1. [DEX '09] TERITORIU, teritorii, s. n. 1. Întindere de pământ (delimitată) în care se exercită o anumită autoritate. ♦ (Jur.) Parte din suprafața Pământului, alcătuită din uscat, apele interioare, marea teritorială și spațiul aerian, cuprinsă între granițele unui stat și supusă suveranității acestuia. 2. Suprafață de teren suficientă pentru a asigura necesitățile de supraviețuire, alimentare și apărare ale unui animal sau grup de animale, apărată împotriva intrușilor din aceeași specie. – Din lat. territorium, fr. territoire.
2. [MDA2] teritoriu sn [At: ÎNVĂȚĂTURĂ, 114/5/ V: (pop) ~tor / Pl: ~ii / E: lat territorium, fr territoire] 1 Parte din suprafața pământului, alcătuită din uscat, apele interioare, marea teritorială și spațiul aerian, cuprinsă între granițele unui stat și supusă suveranității acestuia. 2 Întindere de pământ (delimitată) pe care se exercită o anumită autoritate Si: suprafață, (înv) olat. 3 (Fig) Sferă de activitate Si: domeniu.
3. [DEX '98] TERITORIU, teritorii, s. n. Întindere de pământ delimitată prin granițele unui stat sau ale unei unități administrative și supusă suveranității statului respectiv. – Din lat. territorium, fr. territoire.
4. [DLRLC] TERITORIU, teritorii, s. n. Întindere de pămînt limitată prin hotare precis stabilite și pe care se exercită o anumită autoritate. Sfaturile populare sînt organe ale puterii de stat care rezolvă pe teritoriul lor toate problemele ce interesează masele. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2797.
5. [DN] TERITORIU s.n. Întindere de pămînt (limitată de hotare) care aparține unui stat, unei provincii, unui oraș, unei autorități etc. [Pron. -riu. / < lat. territorium, cf. fr. territoire].
6. [MDN '00] TERITORIU s. n. 1. spațiu geografic determinat prezentând o unitate fizică sau politică. ◊ porțiune de pe glob, incluzând uscatul, subsolul, apele și spațiul aerian de deasupra lor, care se află sub suveranitatea deplină și exclusivă a unui stat. 2. spațiu limitat care asigură necesitățile de supraviețuire, alimentare și apărare ale unui animal sau grup de animale. 3. (anat.) ansamblu de organe, mușchi și porțiuni ale pielii în care este distribuit un vas sau un nerv. (< lat. territorium, fr. territoire)
7. [Șăineanu, ed. VI] teritoriu n. întindere de țară ce depinde de un stat, provincie, oraș, jurisdicțiune: teritoriul României e împărțit în județe.
8. [Scriban] *teritóriŭ n. (lat. territorium). Întindere de pămînt a unuĭ stat, a uneĭ autoritățĭ, a uneĭ jurisdicțiunĭ: teritoriu Româniiĭ, al unuĭ corp de armată, al unuĭ județ, al unuĭ oraș. Adv. Din punct de vedere teritorial.
9. [MDA2] teritor sn vz teritoriu
10. [DOOM 3] teritoriu [riu pron. rĭu] s. n., art. teritoriul; pl. teritorii, art. teritoriile (desp. -ri-i-)
11. [DOOM 2] teritoriu [riu pron. rĭu] s. n., art. teritoriul; pl. teritorii, art. teritoriile (-ri-i-)
12. [MDO] teritoriu
13. [IVO-III] teritoriu, -torii.
14. [DE] ROSS DEPENDENCY (Teritoriul dependent Ross) [ros dipéndənsi], terit. în Antarctica, între Polul Sud și c. 60° lat. S, între 160° long. E și 150° long. V; 744 mii km2 (din care 414 mii km2 pe continent). Include ins. Balleny, Ross, Scott, Coulman, țărmurile M. Ross (pen. King Edward VII și parte din Victoria Island) și ins. Roosevelt în zona ghețarului de șelf Ross. Administrat din 1923 de Noua Zeelandă.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL