1. [MDA2] tautogramă sf [At: I. GOLESCU, C. / P: ta-u~ / V: (înv) tavt~, ~am sn / E: fr tautogramme] (Rar) Poezie ale cărei versuri încep cu aceeași literă.
2. [DN] TAUTOGRAMĂ s.f. (Lit.) Specie de poezie în care poetul trebuie să întrebuințeze numai cuvinte care încep cu aceeași literă. [< fr. tautogramme].
3. [MDN '00] TAUTOGRAMĂ s. f. poezie ale cărei versuri încep cu aceeași literă. (< fr. tautogramme)
4. [MDA2] tautogram sn vz tautogramă
5. [MDA2] tavtogramă sf vz tautogramă
6. [DFS] tautogramă (gr. tautogramma „aceeași literă”), joc al aliterației (consonantice sau vocalice), folosit de un autor care își scrie versurile din cuvinte ce încep cu aceeași literă (R): „Cunctis chara charis cunctis carissima cura Clarificum cilium, castificansque calor, Crine coherenti Cornelia corda coarctans Conspectu capiens, contuolisque cremans. [...]” (Luigi Croto; Ovid Densusianu, Opere, I, Editura pentru literatură, București, p. 61). Nu dispunem, deocamdată, de un exemplu de t. într-o limbă modernă.
7. [DETS] TAUTO- „la fel, identic”. ◊ gr. tauto „același” > fr. tauto-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. tauto-. □ ~cron (v. -cron), adj., 1. Care se produce la intervale identice de timp. 2. Care este situat la intervale egale de timp; ~fonie (v. -fonie1), s. f., repetiție supărătoare a acelorași sunete; ~gramă (v. -gramă), s. f., gen de poezie în care toate cuvintele încep cu aceeași literă; ~logie (v. -logie1), s. f., 1. Greșeală de limbă care constă în repetarea inutilă a aceleiași idei, formulată cu alte cuvinte. 2. Judecată în care subiectul și predicatul sînt exact aceeași noțiune. 3. Expresie care în cadrul unui sistem formal este adevărată în orice interpretare; ~mer (v. -mer), adj., (despre substanțe) care prezintă tautomerie; ~merie (v. -merie), s. f., caracteristică a unor substanțe organice izomere de a trece cu ușurință una în cealaltă.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL