1. [DEX '09] ȘERBIRE, șerbiri, s. f. (Înv.) 1. Faptul de a șerbi. 2. Servitute. ♦ Fig. Obligație, îndatorire, angajament. – V. șerbi.
2. [MDA2] șerbire sf [At: PSALT. 259 / Pl: ~ri / E: șerbi] (Înv) 1 (Bis) Devotare. 2 Înrobire. 3 Sclavie. 4 Aservire. 5 Șerbie (7). 6 (Jur) Servitute. 7 (Fig) Obligație.
3. [DLRLC] ȘERBIRE, șerbiri, s. f. (Învechit) 1. Faptul de a șerbi. 2. Servitute. Ei tăgăduiau țăranilor orice drept, orice șerbire asupra moșiilor. KOGĂLNICEANU, S. A. 175. ♦ Fig. Obligație, îndatorire, angajament. Acea șerbire ne obligă a face toate reparările și schimbările ce ar vroi să ne impuie Direcția monumentelor istorice. ALECSANDRI, S. 17.
4. [Șăineanu, ed. VI] șerbire f. acțiunea de a șerbi.
5. [Scriban] șerbíre f. Vechĭ. Servitute (a uneĭ proprietățĭ).
6. [DEX '09] ȘERBI, șerbesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A servi ca șerb, a fi șerb. – Din șerb.
7. [MDA2] șerba v vz șerbi
8. [MDA2] șerbesc, ~ească a [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~bești / E: șerb + -esc] (Înv) 1 Care aparține șerbilor (1). 2 Referitor la șerbi (1). 3 Caracteristic șerbilor (1).
9. [MDA2] șerbi [At: PSALT. HUR. 82724 / V: (îvr) ~ba (Pzi: ~bez) / Pzi: ~besc / E: șerb, cf servi] (Înv) 1 vi (Bis; ccd) A fi devotat (2). 2-3 vi A servi ca șerb (1, 5). 4 vi A fi aservit cuiva. 5 vi A fi în serviciul cuiva. 6 vt A pune la dispoziție (ceva) Si: a oferi. 7-10 vtr A face (pe cineva) să devină sau a deveni șerb (1, 5).
10. [DEX '98] ȘERBI, șerbesc, vb. IV Intranz. (Înv.) A servi ca șerb, a fi șerb. – Din șerb.
11. [DLRLC] ȘERBI, șerbesc, vb. IV. Intranz. (Învechit) A servi ca șerb, a fi șerb. Au n-are el mai multă dobîndă Cînd unui a șerbi să voiască, Decît la mai mulți. BUDAI-DELEANU, Ț. 345.
12. [Șăineanu, ed. VI] șerbì v. a (se) face șerb.
13. [Scriban] șerbésc v. tr. (d. șerb saŭ lat. servire, a servi). Vechĭ. Prefac în șerb. V. intr. Trăĭesc ca șerb.
14. [DOOM 3] șerbire (înv.) s. f., g.-d. art. șerbirii; pl. șerbiri
15. [DOOM 2] șerbire (înv.) s. f., g.-d. art. șerbirii; pl. șerbiri
16. [DOOM 3] șerbi (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerbesc, 3 sg. șerbește, imperf. 1 șerbeam; conj. prez. 1 sg. să șerbesc, 3 să șerbească
17. [DOOM 2] șerbi (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerbesc, imperf. 3 sg. șerbea; conj. prez. 3 să șerbească
18. [DLRLV] ȘERBI vb. (Mold.) A robi. Va hi semințiia lui nemearnici în țară streină (. . .) și vor șerbi și-i vor dosădi. AP. 1646, 18v. ♦ A se devota, a se aservi cuiva. Ceia ce vor să șerbască cu de-adinsu lui Dumnedzău, mainte de toate să cearce și să facă aceasta. L SEC. XVII, 13r. I se vor închina lui toți împărații pementești și toate limbile-i vor șerbi lui. IOAN DIN VASLUI; cf. VARLAAM; DOSOFTEI, MOL. Etimologie: șerb + suf. -i. Vezi și șerb, șerbesc, șerbie.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL