1. [DEX '09] SĂRMĂNEL, -ICĂ, sărmănei, -ele, adj. (Pop.; adesea substantivat) Diminutiv al lui sărman; sărmănuț. – Sărman + suf. -el.
2. [MDA2] sărmănel [At: GORJAN, H. IV, 176/31 / V: sâr~ / Pl: ~ei / E: sărman + -el] (Pop; șhp) 1-2 am (Cam) sărman (1). 3-6 sm, a Sărman (18-19).
3. [DLRLC] SĂRMĂNEL, -ICĂ, sărmănei, -ele, adj. Diminutiv al lui sărman. 1. v. sărman (1). Mario – urmă boierul – te văd sărmănică. VISSARION, B. 183. 2. v. sărman (3). (Adesea substantivat) Ce-i vinovată, sărmănica de dînsa, ca să rabde de foame. CONTEMPORANUL, III 794. Ah! omule sărmănele, Mîngîie-te cu-a mea jele. CONACHI, P. 163. Sărmănica, vai de ea, Șede-ntr-un vîrf de nuia (Aluna).
4. [MDA2] sârmănel, ~ică a vz sărmănel
5. [MDA2] sirmanică[1] a vz sărmănel
6. [DOOM 3] sărmănel (pop.) adj. m., pl. sărmanei; f. sărmănică, pl. sărmănele
7. [DOOM 2] sărmănel (pop.) adj. m., pl. sărmănei; f. sărmănică, pl. sărmănele
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL