1. [DEX '09] SĂLBĂTICIUNE, sălbăticiuni, s. f. 1. Animal sălbatic. ♦ Epitet dat unei persoane care fuge de lume, care trăiește izolată, retrasă, departe de oameni și de civilizație. 2. Loc sau ținut sălbatic, pustiu; starea unui ținut sălbatic. [Var.: (pop.) sălbătăciune s. f.] – Sălbatic + suf. -iune.
2. [MDA2] sălbăticiune sf [At: CR (1830), 3952/28 / V: (pop) ~tăc~, (reg) ~tec~ / Pl: ~ni / E: sălbatic + -iune] 1 (Pop; csc) Animal sălbatic (5) (pentru vânat) Si: (reg) sălbăticie (3), sălbăticime (2), sălbăticitură. 2 Epitet pentru o persoană care fuge de lume și care trăiește izolată, retrasă, departe de oameni (și de civilizație). 3 (Înv; îf sălbătăciune) Sălbăticie (2). 4-9 (Îvr; îf sălbătăciune) Sălbăticie (6-7, 9-10, 12-13).
3. [DLRLC] SĂLBĂTICIUNE, sălbăticiuni, s. f. (Și în forma sălbătăciune) 1. Animal sălbatic. Sălbătăciunea năvăli speriată pe plai, din adăpostul ocrotitor al desișului de ramuri. DUMITRIU, N. 148. Erau păduri domnești și numai sălbătăciunile și pădurarii le cutreierau. AGÎRBICEANU, S. P. 116. Cătăline, ați întîlnit multe sălbăticiuni? DELAVRANCEA, O. II 105. 2. Loc sau ținut pustiu, sălbatic. Cum era să vin eu singur prin sălbătăciunea asta? GALACTION, O. I 211. – Variantă: sălbătăciune s. f.
4. [DEX '09] SĂLBĂTĂCIUNE s. f. v. sălbăticiune.
5. [MDA2] sălbătăciune sf vz sălbăticiune
6. [MDA2] sălbăteciune sf vz sălbăticiune
7. [Scriban] sălbătăcĭúne f. (d. a se sălbătăci saŭ d. sălbatic, ca it. salvaggina, selvaggina, selvaggiume, pv. salvatgina). Est. Feară, animal sălbatic, maĭ ales vînat: a mînca sălbătăcĭunĭ. V. mortăcĭune.
8. [DOOM 3] sălbăticiune s. f., g.-d. art. sălbăticiunii; pl. sălbăticiuni
9. [DOOM 2] sălbăticiune s. f., g.-d. art. sălbăticiunii; pl. sălbăticiuni
10. [MDO] sălbăticiune
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL