1. [MDA2] șoncăit1 sn [At: UDRESCU, GL. / Pl: ~uri / E: șoncăi] (Mun) Șchiopătare.
2. [MDA2] șoncăit2, ~ă [At: GR. S. IV, 134 / V: (reg) șolcăiat, șolc~ / Pl: ~iți, ~e / E: șoncăi] 1-4 smf, a (Mun; adesea dep) Șchiop (1-4). 5 a (Mun; Mol; d. ființe; îf șolcăit) Pocit. 6 a (Mun; Mol; d. ființe; îaf) Caraghios (2). 7 a (Mun; pex; d. obiecte; îf șolcăiat) Deformat (2). 8 a (Mun; pex; d. obiecte; îaf) Uzat. 9 a (Mun; Mol; d. obiecte; îf șolcăit) Deplasat din locul sau din poziția normală.
3. [MDA2] șolcăi v vz șoncăi
4. [MDA2] șolcăia v vz șoncăi
5. [MDA2] șolcăiat, ~ă a vz șoncăit2
6. [MDA2] șolcăit, ~ă a vz șoncăit2
7. [MDA2] șoncăi [At: GR. S. III, 343 / V: (reg) șolc~, șolcăia (Pzi: ~iez) / Pzi: șoncăi / E: șonc3 + -ăi] 1 vi (Mun; d. ființe) A șchiopăta (1). 2 vt (Reg; c. i. picioare; îf șolcăia) A schilodi. 3 vt (Mun; Mol; pex; c. i. obiecte) A deplasa din locul sau din poziția normală.
8. [Scriban] șólcăĭ, a -í v. tr. (imit. ca și honcăĭ. V. șonțesc, șovîlcăĭ). Munt. est. Mold. sud. Așez răŭ o învălitoare, un macat, o haĭnă, o cusutură (cupesc). Un covor șolcăit, un covor pus strîmb și încrețit. – Și șoncăĭ, șoncăit (Bz.).
9. [Scriban] șóncăĭ, V. șolcăĭ.
10. [DAR] șoncăit1 s.n. (reg.) șchiopătură, șchiopăt, șoncăială.
11. [DAR] șoncăit2, -ă, adj. (reg.) 1. șchiop. 2. (despre picioare) schilodit. 3. (în forma: șolcăit) pocit, caraghios. 4. (despre obiecte; în forma: șolcăit) deformat, stricat, uzat. 5. (în forma: șolcăit) deplasat din locul sau din poziția normală.
12. [DAR] șoncăi, șoncăi, vb. IV (reg.) 1. a șchiopăta. 2. (în forma: șolcăia; despre picioare) a deforma, a schilodi. 3. (despre obiecte) a deplasa (din locul sau din poziția normală).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL