1. [DEX '09] TERMINUS s. n. Ultimul punct, capătul unei linii ferate, al unei linii de tramvai, de autobuz etc. – Cuv. lat.
2. [MDA2] terminus sni [At: VOICULESCU, P. II, 57 / E: lat, fr terminus] 1 Ultimul punct al unei căi de comunicație, al unui traseu de tramvai, de autobuz. 2 Demarcație (stâlp, stelă etc.) care arată limitele, hotarele unui stat, ale unui teritoriu, ale unei jurisdicții etc. 3 Loc, punct etc. care marchează sfârșitul.
3. [DEX '98] TERMINUS s. n. invar. Ultimul punct, capătul unei linii ferate, al unei linii de tramvai, de autobuz etc. – Cuv. lat.
4. [DLRLC] TERMINUS s. n. invar. Capătul unei linii ferate sau al unui traseu de tramvai, de autobus etc. (Adjectival) Gară terminus. Punct terminus.
5. [DN] TERMINUS s.n. invar. 1. (Ist.) Demarcație (stîlp, stelă etc.) care arată limitele, hotarele unui stat, ale unui teritoriu, ale unei jurisdicții etc. 2. Loc, punct etc care marchează sfîrșitul, limita extremă. ♦ Ultimul punct al unei linii ferate, de tramvai etc.; stația ultimă; capăt. [< fr., lat. terminus].
6. [MDN '00] TERMINUS s. n. inv. 1. demarcație (stâlp, stelă) care arată limitele, hotarele unui stat, ale unui teritoriu, ale unei jurisdicții etc. 2. loc, punct care marchează sfârșitul. ◊ punct final de oprire al unui mijloc de transport; stația ultimă; capăt. (< fr., lat. terminus)
7. [Șăineanu, ed. VI] Terminus m. Mit. divinitate câmpenească ce prezida hotarele.
8. [DOOM 3] !terminus s. n., pl. terminusuri
9. [DOOM 2] terminus s. n.
10. [Mitologic] Terminus, în mitologia romană, divinitate protectoare a haturilor dintre ogoare și a hotarelor în general.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL