1. [Scriban] tác-tác, interj. care arată zgomotu produs de niște izbiturĭ regulare, cum ar fi la trapu unuĭ cal pe o șosea. V. tic-tac, tic, toc, țac.
2. [DEX '09] TAC1 interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs prin lovirea unui obiect (de lemn). – Onomatopee.
3. [DEX '09] ȚAC interj. Cuvânt care imită un țăcănit sau zgomotul produs la tăierea unui material (cu foarfecele). ◊ Loc. adv. Țac-pac = repede, cât ai clipi din ochi. – Onomatopee.
4. [MDA2] tac1 sn, i [At: NEGULICI / V: (reg) tacea, taci / E: fo] (Pop; rep) 1-2 (Cuvânt care) imită zgomotul produs prin lovirea (la intervale regulate) a unui obiect (de lemn), tic-tacul ceasornicului etc.
5. [MDA2] tacea sn, i vz tac1
6. [MDA2] taci sn, i vz tac1
7. [MDA2] țac [At: POLIZU / V: ~a, țaga, țăc / E: fo] (Adesea repetat sau în combinații cu variantele lui) Cuvânt care redă: 1 i Zgomotul produs de lovirea a două obiecte (metalice). 2 i Zgomotul produs de declanșarea unui mecanism. 3 i Zgomotul produs de copitele calului în mers. 4 i Zgomotul produs la tăierea unui material (mai ales cu foarfecele). 5 s (Îe) A ajunge la ~ A ajunge la momentul oportun Si: a ajunge la țanc. 6 i Zgomotul produs prin lovirea la intervale regulate a pământului cu sapa sau cu altă unealtă agricolă pentru a-l mărunți în vederea cultivării. 7 i (Adesea cu valoare predicativă) O acțiune bruscă și neașteptată. 8 i (Adesea cu valoare predicativă) O mișcare rapidă, repetată. 9 i Sunetul caracteristic scos de anumite păsări. 10 i (Fam; și cu valoare predicativă) Vorbire cicălitoare.
8. [MDA2] țaca i vz țac
9. [MDA2] țaga i vz țac
10. [MDA2] țăc i vz țac
11. [CADE] ȚAC! interj. 1 Imită sgomotul făcut de un lucru care se taie: (biletele de abonament sînt) cu numere: l-am ras, țac! îi taiu numărul (CAR.); scoate cuțitul de la brîu, pune degetul cu inelul pe un tăietor și, țac! îl taie și-l aruncă... în apă (R.-COD.); Țac! țac! prin copac, Fîș! fîș! prin păiș (GOR.), ghicitoare despre „coasă” ¶ 2 Imită un țăcănit: subprefectul auzi, țac! căzînd cocoșul revolverului, fără ca însă să plece lovitura (D.-ZAMF.) [onom.].
12. [CADE] ȚANC!3 interj. = ȚAC! ~! se auzi deodată o lovitură de fier în fier (DEM.).
13. [DEX '98] ȚAC interj. Cuvânt care imită un țăcănit sau zgomotul produs la tăierea unui material (cu foarfecele). ◊ Loc. adv. Țac-pac = repede, cât ai clipi din ochi. – Onomatopee.
14. [DLRLC] TAC1 interj. (Adesea repetat) Onomatopee care redă zgomotul produs prin lovirea unui obiect, mai ales de lemn (la intervale regulate). Cineva bătuse de două ori foarte deslușit în cercevea: tac! tac! SADOVEANU, M. 170. Iarna: tac, tac prin copac Vara: iuș, iuș prin păiuș (Toporul și secera). PĂSCULESCU, L. P. 101.
15. [DLRLC] ȚAC interj. 1. Onomatopee care imită zgomotul produs la tăierea unui material (în special cu foarfecele). A hotărît d. Nae să dea [biletele de abonament] la tipograf ie să i le facă cu numere: l-am ras? țac! îi tai numărul. CARAGIALE, O. I 183. Țac, țac Prin copac, Fîș, fîș Prin păiș (Coasa). GOROVEI, C. 114. ◊ Loc. adv. Țac-pac = repede, cît ai clipi din ochi, în două mișcări, una-două. Crezi că popa-i slab? Să-l ții și să-l razi așa, țac-pac? SADOVEANU, la TDRG. 2. Onomatopee care imită un țăcănit. Subprefectul auzi țac! căzînd cocoșul revolverului, fără ca însă să plece lovitura. D. ZAMFIRESCU, la CADE.
16. [Șăineanu, ed. VI] tac! int. indică un sgomot regulat ce se reînnoește la intervale egale: tac-tac-tac! [Onomatopee].
17. [Șăineanu, ed. VI] țac! int. imită sgomotul copitelor calului sau loviturile repetate cu uneltele de fier: țac-țac! [Onomatopee].
18. [Scriban] țac interj. care arată zgomotu lucrurilor metalice care se lovesc fără să zîngănească, cum ar fi zgomotu unuĭ ceasornic de buzunar (țac-țac saŭ tic-tac) saŭ clănțănitu altuĭ mecanizm. V. țanc 2.
19. [DOOM 3] tac-tac v. tac3
20. [DOOM 2] tac-tac v. tac1
21. [DOOM 3] tac2/tac-tac interj.
22. [DOOM 3] țac/țac-țac interj.
23. [DOOM 2] tac1/tac-tac interj.
24. [DOOM 2] țac-țac v. țac
25. [DOR] țac/țac-țac interj.
26. [DER] tac interj. – Exprimă zgomotul produs de o lovitură sau de o bătaie. – Var. taca, tîc(a). Creație expresivă, cf. țac, pac; se folosește mai ales în comp., tic-tac. – Der. tăcăi (var. tîcîi), vb. (a tăcăni, a palpita; a bate; a zvîcni); tăcăială (var. tîcîială), s. f. (faptul de a tăcăi; bătaie); tăcăitoare, s. m. (sfrîncioc mare, Lanius excubitor); tăcăitură, s. f. (ticăit, palpitație); tăcăni, vb. (a tăcăi, a scoate zgomote caracteristice), cu suf. expresiv -ni; tăcănitură, s. f. (bătaie, ticăit).
27. [DER] țac, interj. – Imită zgomotul produs de pocnet sau de țăcănit. – Var. țaca-(țaca), țanc. Creație expresivă, cf. tac, toc, tic. – Der. țăcăni, vb. (a pocni, a păcăni, a răpăi, a ciocăni), cf. tăcăni, clănțăni; țăcăneală, s. f. (lovituri cadențate; Arg., forcfeci); țăcănitură (var. țăcăraie), s. f. (țăcănit); țăcănit, s. n. (zornăit, pocnet). Legătura acestor cuvinte cu sb., cr. ciknuti „a foșni” (Cihac, II, 428; Conev 95) este îndoielnică. Țaclă (var. țaglă, țiglă), s. f. (Trans., vîrf de săgeată; par, băț, ciomag; frigăruie de lemn) aparține aceleiași intenții expresive, cf. cioaclă față de cioc; numele i se datorează zgomotului de lovire produs de vîrf la izbirea de un obstacol. Legătura cu germ. Zacke, mag. csak (Cihac, II, 534; Scriban) nu este probabilă. – Der. înțigla (var. înțegla, înțigli), vb. (a scoate vîrful; a înfige; a înțepa); înțiglat, adj. (ascuțit, înfipt; picant, acerb, înțepător; acut, cu ton înalt); țiglă (var. țîclă(u), țiclău), s. f. și n. (culme, pisc), în Mold. și Trans. (după Philippide, II, 738, în legătură cu alb. tsikëlë, care pare să provină din rom.; după Lacea, Dacor., III, 747, din mag. szikla „turn”); țăcălău, s. n. (turmă mică), a cărui explicație nu este clară; țingălău (var. țîngălău, Olt. țîcărău), s. n. (clopoțel), cu infix nazal (după Candrea, în legătură cu sb. cingara, mag. csengo); țîngăni, vb. (a răsuna), var. a lui zăngăni; țiglean (var. țiglete, țîclete), s. m. (pițigoi, Parus maior), numit așa din cauza timbrului ascuțit al glasului său (după Cihac, II, 525, din mag. cinke); țoangă, s. f. (Trans., clopoțel); țuclău (var. țîclău), s. n. (Mold., vîrf, culme); țuglui (var. țuclui), s. n. (Mold., vîrf, culme) prin contaminare cu țugui; țăcălie, s. f. (cioc, barbișon), cf. cioc (după Lacea, Dacor., III, 748, din mag. szakáll). – Cf. țanc, țigău, țicni, țugui.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL