1. [DEX '09] ȘĂGUI vb. IV v. șugui.
2. [DEX '09] ȘUGUI, șuguiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A glumi. ♦ Tranz. A duce cu vorba; a minți. [Var.: șăgui vb. IV] – Șagă + suf. -ui.
3. [MDA2] șăgui v vz șugui1
4. [MDA2] șegui v vz șugui1
5. [MDA2] șugui1 [At: PSALT. HUR. 58r/8 / V: (reg) șăg~, șeg~ / Pzi: ~esc, șugui / E: șagă + -ui cf bg шегувам се] 1 vi (Pop) A glumi (1). 2 vt (Reg; îf șăgui) A sâcâi. 3 vt (Reg) A minți.
6. [MDA2] șugui2 vt [At: H IX, 123 / Pzi: ? / E: nct] (Reg) A sugruma.
7. [DEX '98] ȘĂGUI vb. IV v. șugui.
8. [DLRLC] ȘUGUI, șuguiesc, vb. IV. Intranz. (Mold., Bucov., Transilv.) A glumi. Hai să facem trampa: dă-mi carul și na-ți boii... – Șuguiești, măi omule, ori ți-i într-adins? – Ba nu șuguiesc, zise Dănilă. CREANGĂ, O. A. 148. Nu te mînie, Guliță, că șuguiește Luluța. ALECSANDRI, T. 487. Cînd tătuca cu mămuca Se juca și șuguia. NEGRUZZI, S. III 25. ♦ Tranz. (Rar) A duce cu vorba; a minți. Printre turci se strecura, Și cu vorba-i șuguia. PĂSCULESCU, L. P. 281. – Prez. ind. pers. 3 și: șuguie (STANCU, D. 123). – Variantă: șăgui (SADOVEANU, O. I 98, STĂNOIU, C. I. 121, SBIERA, P. 3) vb. IV.
9. [Șăineanu, ed. VI] șuguì v. Mold. a glumi: șuguești ori ți-e întradins? CR. [Derivat din șagă].
10. [Scriban] glumésc v. intr. (vsl. glumiti se, a flecări, sîrb. glúmiti se, a glumi). Vest. Spun orĭ fac glume, amuzez lumea: el glumește cînd zice că va pleca. Nu ĭaŭ un lucru în serios, nu daŭ destulă atențiune: nu glumi cu primejdiile. – În est șuguĭesc.
11. [Scriban] șăguĭésc, V. șuguĭesc.
12. [Scriban] șeguĭésc, V. șuguĭesc.
13. [Scriban] șuguĭésc v. intr. (din șeguĭesc [azĭ în Munt. est] șăguĭesc și, pin infl. luĭ u din gu, șuguĭesc, d. vsl. šengovati, šengati, d. šenga, șagă; bg. šeguvam se. V. șeganie). Est. Fac șagă, glumesc.
14. [DOOM 3] șugui (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șuguiesc, 3 sg. șuguiește, imperf. 1 șuguiam; conj. prez. 1 sg. să șuguiesc, 3 să șuguiască
15. [DOOM 2] șugui (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șuguiesc, imperf. 3 sg. șuguia; conj. prez. 3 să șuguiască
16. [DLRLV] ȘEGUI vb. v. șugui.
17. [DLRLV] ȘUGUI vb. (Mold., Ban.) A glumi. A: Norocul ase de aspru cu muritorii șuguiaște, cît, de multe ori, celea ce și cu ochii li-ar înghiți, nici cu nasul nu-i lasă a le mirosi. CI, 96. Mai multu îi videm pre dinșii pierdzînd vremĭa șuguind. NCCD, 328. Să nu șuguiască cu domnii sau cu boierii cei mari. B 1774, 59v; cf. AP. 1646, 43r; PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU; B 1773, 111r. ◊ Expr. A nu fi de a șuguire cu cineva = a trebui luat în serios. Nu era de a șuguire cu el. M. COSTIN. C: S(h)eguĕsk. [Jocor]. AC, 367. Shuguiĕsk. Iocor. AC, 372. Variante: șegui (AC, 367). Etimologie: șagă + suf. -ui. Cf. bg. šeguvam se. Vezi și șagă, șăgaci, șeganie, șuguitor. Cf. ș o z i.
18. [DRAM 2021] șuguí, șuguiesc, v.i. A glumi: „Eu cu mândra șuguiesc, / E gânde' că o iubesc” (Ștețco, 1990: 276). – Din șagă „glumă” + suf. -ui (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).
19. [DRAM 2015] șugui, șuguiesc, vb. intranz. – A glumi: „Eu cu mândra șuguiesc, / E gânde’ că o iubesc” (Ștețco, 1990: 276). – Din șagă „glumă” (< sl. šega, šuga) + suf. -ui (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).
20. [DRAM] șugui, șuguiesc, vb. intranz. – A glumi: „Eu cu mândra șuguiesc, / E gânde’ că o iubesc” (Ștețco 1990: 276). – Din șagă „glumă” (< sl. šega, šuga) + -ui.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL