[DTM] terminatio (cuv. lat. „sfârșit”) 1. Termen împrumutat din arta retoricii pentru a desemna o concluzie melodică (spre deosebire de cadență (1) ce desemnează o concluzie armonică). T. este masculină dacă nota finală a melodiei este o notă lungă; ea devine feminină dacă nota finală este scurtă. V. clausula. 2. Într-un tril*, t. arată modul în care este rezolvat acest ornament* melodic. T. trilului, lăsată multă vreme la latitudinea executantului, a început a fi notată de pe la mijlocul sec. 19. 3. (Lingv.) Sunet sau grup de sunete de la sfârșitul unui cuvânt; partea variabilă a unui cuvânt de la sfârșitul lui, prin opoziție cu rădăcina (radicalul), invariabilă.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL