1. [DEX '09] ȘOIMĂRIT s. n. Vânătoare cu ajutorul șoimilor (1). – Șoim + suf. -ărit.
2. [MDA2] șoimărit sn [At: VÎN. PESC. 1962, nr. 10, 7 / Pl: ~uri / E: șoim + -ărit] Vânătoare cu ajutorul șoimilor (1-5) Si: (înv) șoimărie (2).
3. [DEX '09] ȘOIMĂRI, șoimăresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A desfigura, a poci. – Cf. șoiman.
4. [MDA2] șoimănesc, ~ească a [At: TDRG / Pl: ~ești / E: șoiman + -esc] (Pop) 1-5 De șoim (1-5) Si: (pop) șoimesc (1-5). 6 (Fig) Care este viteaz Si: (pop) șoimesc (6). 7 (Fig) Care este sprinten Si: (pop) șoimesc (7).
5. [MDA2] șoimări vt [At: PAMFILE, DUȘM. 269 / Pzi: 3 ~rește / E: ns cf șoimăriță] (Mtp) 1 A desfigura (1). 2 A îmbolnăvi.
6. [DLRLC] ȘOIMĂRI, șoimăresc, vb. IV. Tranz. (Mitologie populară) A face (pe cineva) să paralizeze; a sluți, a poci (la chip). După ce le-ai aflat [comorile], cum să le intri în stăpînire fără să te pocească ori să te șoimărească vîlva lor? C. PETRESCU, R. DR. 138.
7. [Scriban] șoĭmănésc v. tr. (d. șoĭmane). Vest. Zăpăcesc, betegesc, lovesc pin vre-o boală năprasnică. – La Gor. 88, -ăresc.
8. [DOOM 3] șoimărit s. n.
9. [DOOM 2] șoimărit s. n.
10. [DOOM 3] șoimări (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoimăresc, 3 sg. șoimărește, imperf. 1 șoimăream; conj. prez. 1 sg. să șoimăresc, 3 să șoimărească
11. [DOOM 2] șoimări (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoimăresc, imperf. 3 sg. șoimărea; conj. prez. 3 să șoimărească
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL