1. [DEX '09] TÂNT, -Ă adj. v. tont.
2. [DEX '09] TONT, TOANTĂ, tonți, toante, adj., s. m. și f. (Om) prost, neghiob, nătâng. [Var.: (pop.) tânt, -ă adj.] – Cf. it., sp., port. tonto.
3. [MDA2] tânt, ~ă a vz tont
4. [MDA2] tent, ~ă a vz tont
5. [MDA2] tentea a vz tont
6. [MDA2] toancă3 a vz tont
7. [MDA2] toantă sf [At: BĂCESCU, PĂS. 165 / Pl: ~te / E: nct] (Orn; reg) Ciocănitoare (Dendrocopus medius).
8. [MDA2] tont, toantă [At: CANTEMIR, IST. 205 / V: (reg) tânt, tent, tentea, toancă, tunt / Pl: tonți, toante / E: cf it tonto] 1-2 smf, a (Om) prost Si: bleg, nătărău, nătâng, nerod, (reg) tanteș (1-2), tălășman (1-2), tontan (1-2), tontălan (1-2), tontălancă, tontălaucă, tontălău (1-2), tontolete (1-2), tontolog (1-2), tontovan (1-2), tronc2 (1-2), tuieș (3), tul2 (1-2), tut2 (1-2). 3 a (Reg) Bâlbâit2 (2). 4 av (Reg; îe) A vorbi ~ A vorbi pe nas Si: (reg) a fonfăi. 5 sfa (Buc; șîs ~a slută, ~a sluta) Dans popular nedefinit mai îndeaproape.
9. [MDA2] tunt, ~ă a vz tont
10. [DLRLC] TÎNT, -Ă adj. v. tont.
11. [DLRLC] TONT, TOANTĂ, tonți, toante, adj. Prost, neghiob, nătîng. Badea – negustor nepriceput și tont – își adusese acasă nu tihnă... ci belea. GALACTION, O. I 134. ◊ Fig. Leleo muică, măiculiță! Ia dă-mi toanta pușculiță; Că de an n-am mai cătat-o Și rugina-a fi mîncat-o. BOLLIAC, O. 183. ◊ (Substantivat) S-a amestecat fără rost Bucșan, ca un tont, căruia nimeni nu-i ceruse părerea. SADOVEANU, N. F. 146. Colo la răzor, tontule... pune umăru de-mpinge. ALECSANDRI, T. 395. Cucule cucuțule, Cucule drăguțule, Cîntă diminețile Pe la toate porțile; Să se scoale toantele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 422. – Variantă: tînt, -ă (BENIUC, V. 124, CREANGĂ, A. 5) adj.
12. [Șăineanu, ed. VI] tânt a. Mold. V. tont: Vasile tântul CR.
13. [Șăineanu, ed. VI] tont a. și m. neghiob. [Cf. spaniol tonto].
14. [Scriban] tînt, V. tont.
15. [Scriban] tont, toántă adj. (lat. [at]-tonitus, uĭmit, speriat; it. sp. pg. tonto, prost. D. rom. vine ung. tandi, țopîrlan). Prost, neghĭob: stăĭ, toanto! – Și tînt (Mold. Munt.).
16. [DOOM 3] tont adj. m., s. m., pl. tonți; adj. f., s. f. toantă, pl. toante
17. [DOOM 2] tont adj. m., s. m., pl. tonți; adj. f., s. f. toantă, pl. toante
18. [IVO-III] tont, toantă; tonți, toante.
19. [DER] tont (-oantă), adj. – Prost, nerod. – Var. tînt. Creație expresivă, cf. tîmp, it., sp., port. tonto, calabr. ntontu (Meyer-Lübke, ZRPh., XXVIII, 636; REW 8988). – Der. tontălău (var. tăntălău, tontalan, tontolog, tontolete), s. m. (prost, nătîng, nepriceput); tonti, vb. (a prosti). Tontoroi, s. n. (țopăială) se bazează fără îndoială pe același sens, deși nu este atestat astfel, se folosește în expresia a juca tontoroiul „a țopăi ca un nebun”, var. țonțoroi (după Cihac, II, 534, de la țanțoș; după Scriban,din mag. tantorogni „a țopăi”). Torontoc, s. m. (Olt., prost) s-a format ca sărîntoc. Tut, s. m. (Munt., prost) pare a fi același cuvînt ca tont, cu pierderea nazalei, der. tută, s. f. (toantă); rătuti, vb. (a prosti, a zăpăci), pe care Scriban îl lega degeaba de mag. Ratoti ember „om din satul Ratot”; rătuteală, s. f. (zăpăceală; prostie); hututui, s. m. (Mold., zăpăcit); tutuială, s. f. (zăpăceală).
20. [Mitologic] Toante = Thoas.
21. [Argou] cu tonții / toantele expr. (glum.) cu toții / toatele.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL