1. [DEX '09] SEMĂNĂTURĂ, semănături, s. f. 1. Însămânțare. 2. (La pl.) Plante ieșite din sămânța semănată. 3. Loc, teren însămânțat. – Semăna1 + suf. -ătură.
2. [MDA2] semănătură2 sf [At: POLIZU / V: săm~ / Pl: ~ri / E: semăna2 + -ătură] (Înv) Asemănare (2).
3. [MDA2] semănătură1 sf [At: (a. 1560) GCR I, 4/1 / V: (pop) săm~, (înv) ~men~, ~mân~, sămân~ / Pl: ~ri / E: semăna1 + -ătură] 1 Semănare1 (1). 2 (Lsg, csc) Plante care au fost semănate2 (1) sau care au ieșit din semințele care au fost semănate2 (1) Si: (reg) semeniș1 (2). 3 (Pex) Teren pe care a crescut o semănătură1 (2).
4. [DLRLC] SEMĂNĂTURĂ, semănături, s. f. 1. Însămînțare. 2. (La pl.) Plante (în special cereale) crescute din semințe puse în pămînt. O liniște mare, o liniște de sărbătoare plutea în tot cuprinsul, dar în liniștea aceea viața tainică a semănăturilor nu înceta nici o clipă. SANDU-ALDEA, D. N. 279. Dacă vrun prăpăd de la niscaiva lighioane, ori de la ciori cădea peste semănăturile megiașilor, ale lui era stinse cu desăvîrșire. ISPIRESCU, L. 206. 3. Loc însămînțat (de obicei împreună cu plantele, mai ales cereale, crescute din sămînța semănată). Am eu semănături? Am eu toate cele trebuincioase pentru casă? CREANGĂ, P. 154. Călătorul respiră mai ușor mergînd prin bogate fînațe și mănoase semănături. NEGRUZZI, S. I 191.
5. [Șăineanu, ed. VI] semănătură f. 1. plantă semănată; 2. câmp semănat. [Lat. SEMINATURA].
6. [Scriban] semănătură f., pl. ĭ. Loc semănat, cultură: o semănătură de grâu. Modu de a semăna. – in est să-. V. holdă, lan.
7. [MDA2] sămănătură2 sf vz semănătură2
8. [MDA2] sămănătură1 sf vz semănătură1
9. [MDA2] sămânătură sf vz semănătură
10. [MDA2] semânătură sf vz semănătură1
11. [MDA2] semenătură sf vz semănătură1
12. [DOOM 3] semănătură s. f., g.-d. art. semănăturii; pl. semănături
13. [DOOM 2] semănătură s. f., g.-d. art. semănăturii; pl. semănături
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL