1. [MDA2] tambura vi [At: REBREANU, P. S. 57 / Pzi: ~rez / E: tambur] (Rar) 1 A bate în tobă (1). 2 (Pex) A bate ușor și ritmic în ceva.
2. [DLRLC] TAMBURA, tamburez, vb. I. Intranz. (Rar) A bate toba; p. ext. a bate ușor și ritmic în ceva. Căpitanul Klapka începu într-un tîrziu să tambureze ușor cu degetele pe masă. REBREANU, P. S. 57.
3. [DLRM] TAMBURA, tamburez, vb. I. Intranz. (Rar) A bate toba; p. ext. a bate ușor și ritmic în ceva. – Din tambur.
4. [DN] TAMBURA vb. I. intr. (Italienism) A bate toba; (p. ext.) a bate ușor și ritmic în ceva; a tamburina. [< it. tamburare].
5. [MDN '00] TAMBURA vb. I. tr. a lustrui suprafața pieselor cu un abraziv. II. intr. a bate în tobă; (p. ext.) a bate ușor și ritmic în ceva; a tamburina. (< it. tamburare)
6. [DEX '09] TAMBURĂ, tambure, s. f. Vechi instrument muzical cu coarde de metal, asemănător cu mandolina, dar cu gâtul mai lung decât al acesteia. – Din tc. tambur.
7. [MDA2] tambor2 sn vz tambură1
8. [MDA2] tambur2 sn vz tambură1
9. [MDA2] tambur1 [At: STAMATI, D. / V: (reg) ~bor / Pl: ~e, ~uri sn, ~i sm / E: fr tambour (-major), ger Tambour] 1 sn (Muz; înv) Tobă (1). 2 sm (Înv; pex) Toboșar (1). 3 sm (Înv; îs) ~ major Subofițer care conducea o fanfară militară. 4 sm (Înv; pex) Plutonier (într-o fanfară militară). 5 sn Piesă în formă de cilindru gol, fixă sau mobilă în jurul unui ax, făcută din metal, lemn etc., cu diverse întrebuințări în tehnică Si: tobă (24). 6 sn (îs) ~ gradat Piesă componentă a anumitor instrumente de măsurat prevăzută cu gradații la unul dintre capete. 7 sn Fiecare dintre cutiile cilindrice de tablă1 care protejează roțile mașinăriei unui vapor. 8 sn (Aht) Porțiune prismatică sau cilindrică între o cupolă și arcurile sau zidurile care limitează un spațiu boltit. 9 sn Vestibul la intrarea unei clădiri, cuprins între două rânduri de uși. 10 sn Spațiu cilindric la o ușă de intrare, în interiorul căreia se învârtește o ușă pivotantă cu mai multe aripi. 11 sn (Aht) Bloc de piatră care formează elementul constitutiv al fusului coloanei din arhitectura clasică.
10. [MDA2] tambură2 sf [At: REV. CRIT. III, 170 / Pl: ? / E: nct] (Trs) Mâncare făcută din bucăți de pâine peste care se toarnă făină din sâmburi de dovleac fiartă în apă.
11. [MDA2] tambură1 sf [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 99/19 / V: (reg) tăm~ sf ~bor, ~bur, tembur, tombur sn / E: ngr ταμπουρᾶς, tc tambura] Vechi instrument muzical cu coarde de metal, asemănător cu mandolina, dar cu gâtul mai lung decât al acesteia, folosită de către arabi, turci și perși.
12. [MDA2] tămbură sf vz tambură1
13. [MDA2] tembur sn vz tambură1
14. [MDA2] tombur sn vz tambură1
15. [DLRLC] TAMBURĂ, tambure, s. f. Vechi instrument muzical asemănător cu mandolina, avînd coarde de metal, cutia de rezonanță bombată și gîtul lung. Toată vremea, pe drum, l-a îngrijit căpitanul ca un frate, ziua și noaptea, cîntîndu-i din gură și cu tambura manele turcești și cîntece de palicari. CARAGIALE, O. III 49. Cîntul începu să devie din ce în ce mai slab; tambura îi căzu din mîini și frumoasa jună adormi. FILIMON, C. 67. Buzna-n casă n-oi da, Să vă cînt cu tambura. ȘEZ. V 63.
16. [DN] TAMBURĂ s.f. Mandolină cu gîtul lung și cu coardele de metal, obișnuită la popoarele arabo-persane. [< fr. tambourah].
17. [Șăineanu, ed. VI] tambură f. mandolină cu gâtul lung și cu coardele de metal: sub alba ta mână tambur’a tăcut BOL. [Turc. TAMBUR, ghitară cu coarda lungă].
18. [Scriban] 1) tambúr (vechĭ) n., pl. e, și tambură f., pl. e (turc. tambur, pers. tembur, d. vgr. týmpanon și týpanon, tobă, timpină; ngr. tambúrĭ, bg. sîrb. tambura, it. tamburo, fr. tambour, tobă. V. tambur 2). Vechĭ. Un fel de mandolină cu gîtu foarte lung și cu coardele de metal. V. și mandoră.
19. [DOOM 3] tambură (lăută) s. f., g.-d. art. tamburei; pl. tambure
20. [DOOM 2] tambură (instrument muzical) s. f., g.-d. art. tamburei; pl. tambure
21. [DER] tambură (-re), s. f. – Lăută. – Var. tambur. Mr. tămbără, megl. tambură. Tc. (per.) tambur (Șeineanu, II, 347; Lokotsch 2015; Ronzevalle 67), cf. ngr. ταμπουρᾶς, bg., sb. tambura, it. tamburo, fr. tambour, sp. atambor. – Der. tamburină, s. f., din fr. tambourin; tambur, s. n., din it. tamburo; tambur-major, s. m., din fr. tambour major.
22. [DTM] tambură, instrument de coarde popular din familia lautei*, răspândit în Bulgaria. Poate avea până la 12 coarde, dintre care unele purtătoare ale melodiei, iar altele, de tipul burdonului (II, 2), servesc pentru acompaniament* și sunt acordate (2) în cvarte* și în cvinte*.
23. [Onomastic] TAMBURĂ subst. 1. – olt. (Sd XXII). 2. Tîmbur(i) b., mold.; -ești s.
24. [DLRLV] TAMBUR s.n. v. tambură.
25. [DLRLV] TAMBURĂ s.f. (Mold.) Instrument muzical. Începînd din gură a cînta versul cît și zicătura tamburii. H 1771, 82v. I-au dat în mînă o tambură si au început a cînta. H 17791, 150r. Fata cu tamburul de udugaci. H 17792, 76v. Ține în mînă o tambură. H 17792, 76v; cf. N. COSTIN; NECULCE; H 17792, 84r. Variante: tambur s.n. (N. COSTIN; H 1771, 82v; H 17792, 76v, 84r). Etimologie:: ngr., tc. tambura.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL