1. [DEX '09] ȘOPTITOR, -OARE, șoptitori, -oare, adj. (Despre oameni, adesea fig.) Care vorbește în șoaptă, care șoptește; (despre glasul, vorba cuiva) încet, șoptit2. – Șopti + suf. -tor.
2. [MDA2] șoptitor, ~oare [At: ANTIM, P. 29 / V: (înv) ~iu sm / Pl: ~i, ~oare / E: șopti + - tor] 1-2 smf, a (Persoană) care șoptește (1) Si: (rar) șopotind. 3 a (Rar) Șoptit2 (1). 4 smf (Înv) Clevetitor (5). 5 smf (Înv) Denunțător (3).
3. [DLRLC] ȘOPTITOR, -OARE, șoptitori, -oare, adj. (Despre persoane) Care vorbește în șoaptă, care șoptește; (cLespre glasul, vorba cuiva) încet, șoptit. Ascultă la graiul lor înțelept și șoptitor. EMINESCU, N. 47. ◊ Fig. Vino-ncet pe-aici, iubită!... Soarele-ți răsare-n față, Haid’ acum fugind la vale Printre șoptitorii brazi. COȘBUC, P. I 165. Era pe-atunci cînd somnul suspinele alină, Iar frunza șoptitoare în vînturi tremura. BOLINTINEANU, O. 6.
4. [Șăineanu, ed. VI] șoptitor a. și m. care șoptește.
5. [MDA2] șoptitoriu sm vz șoptitor
6. [DOOM 3] șoptitor adj. m., pl. șoptitori; f. sg. și pl. șoptitoare
7. [DOOM 2] șoptitor adj. m., pl. șoptitori; f. sg. și pl. șoptitoare
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL