1. [DEX '09] TICĂIT2, -Ă, ticăiți, -te, adj. (Despre oameni) 1. Care lucrează încet, fără spor; mocăit. 2. (Pop.) Nenorocit, necăjit; sărman, năpăstuit. – V. ticăi2.
2. [DEX '09] TICĂIT1, ticăituri, s. n. Faptul de a ticăi1; bătaie, sunet ritmic al ceasornicului; zvâcnire, palpitare a inimii. – V. ticăi1.
3. [MDA2] ticăit2, ~ă [At: MOXA, 393/8 / Pl: ~iți, ~e / E: ticăi2] (Reg) 1-2 smf, a (Persoană) care lucrează încet și fără spor Si: (reg) mocăit, mocoșit, ticală (3). 3-4 smf, a (Persoană) care reacționează cu întârziere Si: bleg, (reg) ticală (4). 5-6 smf, a (Pex) (Persoană) care nu este în stare să facă ceva Si: nevrednic, (îrg) ticălos (8-9). 7-8 smf, a Ticălos (1-2). 9 a (D. viață, modul de trai) Plin de supărări, de amărăciuni Si: amărât. 10 a (D. oameni și manifestările lor) Mizerabil. 11 a (D. oameni și manifestările lor) Care exprimă răutate, josnicie Si: (îrg) ticălos (13). 12 a Zgârcit.
4. [MDA2] ticăit1 sn [At: DDRF / Pl: ~uri / E: ticăi1] 1 Sunet ritmic, caracteristic emis în timpul funcționării ceasornicului Si: (pfm) tăcăit (2), tâcâială (1), (îvr) tăcăitură (2), tâcâire (1). 2 Palpitație a inimii Si: zvâcnire, (pfm) tăcăit (3), tâcâială (2), tâcâit, (reg) ticăitură (2), (îvr) tăcăitură (3), tâcâire (2).
5. [DEX '98] TICĂIT1, ticăituri, s. n. Faptul de a ticăi1; bătaie, sunet ritmic al ceasornicului; zvâcnire, palpitare a inimii. – V. ticăi1.
6. [DLRLC] TICĂIT2, -Ă, ticăiți, -te, adj. 1. Care lucrează încet (și fără spor); mocăit. Sculîndu-se, Mihu era mai ursuz decît totdeauna și se mișca ticăit și fără nici o treabă prin casă. SLAVICI, N. I 106. Am văzut destui bărbați mult mai ticăiți... decît cea mai bicisnică femeie. CREANGĂ, P. 141. 2. (Învechit și popular) Nenorocit, necăjit; sărman, năpăstuit. Se puse pe gînduri și cugetă la această ticăită de lume. ISPIRESCU, U. 21. Să n-aibi milă, că nici de tine nimeni nu va avea milă, cînd te vor vedea înfrînt și ticăit! ODOBESCU, S. I 67. Căutară să ajute pe ticăiții lor frați. BĂLCESCU, O. II 126. ◊ (Substantivat) Cum îmi prăpădiși floarea împărăției mele, ticăitule și becisnicule? ISPIRESCU, M. V. 31. Ticăita, vai de ea, Șade într-un vîrf de nuia, Nu se teme c-o cădea (Aluna). GOROVEI, C. 11.
7. [DLRLC] TICĂIT1, ticăituri, s. n. Faptul de a ticăi1; zvîcnire, palpitare a inimii. Și-a ascultat fără voie ticăitul spornic al inimii. GALAN, Z. R. 230. Bătaia ceasornicului. Atunci vedea pentru întîia oară un ceasornic. Îi ascultă ticăitul. ARDELEANU, D. 56.
8. [Șăineanu, ed. VI] ticăit n. mizer, nenorocit: ticăitul Domn BĂLC. această ticăită de lume Isp. [Participiu dintr’un verb ticăi, de origină necunoscută].
9. [Șăineanu, ed. VI] ticăit n. fapta de a ticăi: ticăitul inimei. [V. ticăi].
10. [Scriban] ticăít, -ă adj. Vechĭ. Azĭ vest. Nenorocit: se văĭcărea în sine ticăita de ștucă (VR. 1913, 7-8, 51). Păcătos. Est. Mocoșit, mocăit, încet și prost la lucru.
11. [DEX '09] TICĂI1, pers. 3 ticăie, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ceasornice) A emite un sunet ritmic caracteristic în timpul funcționării; a face tic-tac. 2. (Despre inimă) A bate tare (sub efectul unei emoții puternice); a zvâcni, a palpita. – Tic1 + suf. -ăi.
12. [DEX '09] TICĂI2, ticăiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.) A lucra încet, fără spor; a se mocăi. – Et. nec.
13. [MDA2] ticăci v vz ticăi2
14. [MDA2] ticăi1 vi [At: DDRF / Pzi: 3 ~ește, ~e / E: tic1 + -ăi] 1 (D. ceasornice) A emite un sunet ritmic, caracteristic în timpul funcționării Si: (pfm) a tăcăi (2), a tâcâi (1). 2 (D. inimă) A bate tare (din cauza unei emoții puternice) Si: a palpita, a zvâcni, (pfm) a tăcăi (3), a tâcăi (2), (reg) a tăcâti.
15. [MDA2] ticăi2 [At: CORESI, EV. 245 / V: (înv) ~ăci, (reg) ~ăli / Pzi: ~esc / E: ns cf ticală] 1 vi (Reg) A lucra încet, fără spor Si: (reg) a se mocăi, a se mocoși. 2-3 vir (Îrg) A suferi.
16. [MDA2] ticăli v vz ticăi2
17. [DEX '98] TICĂI2, ticăiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Rar) A lucra încet, fără spor; a se mocăi. – Et. nec.
18. [DLRLC] TICĂI1, ticăiesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre inimă) A bate tare (sub efectul unei emoții puternice); a zvîcni, a palpita. Parcă mie nu-mi ticăie inima? DUMITRIU, P. F. 12. Dar dacă n-o vrea? întrebă Vitalia cu inima ticăind. STĂNOIU, C. I. 206. 2. (Despre ceasornice) A emite un sunet ritmic, caracteristic mașinăriei în funcție; a face tic-tac. Un ceasornic pe un scrin mai ticăia ca o inimă bolnavă. ANGHEL-IOSIF, C. L. 79. – Variantă: tîcîi (ISPIRESCU, L. 60) vb. IV.
19. [DLRLC] TICĂI2, ticăiesc, vb. IV. Refl. 1. (Rar) A lucra încet și fără mult spor, a se mocăi. 2. (Învechit și popular) A se zbuciuma, a se frămînta, a se văita. Începu a-și frînge mîinile de durere și a se ticăi, de-i plîngeai de milă. ISPIRESCU, M. V. 31.
20. [DLRLC] TÎCÎI vb. IV v. ticăi1.
21. [Șăineanu, ed. VI] ticăì v. a face tic-tac, a palpita: inima începu să-i ticăe. [Onomatopee].
22. [Scriban] tícăĭ v. intr. V. tîcîĭ.
23. [Scriban] ticăĭésc v. intr. (cp. cu chitcăĭesc și cu vsl. tykati, a împunge, a împinge). Est. Fam. Mocoșesc, lucrez prea încet și prost. V. refl. Nu te maĭ ticăi atîta! Munt. Mă văĭet.
24. [Scriban] tîcîĭ, a -í v. intr. (d. tîc-tîc). Fam. Fac tîc-tîc: a-țĭ tîcîi inima de frică. – Și tícăĭ (Dolj): le ticăĭa la toțĭ inimile (Doina 2-3, 39). V. bîcîĭ.
25. [DOOM 3] !ticăit1 (mocăit) adj. m., s. m., pl. ticăiți; adj. f., s. f. ticăită, pl. ticăite
26. [DOOM 3] ticăit2 (tic-tac) s. n., pl. ticăituri
27. [DOOM 2] ticăit2 (tic-tac) s. n., pl. ticăituri
28. [DOOM 2] ticăit1 (mocăit) adj. m., pl. ticăiți; f. ticăită, pl. ticăite
29. [DOOM 3] ticăi2 (a ~) (a se mocăi) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticăiesc, 3 sg. ticăiește, imperf. 1 ticăiam; conj. prez. 1 sg. să ticăiesc, 3 să ticăiască
30. [DOOM 3] ticăi1 (a ~) (a face tic-tac) vb., ind. prez. 3 ticăie, imperf. 3 pl. ticăiau; conj. prez. 3 să ticăie
31. [DOOM 2] ticăi2 (a ~) (a lucra încet) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticăiesc, imperf. 3 sg. ticăia; conj. prez. 3 să ticăiască
32. [DOOM 2] ticăi1 (a ~) (a face tic-tac, a palpita) vb., ind. prez. 3 ticăie, imperf. 3 sg. ticăia; conj. prez. 3 să ticăie
33. [MDO] ticăi (ind. prez. 3 sg. și pl. ticăie)
34. [IVO-III] ticăesc, -ăiască 3 conj., -ăiam 1 imp.
35. [DLRLV] TICĂIT adj. (Ban.) Mocăit, mocoșit. Tikĕit. AC, 374. Etimologie: ticăi. Vezi și ticală, ticăi.
36. [DLRLV] TICĂCI vb. v. ticăi.
37. [DLRLV] TICĂI vb. 1. (Ban.) A lucra încet, fără spor. Tikeiĕsk. Frustra laboro. AC, 374. 2. (Mold.) A suferi. Cf. DOSOFTEI, VS. Variante: ticăci (DOSOFTEI, VS). Etimologie necunoscută. Cf. ticală. Vezi și ticală, ticăit.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL