1. [MDA2] știrbină sf [At: LB / Pl: ~ne, ~ni / E: vsl *штрьвина, bg щърина] (Îrg) 1-3 Știrbitură (1, 3, 8).
2. [Șăineanu, ed. VI] știrbină f. 1. știrbitură; 2. locul unde se rupe o măsea la roata morii: lasă că vine roata la știrbină. [Slav. ȘTRŬBINA, fragment, lacună].
3. [Scriban] știrbínă f., pl. e și ĭ (vsl. štrŭbina, frîntură, lacună; bg. stŭrbina, rus. ščerbina, ceh. štĭerbina, crăpătură). Știrbitura, locu unde s’a frînt un dinte la roata moriĭ. A-țĭ veni și ție roata la știrbină, a ajunge și tu la nevoĭe: apa vine la matcă, și roata la știrbină, mojicu trage la teapă, îșĭ dă în teapă.
4. [DAR] știrbină, știrbine și știrbini, s.f. (înv. și reg.) 1. loc gol între dinți; știrbitură. 2. loc unde marginea unui obiect este ruptă; ciublitură. 3. locul unde se rupe o măsea la roata morii.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL