1. [MDA2] supțire a vz subțire
2. [Scriban] supțíre adj. (lat. subtilis, subtil, supțire d. tela, pînză, din *texla, care vine d. texere, a țese; it. sottile, pv. sobtil, vfr. sotil). Nu gros, fin, de puțină rezistență: unde e așa supțire, acolo se rupe (unde e sărăcia maĭ mare, acolo se întîmplă nenorocirea). Fin, mărunt: făină supțire. Slab, cu multă apă, diluat: lapte, sos supțire (V. zeamă lungă). Fig. Fin, subtil, șiret: o vorbă, un plan supțire. Fin, rafinat, cĭoplit: om supțire. De lux, boĭeresc: cizmar supțire. Adv. L-a luat supțire, l-a luat cu șiretenie ca să nu priceapă că vrea să-l înșele, să-l prindă. – Și sîpț-. Fals. subț-.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL