tiva, băĭete = „s’a dus, a zbughit-o”, și ca imperativ glumeț în loc de „du-te, fugĭ”: na banĭ și tiva maĭ repede la dugheană! – Și tivaĭ (Șez. 30, 197). V. amandea, ĭama, fuga.
6. [DEX '09] TIGVĂ, tigve, s. f. 1. (Pop.) Craniu, țeastă; (depr.) cap; p. ext. ins, individ. 2. Plantă erbacee agățătoare sau târâtoare din familia cucurbitaceelor, cu flori mari, albe, cu fructe mari de forme variate, de obicei bombate, care la maturitate devin lemnoase și gălbui; tâlv (Lagenaria vulgaris); p. restr. fructul acestei plante. ♦ Vas făcut din fructul uscat de tigvă (2). ◊ Expr. Cap de tigvă = om prost. [Var.: (reg.) tivgă s. f.] – Din bg., sb. tikva.
7. [DEX '09] TIVGĂ s. f. v. tigvă.
8. [MDA2] tibgă sf vz tigvă
9. [MDA2] ticvă sf vz tigvă
10. [MDA2] tidvă sf vz tigvă
11. [MDA2] tifdă sf vz tigvă
12. [MDA2] tigbă sf vz tigvă
13. [MDA2] tigvă sf [At: NECULCE, L. 387 / V: (reg) tibgă, ticvă, tidvă, tifdă, ~gbă, tihoacă, tioacă, tioagă, titvă, tiubgă, tiucă, tiugă, tiușă, tiuvgă, tivă, tivdă (Pl: ~duri), tivgâ, tugă / Pl: ~ve, (reg) -vi / E: bg, ucr тигва, srb tikva] 1 Plantă erbacee agățătoare sau târâtoare, din familia cucurbitaceelor, cu flori mari, albe, cu fructul de diferite forme (de obicei bombat), verde și zemos, care la maturitate devine gălbui și cu pereții tari, lemnoși Si: (reg) bostănei, cătrună, ciugai., curcubetă, heber, lupoaie, pere-curcubete, sămânțar, sărăboi, tărăni, tâlv (2), trăgace (14), trăgulă (4), triov, troacă (21) (Lagenaria siceraria). 2 (Bot; reg) Dovleac (Cucurbita maxima). 3 (Bot; reg) Bostan (Cucurbita pepo). 4 (Reg; îe) A sta ca tiuga peste gard A fi nehotărât. 5 (Reg; îae) A fi gata de ducă. 6 (Olt; îe) A fi alb ca floarea de tiugă A fi alb ca zăpada. 7-9 (Prc) Fructul (comestibil) al tigvei (1-3), utilizat uneori ca ornament. 10 (Pfm; îs) Cap de ~ sau ~ goală (ori seacă) Om prost. 11 (Reg; îe) A nu avea cap, ci ~ A fî prost. 12 (Pex) Vas făcut din fructul uscat și golit de miez al tigvei (1-3), care servește ca pâlnie de tras băutura din butoi, ca recipient în care se păstrează și se transportă diferite alimente, ca plută la pescuit etc. 13 (Pex) Conținutul unei tigve (12). 14 (Reg; îe) Și-a găsit hârbul capacul, -va dopul și lelea bărbatul Se zice când se asociază două persoane care au aceleași defecte. 15 (Reg; îe) A umbla cu tiuga cu minciuni A fi mincinos, intrigant. 16 (Reg; îe) S-a umplut ~va Se zice despre două persoane care nu mai sunt în relații bune. 17 (Mol;șîs poamă tidvă sau tivdă ori strugure de tiugă) Varietate de struguri de culoare albă, cu boabele mari, cărnoase și cu coaja groasă, dispuse rar pe ciorchine Si: (reg) tigveană, tigveasă, tigvoasă (2). 18 (Bot; reg; îc) Tidvă-de-pământ Mutătoare (Bryonia alba). 19 (Bot; reg; îc) Tidvă-de-apă Nufăr-alb (Nymphaea alba). 20 (Bot; reg; îc) ~-de-tină Pepene-verde (Citrullus vulgaris). 21 (Și, îrg; îs ~va capului) Craniu (de om sau de animal). 22 (Pfm; pex; irn) Cap1 (1). 23 (Mol; dep; îf tioagă) Minte. 24 (Reg; șîs tidva dopului) Calota pălăriei. 25 (Reg; șîs tiugă de vârf) Capul1 ascuțit al oului. 26 (Reg; șîs tiugă de cotor) Capul1 rotunjit al oului. 27 (Reg; urmat de determinări) Vârf de deal sau de munte.
14. [MDA2] tihoacă1 sf vz tigvă
15. [MDA2] tioacă1 sf vz tigvă
16. [MDA2] tioagă sf vz tigvă
17. [MDA2] titvă sf vz tigvă
18. [MDA2] tiubgă sf vz tigvă
19. [MDA2] tiucă2 sf vz tigvă
20. [MDA2] tiugă1 sf vz tigvă
21. [MDA2] tiușă sf vz tigvă
22. [MDA2] tiuvgă sf vz tigvă
23. [MDA2] tivai i vz tiva
24. [MDA2] tivă1 sf vz tigvă
25. [MDA2] tivdă sf vz tigvă
26. [MDA2] tivgă sf vz tigvă
27. [MDA2] tugă sf vz tigvă
28. [DEX '98] TIGVĂ, tigve, s. f. 1. (Pop.) Craniu, țeastă; (depr.) cap; p. ext. ins, individ. 2. Plantă erbacee agățătoare sau târâtoare din familia cucurbitaceelor, cu flori mari, albe, cu fructe mari de forme variate, de obicei bombate, care la maturitate devin lemnoase și gălbui; tâlv (Lagenaria vulgaris); p. restr. fructul acestei plante. ♦ Vas făcut din fructul uscat de tigvă (2). ◊ Expr. Cap de tigvă = om prost. [Var.: (reg.) tivgă s. f.] – Din bg., scr. tikva.
29. [DLRLC] TIDVĂ s. f. v. tigvă.
30. [DLRLC] TIGVĂ, tigve, s. f. (Și în forma tidvă) 1. Craniu, țeastă; (depreciativ) cap, p. ext. ins, individ. Făcu două cercuri în aer, mici cît scobitura ochilor într-o tigvă de om. DUMITRIU, N. 158. Măria-sa împăratul, stăpîn al tidvelor omenirii, le-a poruncit în trei rînduri. SADOVEANU, D. P. 9. Deasupra tărăbilor de scînduri spînzurau... miei cu tidvele rînjind. C. PETRESCU, Î. II 159. 2. Plantă erbacee agățătoare sau tîrîtoare din familia cucurbitaceelor, cu flori mari, albe, cu fructe de forme variate, și, la maturitate, de culoare gălbuie (Lagenaria vulgaris); fructul acestei plante. Din tigvă amară în zadar iei sămînță. ◊ Expr. Cap de tigvă = cap prost; om prost. Taci, cap de tigvă, grăi Tămădueanu. DELAVRANCEA, S. 224. 3. Vas făcut din fructul uscat al tigvei (2). Are Dănilă baciul tigve de jintiță pe care le ține la răcoare în fundul hrubei, sub deal. SADOVEANU, O. L. 36. Tigva nu merge de multe ori la apă, că or se sparge, or crapă. PANN, P. V. I 51. – Variante: tidvă, titvă, tiugă (MAT. FOLK. 1565), tivgă (GÎRLEANU, L. 30, ISPIRESCU, L. 357) s. f.
31. [DLRLC] TITVĂ s. f. v. tigvă.
32. [DLRLC] TIUGĂ s. f. v. tigvă.
33. [DLRLC] TIVAI interj. v. tiva.
34. [Șăineanu, ed. VI] tidvă f. 1. plantă originară din țările tropicale, al cării fruct verde și cărnos devine la maturitate gălbuiu și lemnos (Cucurbita lagenaria); 2. curcubetă uscată și golită de păstrat apă; 3. fam. cap: furtuna e în tidva-ți, Ciubăr! AL. [Și tigvă = serb. TIKVA, de unde (prin asimilațiune) tidvă și (prin metateză) tivgă].
35. [Șăineanu, ed. VI] tigvă f. V. tidvă.
36. [Șăineanu, ed. VI] tivgă f. 1. tidvă; 2. urcior dintr’o tivgă golită: tivga nu merge de multe ori la apă; 3. fam. căpățână: de și ești diavol, dar ți’e tivga goală PANN. [V. tidvă].
37. [Scriban] tidvă, V. tivdă.
38. [Scriban] tígvă, V. tivdă.
39. [Scriban] tĭúgă f., pl. ĭ (var. din tivgă). Olt. Munt. Tivgă.
40. [Scriban] tívdă (Mold.) f., pl. e, tívgă (Munt.), pl. ĭ, și tígvă (Olt.), pl. e (bg. sîrb. tikva, rus. týkva, d. vsl. tyky, tivdă; ung. tök. Un fel de dovleac care are forma uneĭ gărăfĭ și în care, cînd e uscat, țăraniĭ țin sare, lapte ș. a. (lagenaria vulgaris). Vreju acestuĭ dovleac. Craniŭ, hîrcă: o tivdă păgînească (Al.). – În Olt. la munte tigvă, la cîmp tĭugă. În Munt. tĭugă se zice maĭ mult celeĭ cilindrice, care se întrebuințează ca tragă, și care se numește în Olt. tilv. Pe aĭurea și tidvă.
41. [Scriban] tívgă, V. tivdă.
42. [DOOM 3] tiva (reg.) interj.
43. [DOOM 3] tigvă s. f., g.-d. art. tigvei; pl. tigve
44. [DOOM 2] tigvă s. f., g.-d. art. tigvei; pl. tigve
45. [MDO] tigvă
46. [IVO-III] tidvă.
47. [DER] tigvă (-ve), s. f. – Dovleac, bostan (Lagenaria vulgaris). – 2. Vas făcut dintr-un bostan gol. – 3. Bidon, ploscă. – 4. Cap, devlă. – 5. Hîrcă, craniu. – Var. tidvă, titvă, tivgă, tivdă, tiugă. Sl. tyky „tigvă” (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 409; Tiktin; Iordan, BL, VIII, 123; Petrovici, Dacor., X, 35), cf. sl. tykvi, bg., sb. tikva, pol. tykwa, rus. tykva (Vasmer, III, 160). Tigvă și tivgă circulă în principal în Munt., tidvă și tidvá în Mold., tiugă în Olt. De la această ultimă var. ar putea fi un dublet teucă (var. teică), s. f. (vas de lemn, ciutură; albie, canal; canal mic la moara de făină), insuficient explicat de Tiktin (de la tei), de Diculescu, Elementele, 468 (din gr. τεῦχος „instrument, covată”) și de Scriban (din tc. tekne); cf. teaucă, s. f. (cotei; vorbăreț), explicabil semantic plecînd de la zgomotul produs de apa morii sau mai precis de titirezul ei. Nu este clară legătura cu treucă, var. de la teucă?
48. [DFL] LAGENARIA Ser., TIDVĂ, fam. Curcubitaceae. Gen cu o singură specie originară din părțile tropicale ale Africii și Asiei. Plantă erbacee, anuală, pubescentă,. agățătoare sau tîrîtoare: Lagenaria siceraria (Mol.) Standley (syn. L. vulgaris Ser.). Specie care înflorește vara-toamna. Flori (5 petale libere, acute, stil cu 3 stigmate bilobate, 3 stamine, caliciul campanulat sau, infundibuliform cu 5 sepale lanceolate îndepărtate) monoice, mari, albe, singulare, în axa frunzelor, cu pedunculi lungi. Frunze alterne, aproape întregi sau sinuat-dentate, cordiforme la bază și rotunde la vîrf. Pețiolul este însoțit de 2 glandule. Cîrceii opuși frunzelor sînt ramificați. Fructul, lung de cca 0,95 na, piriform, cu gît subțire și lung, cu coajă lemnoasă, galbenă, albicioasă, la început, pubescent, fragil, mai tîrziu glabru. Semințe (pînă la 2 cm lungime) albe, invers-ovate, triunghiulare sau oblonge, cu vîrf rotunjit său retezat.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL