1. [DEX '09] TATAIE s. m. (Reg.) Apelativ familiar cu care copiii numesc pe tatăl lor; tată. ♦ Bunic. [Pr.: -ta-ie] – Tată + suf. -aie.
2. [MDA2] tataie sms [At: DL / P: ~ta-ie / E: tată + -aie] 1 (Fam) Tată (2). 2 (Reg) Socru (1). 3 (Fam) Bunic (1). 4 (Fam; dep) Bărbat în vârstă.
3. [DLRLC] TATAIE s. m. (Regional) Apelativ familiar cu care copiii numesc pe tatăl lor; tată. ♦ Bunic.
4. [DLRM] TATAIE s. m. (Reg.) Apelativ familiar cu care copii numesc pe tatăl lor; tată. ♦ Bunic. – Din tată.
5. [DEX '09] CHITIE s. f. v. tichie.
6. [DEX '09] TICHIE, tichii, s. f. Obiect de îmbrăcăminte din stofă sau din pânză, de forma unei calote sferice, care acoperă numai creștetul capului. ◊ Expr. Ce-i lipsește chelului? Tichie de mărgăritar, se spune, ironic, despre cel care, lipsit de lucruri de primă necesitate, dorește să aibă altele, mai puțin utile sau inutile. ♦ Bonetă, scufiță. ♦ (Pop.) Membrană care învelește capul unor copii nou-născuți; căiță. ◊ Expr. (în superstiții) A se naște cu tichia în (sau pe) cap = a fi norocos. [Var.: (reg.) chitie s. f.] – Din tc. takke.
7. [DEX '09] ȚÂȚÂI, țâțâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre animale și insecte) A țârâi2 (2). 2. (Despre oameni) A scoate un sunet asemănător cu un „ț” prelungit care exprimă nemulțumire, dezaprobare etc. 3. A tremura. ◊ Expr. A-i țâțâi (cuiva) inima (sau, fam., fundul) = a-i fi foarte frică, a tremura de frică. – Onomatopee.
8. [DEX '09] ȚIȚEI, (2) țițeiuri, s. n. 1. Amestec lichid de hidrocarburi solide, lichide și gazoase, precum și de alți compuși organici, care se găsește în pământ sub formă de zăcământ și din care, prin distilare, se obține benzină, petrol lampant, uleiuri minerale, vaselină, motorină etc.; petrol. 2. (La pl.) Diferite feluri de țiței (1). – Et. nec.
9. [MDA2] chichie2 sf vz tichie
10. [MDA2] chitie sf vz tichie
11. [MDA2] cicie1 sf vz tichie
12. [MDA2] tâtâie sf vz tichie
13. [MDA2] tichie sf [At: MAN. GŌTT. / V: (reg) chichie, chilie, cicie, tâtâie, tilie, titie / Pl: ~ii / E: tc takke] 1 Calotă de stofă sau de pânză care acoperă numai creștetul capului. 2 (Pex) Acoperământ al capului, de orice formă, care este lipsit de bor Si: bonetă, căciuliță. 3 (Pop; euf; îs) Cel-cu-tichia Diavol (1). 4 (Mar) Calota pălăriei. 5 (Reg; pex) Borul pălăriei. 6 (Reg) Scufiță pentru copii mici. 7 (Reg) Membrană cu care este acoperit uneori capul copilului nou-născut Si: (reg) căiță. 8 (Pop; îe) A se naște cu ~chia în sau pe cap A fi norocos. 9 (Fam; irn; îe) Ce-i lipsește chelului? ~ de mărgăritar Se spune despre cel care, lipsit de lucruri de primă necesitate, dorește să aibă altele, mai puțin utile sau inutile.
14. [MDA2] tilie sf vz tichie
15. [MDA2] titie sf vz tichie
16. [MDA2] țaie2 sf vz țâțaie
17. [MDA2] țațaie sf vz țâțaie
18. [MDA2] țățăi v vz țâțâi2
19. [MDA2] țăței sn vz țiței
20. [MDA2] țâțaie sf [At: MILLE, V. P. 159 / V: țiț~, țaț~, țaie / Pl: ~ / E: ns cf țață] 1-6 (Mol) Țață (1-6).
21. [MDA2] țâțăi2 v vz țâțâi2
22. [MDA2] țâțăi1[1] sn vz țiței
23. [MDA2] țâțăia v vz țâțâi2
24. [MDA2] țâțău sn vz țiței
25. [MDA2] țâțâi2 [At: CANTEMIR, IST. 83 / V: ~ții, ~țăi, (îrg) țiții, țițăi, țățăi, ~ia, ~țăia, țițăia, (reg) ~țoia / Pzi: ~iesc, țâțâi / E: țâț2 + -âi] 1 vi (D. unele insecte, păsări; d. animale) A țârâi1 (8). 2 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) inima (sau, fam, curul, brăcinarul) A-i fi foarte frică. 3 vi (Îae) A tremura de frică. 4 vi (D. oameni) A scoate un sunet asemănător cu un „ț” prelungit, exprimând mirarea, îndemnul etc. 5 vt (Reg; îf țâțoia) A îndemna porcii să meargă, scoțând sunete asemănătoare cu un „ț” prelungit. 6-7 vri A sorbi cu zgomot Si: a plescăi. 8 vi (Reg) A fi ahtiat după băutură sau mâncare. 9 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) măseaua A avea mare poftă de băutură. 10 vi (Reg; d. copii; îf țâțoia) A plânge. 11 vi A țârâi1 (11).
26. [MDA2] țâțâi1 sn vz țiței
27. [MDA2] țâțâia v vz țâțâi2
28. [MDA2] țâțâie sf vz țiței
29. [MDA2] țâțâu sn vz țiței
30. [MDA2] țâței sn vz țiței
31. [MDA2] țâții v vz țâțâi2
32. [MDA2] țâțoia v vz țâțâi2
33. [MDA2] țețui sn vz țiței
34. [MDA2] țițai sn vz țiței
35. [MDA2] țițaie sf vz țâțaie
36. [MDA2] țițăi2 v vz țâțâi2
37. [MDA2] țițăi1 sn vz țiței
38. [MDA2] țițăia v vz țâțâi2
39. [MDA2] țițâi sn vz țiței
40. [MDA2] țiței [At: (a. 1600-1630) CUV. D. BĂTR. I, 306 / V: (reg) țăț~, țâț~, țâțâi, țâț~[1], țâțâu, țâțău, țețui, ~țai, ~țăi, ~țâi, ~ție sf, ~ții, ~țiu, țuțui, țâțâie[2] sf / Pl: (7) ~uri / E: ns cf țâță] 1 sn (Mol) Lichid înăcrit, rămas după prepararea produselor de lapte de oaie, folosit și la pregătirea unor mâncăruri. 2 sn (Reg; îe) Acru ca ~ul (sau acru ~) Foarte acru. 3 a (Reg) Acru. 4 sn (Reg) Lapte prins cu mult zer. 5 sn (Reg) Caș abia închegat și nestors încă de zer. 6 sn Amestec lichid uleios, format din hidrocarburi și din alți compuși organici, de culoare brună negricioasă, mai rar gălbuie, cu reflexe albastre verzui, cu miros specific, care se folosește ca materie primă în industria chimică și ca importantă sursă de energie Si: petrol, (îrg) naft. 7 sn (Mol) Fântână cu știubei.
41. [MDA2] țiție1 sf vz țiței
42. [MDA2] țiții2 v vz țâțâi2
43. [MDA2] țiții1 sn vz țiței
44. [MDA2] țițiu sn vz țiței
45. [MDA2] țuțui3 sn vz țiței
46. [CADE] ❍ CHITIE 👉 TICHIE.
47. [CADE] ȚIȚEIU sbst. 1 🐑 Un fel de zer fiert, acricios: zărul numit ~, ori se amestecă cu urzici și se dă la porci, ori se opăresc cu el rufele ciobanilor (NOV.) ¶ 2 💎 Petrol brut, așa cum țîșnește din pămînt.
48. [CADE] ❍ȚIȚII 👉 ȚÎȚÎI.
49. [CADE] †ȚIȚIIU sbst. 🐑 = ȚIȚEIU1: păstorii, neavînd apă, i-au dat zer de lapte... și bînd puțin din acel ~, au trimis pe un păstor să-i aducă apă (N.-COST.).
50. [CADE] ȚÎȚEIU = ȚIȚEIU
51. [CADE] ȚÎȚÎI1 (-țîiu), ❍ȚIȚII (-țiiu, -țiesc) vb. intr. 1 A scoate sunete subțiri dintr’un instrument muzical: abia încep ei să țîțîe și să sdrăngăne puțin... că se și strecoară fetele pe lîngă gardul de nuiele (LUNG.) ¶ 2 = ȚîRîI1: cînd toate gurile privighitorilor a mai cînta tac, atuncea grierul copaciului a țîțîi începe (CANT.); dacă-l prinzi și-l pui la ureche, țițiește (mar.) [onom.].
52. [CADE] ȚÎȚÎI2, ȚÎȚÎIA (-țîiu) vb. intr. A tremura (inima în cineva): negustoriului îi țîțîia inima de frică (vas.) [onom.].
53. [DEX '98] TICHIE, tichii, s. f. Obiect de îmbrăcăminte din stofă sau din pânză, de forma unei calote sferice, care acoperă numai creștetul capului. ◊ Expr. Ce-i lipsește chelului? Tichie de mărgăritar, se spune, ironic, despre cel care, lipsit de lucruri de primă necesitate, dorește să aibă altele, mai puțin utile sau inutile. ♦ Bonetă, scufiță. ♦ (Pop.) Membrană care învelește capul unor copii nou-născuți; căiță. ◊ Expr. (În superstiții) A se naște cu tichia în (sau pe) cap = a fi norocos. [Var.: (reg.) chitie s. f.] – Din tc. takke.
54. [DLRLC] TICHIE, tichii, s. f. Un fel de bonetă fără boruri, de stofă sau de pînză, care acoperă numai creștetul capului. V. scufie. Tatăl lui Bedros avea o tichie neagră de mătase. DUMITRIU, N. 266. ◊ Expr. Ce-i lipsește chelului? Tichie de mărgăritar, se spune în ironie despre cel care, lipsit de lucruri de primă necesitate, aleargă după altele, mai puțin utile sau inutile. ♦ (Popular) Membrană care învelește uneori capul copiilor la naștere. ◊ Expr.(În superstiții) A se naște cu tichia în cap = a fi norocos. Cînd este vorba de vînătoare, apoi poți să mi te lauzi că ești născut cu tichia în cap. ODOBESCU, S. III 194. – Variantă: chitie (ALECSANDRI, P. III 83, PĂSCULESCU, L. P. 218) s. f.
55. [DLRLC] ȚIȚEI, țițeiuri, s. n. Amestec lichid format din hidrocarburi solide, lichide și gazoase și din alți compuși organici, care se găsește în pămînt sub formă de zăcămînt și din care, prin distilare, se obține benzină, petrol lampant, uleiuri minerale, vaselină, motorină etc.; petrol. S-a oprit din zbor o cioară... Fină ca o acadea De țiței topit la soare. TOPÎRCEANU, P. 203. ◊ Migrațiunea țițeiului v. migrațiune (3).
56. [DLRLC] ȚIȚII vb. IV v. țîțîi.
57. [DLRLC] ȚÎȚĂI vb. IV v. țîțîi.
58. [DLRLC] ȚÎȚÎI tîțîi și țîțîiesc, vb. IV. Intranz. (Și în formele țîțăi, țiții) 1. (Despre insecte și unele animale) A scoate sunete subțiri și tremurate. V. țîrîi. Cîțiva greieri poeți țîțîiau la lună, urcați pe coviltirele căruțelor. GALACTION, O. I 270. Scripcariul are mustețe lungi și încrestate; dacă-l prinzi și-l pui la ureche, țițiește; de aceea se numește scripcari. MARIAN, INS. 101. Am o scroafă cu purcei: de prind pe unul, toți țițiesc (Lanțul). GOROVEI, C. 197. ♦ (Despre instrumente cu coarde) A țîrîi (4). Nu țîțăi ca diblele. MAT. FOLK. 1594. 2. Fig. (Despre inimă, de obicei cu o determinare cauzală) A tremura, a palpita (de frică, de nerăbdare etc.). Un nărod slab la minte... de-mi țîțîie inima în tot ceasul să nu dea foc la casă. C. PETRESCU, R. DR. 21. Pîndea chipul magistratului și-i țîțîia inima în el de teamă să nu-l audă. POPA, V. 190. Rămase nedumerit, uitîndu-se la birjarul de pe capră, căruia îi țîțîia inima de frică. D. ZAMFIRESCU, R. 85. 3. (Despre oameni) A plescăi cu buzele sau cu limba scoțînd un sunet asemănător cu un «ț», exprimînd mirarea, îndemnul etc. Și țîțîi mirat din buze. După aceea, speriat de cele spuse, înlemni ca butucul. CAMILAR, N. I 79. Vizitiul țîțîi la cai. REBREANU, R. II 69. – Variante: țîțăi, țiții vb. IV.
59. [DLRM] CHITIE s. f. v. tichie.
60. [Șăineanu, ed. VI] chitie f. V. tichie.
61. [Șăineanu, ed. VI] tichie f. 1. scufie sau fes ce boierii purtau sub căciulă: chelului ce-i lipsește? tichie de mărgăritar PANN; 2. scufie de noapte sau de copil de curând născut; 3. (chitie) scufia sau fesul ce poartă evreii cei bătrâni: mi-au scos din grabă și cușmă și chitie de pe cap Al. [Turc. TIKIYA, scufie sub fes; forma Mold. chitie e o metateză din tichie].
62. [Șăineanu, ed. VI] țățăì v. a tremura, a sălta (inima), a se legăna. [Onomatopee].
63. [Șăineanu, ed. VI] țățeiu n. V. țițeiu.
64. [Șăineanu, ed. VI] țițeiu n. 1. zer gros ce se obține mestecând tare și peste tot zerul pus în căldarea pe foc: ciobanii pun țițeiul de se acrește; 2. petrol brut. [Derivat din țâță: lit. lapte de țâță].
65. [Scriban] chitíe, V. tichie.
66. [Scriban] tichíe f. (turc. takiĭe, takia, tikia, d. it. tocca, fr. toque, cuv. celtic. V. tocă). Un fel de acoperement al capuluĭ de purtat pin casă (Jidaniĭ habotnicĭ îl poartă supt pălărie). Cheluluĭ tichie..., V. chel. – În Mold. și Olt. chitie. V. fes, ghigilic.
67. [Scriban] țițéĭ n., pl. urĭ (d. țîță). Vest. 1. Un fel de urdă lichidă care ĭese din zeru pus la foc cînd amestecĭ răpede peste tot, pe cînd urda ĭese deasupra cînd amestecĭ încet (Viciŭ). „Zeru din cazan cu untu ce plutește deasupra e turnat în căzĭ, unde e lăsat să se răcească. Aci, după ce s’a ales untu închegat, i se dă drumu țițeĭuluĭ pe dedesupt pintr’un cep” (GrS. 6, 57), 2. Petrol brut, păcură supțire, de coloare neagră pînă la galben deschis. – În est țîțîĭ.
68. [Scriban] țîțîĭ, a -í v. intr. (ung. cicázni, pron țiț-, a te fîțîi. Cp. și cu bîțîĭ și cu bg. cicam, sug, cu rom. țîță și cu sîrb. cicijati, a fi foarte zgîrcit). Fam. Îmĭ sug dințiĭ scoțînd sunetu ț (ca mitocaniĭ). A-țĭ țîțîi măseaua (după băutură), a-țĭ fi foarte poftă de băutură. A-țĭ țîțîi inima de frică, a-țĭ fi foarte frică.
69. [Scriban] țîțîĭ n. V. țițeĭ.
70. [DOOM 3] !tataie (fam.) s. m., art. tataia, g.-d. art. lui tataia/tataiei, voc. tataie
71. [DOOM 2] tataie (fam.) s. m., art. tataia, g.-d. art. lui tataia/tataiei
72. [DOOM 3] tichie s. f., art. tichia, g.-d. art. tichiei; pl. tichii, art. tichiile (desp. -chi-i-)
73. [DOOM 3] +țâțâi2 (a ~) (despre oameni) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. țâțâi, 3 țâțâie, imperf. 1 țâțâiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să țâțâi, 3 să țâțâie
74. [DOOM 3] țâțâi1 (a ~) (despre animale, insecte) vb., ind. prez. 3 țâțâie, imperf. 3 pl. țâțâiau; conj. prez. 3 să țâțâie
75. [DOOM 3] țiței s. n., (sorturi) pl. țițeiuri
76. [DOOM 2] tichie s. f., art. tichia, g.-d. art. tichiei; pl. tichii, art. tichiile
77. [DOOM 2] țâțâi (a ~) vb., ind. prez. 3 țâțâie, imperf. 3 sg. țâțâia; conj. prez. 3 să țâțâie
78. [DOOM 2] țiței s. n., (sorturi) pl. țițeiuri
79. [MDO] țiței
80. [IVO-III] tichie, -chiei gen. a.
81. [IVO-III] țâțâesc, țâțâe 3, țâțâiam 1 imp.
82. [IVO-III] țițeiu, -iuri.
83. [DER] tichie (-ii), s. f. – Bonetă. – Var. Mold. chitie. Tc. takiya, tikiya, din arab. takija (Șeineanu, II, 359; Lokotsch 1997).
84. [DER] țîțîi (-i, -it), vb. – 1. A dîrdîi, a clipi, a trepida. – 2. A palpita, a zvîcni. – 3. A cînta greierul. – 4. A scoate tremolouri de către un instrument. – Var. țîțîia, țîții. Creație expresivă, cf. hîțîi, fîțîi, bîțîi, țîrîi. – Der. țîțîială, s. f. (tremur, palpitație, dîrdîială; tremolo); țîțeică (var. țițeica), s. f. (Olt., Trans., balansoar); țiței, s. m. (zer de lapte acru; petrol brut) probabil numit așa pentru că forma o masă densă care tremura; țîțînă (var. țițină), s. f. (balama; furuncul), mr. țînțînă (direct de la țîță, după Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 306; Cihac, II, 436 și Pușcariu 1742; de la un lat. *titῑna, după Pascu, I, 173); țuțula, vb. (Trans., a legăna); țuțul, s. n. (Trans., balansoar, leagăn).
85. [Petro-Sedim] țiței brut, (engl.= oil, petroleum) în geologie termen sin. celui de petrol (brut). În domeniul prelucrării petrolului, acesta din urmă este considerat doar o fracție ușoară rezultată din distilarea primară a țițeiului.
86. [DRAM 2021] țâțâí, țâțâi, țâțâiesc, v.i. 1. A țipa, a striga. 2. (referitor la porc) A guița. – Onomatopee (DEX); creație expresivă (DER); din țâț (MDA).
87. [DRAM 2015] țâțâi, țâțâi, țâțâiesc, vb. intranz. – A țipa, a striga. – Onomatopee (DEX); creație expresivă (DER); din țâț (MDA).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL