1. [DEX '09] SUSPENSIV, -Ă, suspensivi, -e, adj. (Jur.) Care suspendă, care oprește punerea în execuție a unei dispoziții, a unei prevederi etc. – Din fr. suspensif.
2. [MDA2] suspensiv, ~ă a [At: PROT–POP., N. D. / Pl: ~i, ~e / E: fr suspensif] 1 (Jur; d. hotărâri, dispoziții etc.) Care suspendă (4) punerea în execuție. 2 De suspensie (1).
3. [DLRLC] SUSPENSIV, -Ă, suspensivi, -e, adj. (Jur.) Care suspendă punerea în execuție, care oprește, amînă. Apel suspensiv. Condiție suspensivă. ◊ (În sistemul politic capitalist) Veto suspensiv = drept pe care îl are șeful statului (președinte de republică sau monarh) de a refuza sancționarea unei legi votate de parlament.
4. [DLRM] SUSPENSIV, -Ă, suspensivi, -e, adj. (Jur.) Care suspendă punerea în execuție, care oprește, care amînă. ◊ (În sistemul politic capitalist) Veto suspensiv = drept pe care îl are șeful statului de a refuza sancționarea unei legi votate de parlament. – După fr. suspensif.
5. [DN] SUSPENSIV, -Ă adj. Care suspendă, care oprește punerea în execuție. [< fr. suspensif].
6. [MDN '00] SUSPENSIV, -Ă adj. care determină o suspensie (1). (< fr. suspensif)
7. [Șăineanu, ed. VI] suspensiv a. Jur. ce suspendă, ce oprește efectul: apel suspensiv.
8. [Scriban] *suspensív, -ă adj. (mlat. suspensivus). Jur. Făcut p. a suspenda executarea uneĭ judecățĭ, uneĭ învoĭelĭ: apel suspensiv.
9. [DOOM 3] suspensiv adj. m., pl. suspensivi; f. suspensivă, pl. suspensive
10. [DOOM 2] suspensiv adj. m., pl. suspensivi; f. suspensivă, pl. suspensive
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL