1. [DLRLC] ȘĂUAȘ, șăuași, s. m. Cal într-un atelaj care poartă șa, pentru a purta un vizitiu călare. Surugiii descălecară... unul dehamă șăuașul și porni pe fugă spre poștă să caute ajutor. GHICA, S. A. 96. Deodată, cum ne coboream pe o costișă, șăuașul se poticni. ALECSANDRI, O. P. 259.
2. [DLRM] ȘĂUAȘ, șăuași, s. m. Cal dintr-un atelaj care poartă șa. – Din șa + suf. -aș.
3. [DLRC] ȘĂUAȘ, șăuași, s.m. Cal dintr-un atelaj care poartă șaua (pe care încalecă vizitiul).
4. [Scriban] șăŭáș, V. șeŭaș.
5. [MDA2] șeuaș, ~ă [At: GHICA, S. 244 / Pl: ~i, ~oase / E: șa3 + -aș] 1-2 sm, a (Pop) (Cal) care poartă șa3 (1). 3 a (Reg; d. cai) Cu spinarea curbată în jos. 4 sn (Mol) Partea dinapoi a șelei3 (1). 5 sn (Reg) Spinare (la cal).
6. [Scriban] șeŭáș, -ă adj. (d. șea, șa). Care poartă șeaŭa, de călărie: cal șeŭaș (ca calu din stînga la tun). S. n., pl. e. Mold. (Pop. șăŭaș). Coada șeleĭ (oblînc).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL