1. [Scriban] *tarantéla f., pl. e (it. tarantella, tarántulă, aplicat pin extensiune melodiiĭ destinate să scoată din toropeală pe ceĭ pișcațĭ de tarántulă). O melodie vioaĭe și un dans vioĭ al Italienilor de sud.
2. [DEX '09] TARANTELĂ1, tarantele, s. f. Dans popular napolitan, executat într-un ritm viu; melodie după care se execută acest dans. – Din it. tarantella.
3. [DEX '09] TARANTELĂ2 s. f. v. tarantulă.
4. [DEX '09] TARANTULĂ, tarantule, s. f. Specie de păianjen mare (din țările meridionale), cu patru ochi mari și numeroși ochi mai mici, care își sapă galerii în pământ și a cărui înțepătură este veninoasă (Lycosa tarentula). [Var.: tarantelă s. f.] – Din fr. tarentule.
5. [MDA2] taranchilă sf vz tarantulă
6. [MDA2] tarantelă1 sf [At: I. GOLESCU, C. / S și: ~ella / Pl: ~le / E: it tarantella] 1 Dans popular napolitan, executat într-un ritm vioi. 2 Melodia după care se dansează tarantela (1).
7. [MDA2] tarantelă2 sf vz tarantulă
8. [MDA2] tarantulă sf [At: I. GOLESCU, C. / V: (înv) ~telă, ~nchilă, ~ren~ / Pl: ~le / E: fr tarentule] Păianjen mare, veninos (din țările meridionale), cu patru ochi mari și numeroși ochi mai mici, care își sapă galerii în pământ Si: (rar) tarand (Lycosa tarentula).
9. [MDA2] tarentulă sf vz tarantulă
10. [DLRLC] TARANTELĂ1 s. f. v. tarantulă.
11. [DLRLC] TARANTELĂ2, tarantele, s. f. Dans popular italian, executat într-un ritm vioi; melodia după care se dansează. Pare că bate-n aer tarantela și ploaia se porni cu grabnic ropot. TOPÎRCEANU, S. A. 105. Văd pe Angel sunînd din cornet o tarantelă napolitană. ALECSANDRI, O. P. 355. Apoi începeau a învîrti hora strămoșească și danțurile cele vesele, care se deosibesc foarte puțin de tarantela neapolitană. FILIMON, C. 146.
12. [DLRLC] TARANTULĂ, tarantule, s. f. Specie de păianjen mare, care trăiește mai ales în țările meridionale și a cărui înțepătură este veninoasă (Lycosa tarentula). (Atestat în forma tarantelă) Surprinderea lor s-a manifestat prin o esclamare sălbatică și bucuria lor prin o mie de sărituri deșănțate ca oameni mușcați de tarantelă. GHICA, S. 82. – Variantă: tarantelă s. f.
13. [DLRM] TARANTULĂ, tarantule, s. f. Specie de păianjen mare (din țările meridionale) a cărui înțepătură este veninoasă (Lycosa tarentula). [Var.: tarantelă s. f.] – Fr. tarentule.
14. [DN] TARANTELĂ s.f. 1. Dans popular italian, originar din Taranto, cu ritm vioi; melodia acestui dans. 2. V. tarantulă. [Pl. -le. / < it. tarantelle, cf. Taranto – oraș în Italia].
15. [DN] TARANTULĂ s.f. Specie de păianjen mare care se întîlnește în țările sudice și a cărui înțepătură este deosebit de toxică. [Var. tarantelă s.f. / < fr. tarentule, cf. it. tarantola].
16. [MDN '00] TARANTELĂ s. f. dans popular napolitan în măsură ternară și tempo ce se accelerează progresiv; melodia corespunzătoare. (< it. tarantella)
17. [MDN '00] TARANTULĂ s. f. păianjen mare, foarte veninos, din țările meridionale, cu patru ochi mari și numeroși ochi mai mici, care își sapă galerii în pământ. (< fr. tarentule)
18. [Șăineanu, ed. VI] tarantelă f. horă vioaie din Tarent și aria după care se joacă.
19. [Scriban] *tarántulă f., pl. e (it. tarántola, d. Táranto, Tarent, un oraș în sudu Italiiĭ). Un fel de painjin mare care trăĭește pin vecinătatea Tarentuluĭ. Poporu crede că mușcătura luĭ cauzează toropeală și melancolie și că te vindicĭ de ĭa dacă ți se cîntă tarantela.
20. [DOOM 3] tarantelă (dans) s. f., g.-d. art. tarantelei; pl. tarantele
21. [DOOM 3] tarantulă (păianjen) s. f., g.-d. art. tarantulei; pl. tarantule
22. [DOOM 2] tarantelă (dans) s. f., g.-d. art. tarantelei; pl. tarantele
23. [DOOM 2] tarantulă (păianjen) s. f., g.-d. art. tarantulei; pl. tarantule
24. [DTM] tarantella (cuv. it.), dans* popular cu un caracter vioi, specific Italiei de sud. Se execută în cupluri, dansatorii acompaniindu-se în unele cazuri de tobe* și nachere (v. lemn (2)). Muzica este interpretată de obicei la chitară. Tempoul (2) este în general lent la început și foarte rapid în final, metrul* ternar* (3/8 sau 6/8), iar ritmul se constituie din succesiuni de optimi*. T. pătrunde în muzica cultă în sec.. 19 și, în numeroase cazuri, este tratată ca piesă de virtuozitate* (Weber, Mendelssohn-Bartholdy, Chopin, Rossini). T. celebre au scris, în muzica românească, A. Castaldi și Marțian Negrea (cea din urmă este inclusă în Suita simf. Prin Munții Apuseni).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL