1. [DEX '09] SUSPANS, suspansuri, s. n. Moment dintr-un film, dintr-un spectacol sau dintr-o operă literară când acțiunea se întrerupe (temporar) într-un punct culminant, ținând pe spectator sau pe lector într-o stare de tensiune, în așteptarea deznodământului; stare de tensiune provocată de un astfel de moment. – Din fr., engl. suspense.
2. [MDA2] suspans sn [At: T ianuarie 1966, 80 / S: ~pens / Pl: ~uri / E: eg, fr suspense] Moment într-un film sau într-o operă literară când acțiunea se întrerupe brusc pentru scurt timp, creând o stare de maximă tensiune, de emoție amestecată cu teamă, de incertitudine, de așteptare încordată.
3. [DN] SUSPANS s.n. 1. Moment într-un film sau într-o operă literară cînd acțiunea se întrerupe pentru scurt timp, creînd o stare de tensiune, de emoție amestecată cu teamă, incertitudine și curiozitate, de așteptare încordată. 2. (Jaz) Stil de interpretare marcat prin dese discontinuități ale liniei melodice, propriu unor saxofoniști. [Scris și suspens. / < fr., engl. suspense].
4. [MDN '00] SUSPANS s. n. 1. moment într-un film, într-un spectacol sau într-o operă literară în care acțiunea se întrerupe pentru scurt timp, creând o stare de tensiune, de emoție amestecată cu teamă și curiozitate, de așteptare încordată. 2. (jaz) stil de interpretare marcat prin dese discontinuități ale liniei melodice, propriu unor saxofoniști. (< engl., fr. suspense)
5. [DCR2] suspans s. n. (Într-un film, spectacol) Moment de așteptare încordată, care produce teamă ◊ „Bine construită, cu momente de emoție și de «suspense», care menține trează atenția micilor spectatori, piesa nu depășește totuși nivelul mediu al unor piese-basm cunoscute.” Sc. 22 I 67 p. 4. ◊ „Un suspens realizat cinematografic din tăieturi nervoase.” Luc. 15 IX 79 p. 4; v. și happy-end, recuplare, roman-frescă [scris și suspens, suspense] (din engl., fr. suspense; DMN 1955; DN3)
6. [DN] SUSPENS s.n. v. suspans.
7. [DOOM 3] suspans s. n., pl. suspansuri
8. [DOOM 2] suspans s. n., pl. suspansuri
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL