1. [DEX '09] TIHĂRIE, tihării, s. f. (Reg.) Tihăraie. – Et. nec. Cf. tihăraie.
2. [MDA2] tihărie sf [At: SADOVEANU, O. XIII, 228 / Pl: ~ii / E: ns cf tihăraie] (Mol) Tihăraie (5).
3. [DEX '98] TIHĂRIE, tihării, s. f. (Pop.) Tihăraie. – Et. nec. Cf. tihăraie.
4. [DLRLC] TIHĂRIE, tihării, s. f. Tihăraie. Spun feciorii că s-ar fi aflînd patru haite fătate în niște tihării încîlcite cu spini. SADOVEANU, O. L. 40.
5. [Scriban] tihăráĭe și -ríe f. (rudă cu ung. cihere, desiș, care poate să vie din rom. țîhlă, sihlă. Cp. și cu stuhăraĭe, -ríe). Est. „Loc în pădure ascuns și greŭ de străbătut” (Nț. Rev. I. Crg. 3, 156), povîrniș rîpos acoperit de brazĭ căzuțĭ, desiș în loc abrupt: pe marginea uneĭ tihărăĭ adîncĭ și înguste (VR. 1923, 4, 6), nu putea nimeri pin tihăraĭa ceĭa (Șez. 31, 137), trece pin pădurĭ, tihărăĭ și cîmpiĭ pustiĭ (Șez. 33, 27). V. smidă, hududoĭ, tîhlăriș, ponor.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL