1. [DEX '09] ȘUGUBĂȚ, -EAȚĂ, șugubeți, -e, adj. 1. Glumeț, hazliu; poznaș. 2. (Înv.) Primejdios; înșelător, amăgitor. [Var.: șugubeț, -eață adj.] – Din sl. dušegubĭcĭ.
2. [MDA2] șugubăț, ~eață a [At: DOSOFTEI, V. S. septembrie 5V/19/ V: (reg) șig~, ~beț, (înv) ~gob~ / Pl: ~beți, ~bețe / E: slv доушегоувьць cf și șugui, bg шегобнец] 1 (Înv) Care este criminal Si: ucigaș. 2 (Înv) Care este periculos Si: primejdios. 3 (Înv) Înșelător. 4 (Reg; d. oameni, d. manifestări, sentimente ale lor) Care este viclean Si: perfid. 5 (Pop) Care este poznaș Si: glumeț, hazliu, spiritual.
3. [DEX '98] ȘUGUBĂȚ, -EAȚĂ, șugubeți, -e, adj. 1. Glumeț, hazliu; poznaș. 2. (Înv.) Primejdios; înșelător, amăgitor. [Var.: șugubeț, -eață adj.] – Din sl. dušegubĩcĩ.
4. [DLRLC] ȘUGUBĂȚ, -AȚĂ, șugubeți, -e, adj. 1. (Despre oameni și despre manifestările lor) Glumeț, hazliu, poznaș, vesel. Oaspele cînta acum iar niște drăcii șugubețe. CAMIL PETRESCU, O. I 131. Nu-i mai încîntă decît mutra-i trecătoare de om șugubăț și felul lui de-a povesti. STĂNOIU, C. I. 113. Bată-te fericea și norocul să te bată! Șugubăț mai ești! MIRONESCU, S. A. 91. ◊ Fig. Veverițele șugubețe, cu coada vîlvoi... sar zglobii pe crăcile copacilor. ODOBESCU, S. III 185. 2. (Învechit) Primejdios, înșelător, amăgitor; rău. În călătoria ta... să te ferești de omul roș, iară mai ales de cel spîn – cît îi putea, să n-ai de-a face cu dînșii, căci sînt foarte șugubeți. CREANGĂ, P. 198. Locurile acestea sînt șugubețe; de unde știi cum vine întîmplarea, și, doamne ferește, să nu-ți cadă greu singur. id. ib. 201. Nevoia e cea mai șugubață capcană. CONTEMPORANUL, VII 388. – Variantă: șugubeț, -eață (ODOBESCU, S. III 230, ALECSANDRI, S. 70) adj.
5. [Șăineanu, ed. VI] șugubăț a. Mold. 1. primejdios: locurile acestea sunt șugubețe CR.; 2. răutăcios: veverițele șugubețe care sar sglobii OD.; 3. glumeț: bre! ce om șugubăț! Al. [Vechiu-rom. șugubăț, ucigaș, criminal = slav. (DU)ȘEGUBĬȚĬ, ucigaș (v. șugubină): slăbirea treptată a sensului e analogă cu a lui bazaconie; accepțiunea de «glumeț» rezultă din influență lui șuguì].
6. [Scriban] șugubăț, -eáță adj., pl. ețĭ, ețe (vsl. duše-gubĭcĭ, perzător de suflet, criminal, de unde s’a făcut *de șugubăț, apoĭ, supt infl. luĭ a șugui, șugubăț. V. șugubină). Vechĭ. Ucigaș. Azĭ. Est. Fam. Poznaș (glumeț orĭ care-țĭ face surprize neplăcute): om, cal, loc șugubăț. Vechĭ și șigu-.
7. [DEX '09] ȘUGUBEȚ, -EAȚĂ adj. v. șugubăț.
8. [MDA2] șigubăț, ~eață a vz șugubăț
9. [MDA2] șugobăț, ~eață a vz șugubăț
10. [MDA2] șugubeț, ~eață a vz șugubăț
11. [Scriban] șigubăț, V. șugubăț.
12. [DOOM 3] șugubăț adj. m., pl. șugubeți; f. șugubeață, pl. șugubețe
13. [DOOM 2] șugubăț adj. m., pl. șugubeți; f. șugubeață, pl. șugubețe
14. [DER] șugubăț (-eață), adj. – 1. Asasin. – 2. Periculos. – 3. Poznaș. Sl. dušegubĭcĭ (Șeineanu, Semasiol., 216; Tiktin), cf. deșugubină, apropiat prin etimologie populară de a șugui „a glumi”.
15. [DLRLV] ȘUGUBĂȚ adj. (Mold.) 1. Ucigaș, criminal. Acesta au gonit din besearică, pre-mpăratul Numerian că era sigubăt, că ucisease pre fiiul împăratului perșilor. DOSOFTEI, VS; cf. DOSOFTEI, MOL. ◊ (Substantival) Un neguțătoriu cu aur mult trecînd pre acolea, l-au ucis un șugubăț. DOSOFTEI, VS. 2. Periculos, primejdios; viclean, perfid. Mult mă mir, atîta cît ești de amăgitoare, mincinoasă și șugubață, cum le Dumnedzău rabdă. CD 1698, 1v. Variante: șigubăț (DOSOFTEI, VS). Etimologie: sl. dušegubĭcĭ. Vezi și șugubină. Cf. alnic, amăgelnic, amăgeu, balamut, celarnic, celuitor, hamiș, hîtru (2), înceluitor, marghiol, măiestreț, opăcitor, șuvealnic, telpiz.
16. [DLRLV] ȘIGUBĂȚ adj. v. șugubăț.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL