1. [DEX '09] ȘLEAHTĂ, (1) șlehte, s. f. 1. (Peior.) Clică, bandă; gloată, ceată. 2. Nume dat, în trecut, nobilimii poloneze; corp de armată alcătuit din nobili polonezi. – Din pol. szlachta.
2. [MDA2] șleahtă sf [At: URECHE, L. 112 / V: (înv) șla~, ~actă, (reg) ~apcă (Pl: șlepci) / Pl: (5-6) șlehte / E: pn szlachta cf ucr шляхта] 1 (Înv) Nobilime poloneză. 2 (Înv) Corp de armată alcătuit din nobili polonezi. 3 (Îvr; pex) Nobilime (stabilită în Polonia). 4 (Îvr) Noblețe. 5 (Pfm; prt) Grup de persoane Si: adunătură (3), bandă1 (3), ceată1 (19), gașcă (6), gloată (1). 6 (Reg; ccr) Ceată de lăutari. 7 (Reg; gmț) Totalitatea persoanelor care locuiesc în aceeași casă.
3. [DEX '98] ȘLEAHTĂ, șlehte, s. f. 1. (Peior.) Clică, bandă; gloată, ceată. 2. Nume dat, în trecut, nobilimii poloneze; corp de armată alcătuit din nobili polonezi. – Din pol. szlachta.
4. [DLRLC] ȘLEAHTĂ, șlehte, s. f. 1. Nume dat în trecut nobilimii poloneze, în special corpului de armată alcătuit din nobili. Venea duiumul oastei [poloneze]; trăsuri, bagaje, pedestrași, șleahtă pospolită, amestecați, în neregulă, cu steagurile strînse, cu capul plecat. NEGRUZZI, S. I 167. 2. Ceată, bandă; clică. Intreaga-i înfățișare de om mărunt, nervos, îmbrăcat după ultimul jurnal, contrastau... cu toată șleahta de boemi care se adunau la șfarțuri în cafenelele bucureștene. SADOVEANU, E. 172.
5. [Șăineanu, ed. VI] șleahtă f. 1. od. nobleța polonă: în zilele lui Albreht Craiul șleahta a pierit; 2. azi, clică, ceată; 3. (ironic) partid: șleahta ciocoiască. [Rus. ȘLIAHTA, nobleța polonă (din nemț. (GE)SCHLECHT); v. pospolită].
6. [Scriban] șleáhtă f., pl. șlehte (rus. rut. slĕáhta, pol. szlachta, nobleță, d. vgerm. slahta, ngerm. geschlecht, neam, rasă). Nobilimea leșească (orĭ și cea rusească) de odinioară. Fig. Iron. Clică, gașcă, ceată de oamenĭ vrednicĭ de dispreț. – Și șlahtă (după pol.). V. pospolită, moțpan.
7. [MDA2] șlahtă sf vz șleahtă
8. [MDA2] șleactă sf vz șleahtă
9. [MDA2] șleapcă2 sf vz șleahtă
10. [DOOM 3] șleahtă s. f., g.-d. art. șlehtei; (cete) pl. șlehte
11. [DOOM 2] șleahtă s. f., g.-d. art. șlehtei; (cete) pl. șlehte
12. [IVO-III] șleahtă, -te.
13. [DER] șleahtă (-te), s. f. – 1. Nobilime poloneză. – 2. Ceată, camarilă, grup. Pol. szlactha, din v. germ. slahta › germ. Geschlecht, cf. it. schiatta (Miklosich, Fremdw., 129; Cihac, II, 398). – Der. șleathici, s. m. (aristocrat polonez), din pol. szlachcic, înv.; șlethicie, s. f. (înv., noblețe).
14. [Argou] șleahtă, șlehte s. f. (peior.) clică, bandă; gloată, ceată
15. [DLRLV] ȘLEAHTĂ s. f. (Mold., ȚR) Nobilime poloneză mică și mijlocie; corp de armată alcătuit din nobili polonezi. A: Nemeșii cărei le zic șleahtă nu așa de crai ascultă, cum. de lege. URECHE. Așijderea și mazilimea, șlahta, și ei au rădicat cap pre un boier. NECULCE; cf. M. COSTIN. B: Multă neunire s-au făcut între boierii leșăști și între oaste și între toată șleahta. ANON. BRÎNCOV. ♦ (Mold.) Nobilime. Au scos craiul șleahta rusească ... de la Premișlea. URECHE. Mulți se nevoiesc, unii și cu plată, să-și facă nume de șleahtă pentru cinstea și slava acestii lumi. DOSOFTEI. PS; cf. M. COSTIN. Variante: șlahtă (NECULCE). Etimologie: pol. szlachta. Vezi și șleahtic, șlehticie. Cf. ș l e h t i c i e.
16. [DLRLV] ȘLAHTĂ s. f. v. șleahtă.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL