1. [MDA2] știuldic [At: LB / V: (reg) știulbic, stiulbuc, st~, ~ilbic, ~iolbic, ~iol~, ~irbic, ~Ibic, ~Ibiuc, ~Ibuc, ștol~, ștulbic, ștulbiuc, ștu~ sn / Pl: (2-3) ~uri, ~ice / E: fo cf știobâlc] 1 i (Trs) Știobâlc. 2 sn (Reg) Prăjină lungă, cu un capăt în formă de măciucă, folosită de pescari pentru a stârni peștele Si: (reg) ștulbeu. 3 sn (Buc; Mol) Prăjină cu care se împinge luntrea.
2. [MDA2] stiulbic sn vz știuldic
3. [MDA2] stiulbuc sn vz știuldic
4. [MDA2] stiuldic sn vz știuldic
5. [MDA2] știlbic sn vz știuldic
6. [MDA2] știolbic sn vz știuldic
7. [MDA2] știoldic sn vz știuldic
8. [MDA2] știrbic sn vz știuldic
9. [MDA2] știulbic sn vz știuldic
10. [MDA2] știulbiuc sn vz știuldic
11. [MDA2] știulbuc sn vz știuldic
12. [MDA2] ștoldic sn vz ștuldic
13. [MDA2] ștulbic sn vz știuldic
14. [MDA2] ștulbiuc sn vz știuldic
15. [MDA2] ștuldic sn vz știuldic
16. [Șăineanu, ed. VI] știoldic n. Mold. prăjină cu care pescarul umblă în apă, ca să iasă peștii la leasă sau la vârșie. [Și știulbuc: origină necunoscută].
17. [Șăineanu, ed. VI] știulbuc n. V. știoldic.
18. [Scriban] șteoldíc și ștoldíc (Mold.) și știrbíc (Trans.) n., pl. e (eo dift. ca și’n șteobîlc, amîndoŭă imit.). Un băț c’un disc la capăt cu care pescariĭ, șezînd în luntri, pleoscăĭesc în apele maĭ adîncĭ ca să alunge peștiĭ spre năvoade și alte capcane. (La apele maĭ micĭ prăjină de scornit peștiĭ din ascunzătorĭ). – Și șchĭolghíc (Nț.).
19. [Scriban] știrbíc, V. șteoldic.
20. [DAR] știuldic2, știuldicuri și știuldice, s.n. (reg.) 1. prăjină lungă pe care pescarii o folosesc pentru a stârni peștii spre plase. 2. prăjină cu care se împinge luntrea în bălțile mai puțin adânci.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL