1. [Scriban] sihástru m. (ngr. isyhastis [vgr. ’esyhastés, d. ’esyhta, liniște], după sihăstrie. V. isihie). Pustnic, om care trăĭește singur în pustietate: Daniil sihastru din timpu luĭ Ștefan cel Mare. – În est și seh-, pop. săh- și sîh-. V. călugăr.
2. [Scriban] sîhástru, v sihastru.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL