1. [MDA2] șuiat, ~ă [At: CIHAC II, 396 / V: (reg) și~ sf, a / Pl: ~ați, ~e / E: ns cf șui8] (Reg) 1 sf Șui8 (3). 2 a (D. oi sau d. vite) Care are la ureche un șui8 (3). 3 a (îf șiat) Tăiat pieziș.
2. [Scriban] șuĭát, -ă adj. (cp. cu nsl. šujati, a slăbi, a stoarce de putere). Vest. Care are șuĭetură: preducea la urechea stîngă și crestătură șuĭată la dreapta.
3. [MDA2] șiat, ~ă sf, a vz șuiat
4. [MDA2] șoi3 v vz șuia2
5. [MDA2] șuia1 vr [At: JIPESCU, O. 67 / Pzi: ~iez / E: șui8] (Mun; d. oameni) A slăbi.
6. [MDA2] șuia2 vt [At: ARH. FOLK. V, 151 / V: (reg) șoi / Pzi: ~iez / E: mg sújt] (Mol; Trs) A împinge cu violență Si: a izbi.
7. [DLRLC] ȘUIA, șuiez, vb. I. Refl. (Despre ființe) A deveni subțire, a slăbi; a se jigări. De trai rău... te-ai supțirat, te-ai șuiat, te-ai încovrigat. La TDRG.
8. [DLRM] ȘUIA, șuiez, vb. I. Refl. (Reg.; despre ființe) A se subția, a slăbi; a se jigări. – Din șui2.
9. [Scriban] șuĭéz (mă) v. refl. (d. șuĭ 3). Vest. Mă supțiez.
10. [DAR] șuiat, -ă, adj., s.f. (reg.) 1. (adj.; despre oi și vite) care are la ureche un semn de recunoaștere. 2. (adj.; în forma: șiat) tăiat pieziș. 3. (s.f.) semn făcut la urechea oilor sau a vitelor, prin tăierea unei șuvițe subțiri.
11. [DAR] șuia1, șuiez, vb. I refl. (reg.; despre oameni) a slăbi, a se sfriji.
12. [DAR] șuia2, șuiez, vb. I refl. (reg.) a îndepărta, a împinge cu violență.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL