1. [DEX '09] ȘUȘANEA1, șușanele, s. f. (Fam.) Pușcă lungă arnăuțească. – Din tc. șișane, șeș-hane.
2. [MDA2] șușanea1 sf [At: DUMITRACHE, 44 / V: (înv) șisha~, șiș~, șișha~, șișin~ / Pl: ~ele / E: tc șișane, șeșhane] (Înv) Pușcă lungă cu țeava ghintuită, folosită mai ales de arnăuți.
3. [DEX '98] ȘUȘANEA1, șușanele, s. f. (Înv.) Pușcă lungă arnăuțească. – Din tc. șișane, șeș-hane.
4. [DLRLC] ȘUȘANEA, șușanele, s. f. (Învechit) Pușcă lungă arnăuțească. Deasupra vetriței se încrucișau o șușanea și o sabie încovoiată, înflorite cu argint, după moda armurierilor de la Damasc. SADOVEANU, O. E. 35. Ia-ți șușaneaua și pistoalele și hai prin pădure să-l căutăm pe Miai. CAMIL PETRESCU, O. I 133. Arnăuți cu șușanele Cu argint pe la oțele. ALECSANDRI, P. P. 180. – Variante: șișanea (GHICA, S. 264), șișinea (FILIMON, C. 271) s. f.
5. [Șăineanu, ed. VI] șușaneà f. V. șișanea: încărca o șușanea POP.
6. [Scriban] șușaneá, V. șișanea.
7. [MDA2] șișanea sf vz șușanea1
8. [MDA2] șișhanea sf vz șușanea1
9. [MDA2] șișinea sf vz șușanea1
10. [DLRLC] ȘIȘANEA s. f. v. șușanea.
11. [DLRLC] ȘIȘINEA s. f. v. șușanea.
12. [Șăineanu, ed. VI] șișaneà f. pușcă lungă arnăuțească: trei-patru șișanele totdeauna încărcate până la gură GHICA. [Turc. ȘEȘANÈ, lit. șase țevi].
13. [Scriban] șișaneá f., pl. ele (turc. șeșané, d. pers. šeš-hane, carabină cu țeava în șase ghinturĭ; ngr. sisanés, alb. bg. šišané, sîrb. šešana. V. cherhana). Vechĭ. Pușcă lungă arnăuțească. – Și șișinea (Munt.) și șușanea (Mold.). Vechĭ și șișh- La Beld. 527 și 2759 sish-.
14. [DOOM 3] șușanea (pușcă; spectacol improvizat) (înv.; fam.) s. f., art. șușaneaua, g.-d. art. șușanelei; pl. șușanele
15. [DOOM 2] șușanea (fam.) s. f., art. șușaneaua, g.-d. art. șușanelei; pl. șușanele, art. șușanelele
16. [DER] șișanea (-ele), s. f. – Muschetă. – Var. șușanea. Tc. (per.) șeșhane (Șeineanu, II, 338; Lokotsch 1864), cf. ngr. σισανές, bg. šišane. Sec. XVIII, înv.
17. [DAR] șișanea, șișanele, s.f. (înv. și reg.) pușcă lungă arnăuțească.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL