1. [DEX '09] SĂTURAT, -Ă, săturați, -te, adj. 1. Care și-a potolit pe deplin foamea sau setea; sătul. 2. Fig. Ajuns la saturație, dezgustat, scârbit, plictisit de cineva sau de ceva. – V. sătura.
2. [MDA2] săturat2, ~ă a [At: LEX. MARS. 244 / Pl: ~ați, ~e / E: sătura] 1 (D. ființe) Care și-a potolit pe deplin foamea sau setea Si: îndestulat, mâncat2, sătul (1), (pop) ospătat2, (îrg) sațiat, (reg) omiat. 2 (Înv) Saturat (1). 3 (Asr; fig; d. oameni) Sătul (12).
3. [MDA2] săturat1 sns [At: VOICULESCU, P. I, 167 / E: sătura] 1 Săturare (1). 2 (Îlav) Pe ~e Până la atingerea senzației de sațietate Si: (îrg) până la sătul, (înv) în săturare, (reg) pe sătule. 3 (Pex; îal) Foarte mult.
4. [DLRLC] SĂTURAT1 s. n. (În expr.) Pe săturate = pînă la potolirea deplină a foamei (sau a setei); pînă la senzația de saț. A mînca pe săturate. – Formă gramaticală: (în expr.) săturate.
5. [DLRLC] SĂTURAT2, -Ă, săturați, -te, adj. 1. Care și-a potolit deplin foamea (sau setea); îndestulat de mîncare (sau băutură); sătul. Săracă mîndra mea, De mîncat îmi aducea Lapte acru-ntr-o mărgea Mîncam și-mi mai rămînea; Dar acuma însurat Trăiesc ca ș-un împărat Și nicicînd nu-s săturat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 394. 2. Fig. Ajuns la saturație; dezgustat, plictisit, obosit de... Călătorule mîhnit, nu-ți e calul obosit? – Nu, drăguță, nicidecum, Dar e săturat de drum. ALECSANDRI, P. P. 46.
6. [Șăineanu, ed. VI] săturat a. 1. care a mâncat sau băut în deajuns; 2. fig. desgustat.
7. [Scriban] săturát, -ă adj. Sătul. Fig. Îndestulat, dezgustat: săturat de glorie. V. satur 1.
8. [DEX '09] SĂTURA, satur, vb. I. Refl. și tranz. 1. A(-și) potoli pe deplin foamea sau setea, a (se) îndestula cu mâncare sau cu băutură. ◊ Loc. adv. Pe săturate = în cantitate suficientă pentru potolirea deplină a foamei sau a setei. 2. Fig. A fi sau a face să fie pe deplin mulțumit, satisfăcut (de sau cu ceva). 3. Fig. A fi sau a face să fie sătul, plictisit, dezgustat, scârbit de ceva sau de cineva. – Lat. saturare.
9. [MDA2] sătora v vz sătura
10. [MDA2] sătula v vz sătura
11. [MDA2] sătura [At: PSALT. HUR. 18r/10 / V: (înv) ~tora, (reg) ~ula / Pzi: satur, (reg) saturez, ~r'ez / E: ml saturare] 1-2 vtr A(-și) potoli pe deplin foamea sau setea Si: a (se) îndestula, (reg) a se sățui (1-2). 3 vt (Înv) A satura (1). 4 vr (Fig; astăzi mai ales îcn; adesea udp „de”, prin conjuncția „să”) A se simți sau a ajunge să se simtă (pe deplin) mulțumit, satisfăcut. 5 vt (C. i. dorințe, porniri etc.) A satisface (1). 6-7 vtr (Fig; de obicei udp „de” sau, rar, „cu”, conjuncția „să”) A ajunge sau a face să ajungă la o stare sufletească de suprasaturație, de plictiseală, de oboseală, de dezgust, de silă etc. (față de ceva sau de cineva) Si: (fam) a se sastisi (7-8). 8 vr (Îe) A se ~ (de ceva sau cineva) ca de mere acre (sau pădurețe) sau a se ~ până în gât A ajunge să nu mai poată suporta ceva. 9 vr (Înv; îe) A se ~ de viață sau (reg, irn) a se ~ de toate A muri1. 10 vr (Rar; îe) A se ~ cu binele A i se urî cu binele.
12. [DLRLC] SĂTURA, satur, vb. I. Refl. 1. A-și potoli deplin foamea (sau setea), a se îndestula mîncînd (sau bînd). Îmi reamintesc cum mîncam bucățica aceea de pîine. Lingeam fiecare fărîmitură și niciodată nu mă săturam. SAHIA, N. 32. O haraba întreagă aș fi în stare să mănînc, și parcă tot nu m-aș sătura. CREANGĂ, P. 210. Cu mîndra de-acum un an, Dintr-un măr mă săturam. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 155. ◊ Tranz. Mi-au venit în cap copiii tăi nesățioși după lapte... i-ai săturat vreodată? SAHIA, N. 32. Aista-i Flămînzilă, foametea, sac fără fund, sau cine mai știe ce pricopseală a fi, de nu-l mai poate sătura nici pămîntul. CREANGĂ, P. 241. Eu murgu l-am dezlegat Bine că l-am săturat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 341. 2. Fig. A se simți îndestulat, a fi deplin mulțumit, satisfăcut (de sau cu ceva). Și cînd te întorci și cugeți, lung privind ce lași în urmă, Simți că nu-i chip să te saturi, c-a trăi i-o fericire. VLAHUȚĂ, O. AL. 44. După ce-au intrat în curte, nu se putea destul sătura Ion Săracul de privit tot binele și toate minunățiile ce se afla grămădite aice. SBIERA, P. 157. Nu ne mai săturam privindu-l. CREANGĂ, A. 75. ◊ Tranz. Dă-mi-i mie ochii negri... nu privi cu ei în laturi, Căci de noaptea lor cea dulce vecinic n-o să mă mai saturi. EMINESCU, O. I 155. ♦ A ajunge la saturație; a-i fi (cuiva) lehamite (de ceva), a fi dezgustat, plictisit, scîrbit (de ceva). M-am săturat să-mi număr anii Ca un călugăr negrele mătănii. BENIUC, V. 134. De toate parc-aș ajunge să mă satur cu vremea; numai de gîndit, de voluptatea asta mai îmbătătoare decît tot ce basmele orientale au putut născoci, – în veci nu m-aș mai sătura. VLAHUȚĂ, O. A. 422. Și eu mult m-am săturat A trăi tot depărtat Și de lume-nstrăinat. ALECSANDRI, P. P. 252. ◊ Expr. A se sătura (de ceva sau de cineva) ca de mere acre (sau pădurețe) = a nu-i mai plăcea (ceva sau cineva), a nu-i mai trebui de loc, a fi plictisit (de cineva sau de ceva). M-am săturat de contăș ca de mere acre. ALECSANDRI, T. 407. A se sătura pînă-n gît v. gît. ♦ Tranz. (Familiar) A face să-i piară cuiva pofta, cheful (de cineva sau de ceva), a lecui pe cineva de ceva.
13. [Șăineanu, ed. VI] săturà v. 1. a îndestula cu mâncare sau băutură: nu se satură așa curând; 2. fig. a fi îndestulat: de vorba lui nu te saturi PANN; 3. a avea de ajuns, a se desgusta: m’am săturat de ei CR. [Lat. SATURARE].
14. [Scriban] 1) satúr, a săturá v. tr. (lat. sáturo, -áre. V. saturez). Liniștesc foamea umplînd stomahu cu mîncare: a sătura copiiĭ, oŭăle te satură răpede. Fig. Îndestulez făcînd să nu maĭ dorească: l-am săturat de plimbări. V. refl. Îmĭ alin foamea umplîndu-mĭ stomahu. Fig. Mă dezgust, mă plictisesc: țara s’a săturat de Jidanĭ.
15. [DOOM 3] sătura (a ~) (a potoli foamea etc.) vb., ind. prez. 1 sg. satur, 2 sg. saturi, 3 satură; conj. prez. 1 sg. să satur, 3 să sature; imper. 2 sg. afirm. satură
16. [DOOM 3] săturate (pe ~) loc. adv.
17. [DOOM 2] sătura (a ~) vb., ind. prez. 3 satură
18. [DOOM 2] !săturate (pe ~) loc. adv.
19. [DER] sătura (satur, săturat), vb. – 1. A satisface, a mulțumi. – 2. A obosi, a vlăgui. – Mr. satur, săturare, megl. satur, săturari, istr. sotur. Lat. satŭrāre (Pușcariu 1532; REW 7622), cf. napol. satorarę, lom. sagia (Battisti, V, 3347). Este dubletul lui satura, vb., din fr. saturer. – Der. săturător, adj. (care satură); nesăturat, adj. (nesatisfăcut); saturați(un)e, s. f., din fr. saturation. Din rom. provine săs. szêturîn.
20. [Argou] a se sătura de ceva ca de mere acre / pădurețe expr. a fi plictisit / dezgustat (de ceva).
21. [Argou] a se sătura până peste cap expr. a fi plictisit / dezgustat.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL