1. [DEX '09] SULFINĂ, sulfine, s. f. Numele a două plante erbacee, melifere și medicinale, cu flori plăcut mirositoare, galbene (Melilotus officinalis) sau albe (Melilotus albus). [Var.: sulcină s. f.] – Lat. *sulfina (< sulphur).
2. [MDA2] sulfină sf [At: LB / V: (pop) ~lci~ (Pl: sulcini), (îrg) ciurci~, sălci~, solci~, suci~, ~lchți~, ~lhi~, ~lpi~, ~lși~, ~lvi~, surci~, surhi~, susi~, suspi~ / Pl: ~ne / E: ml sulfina] 1 (Îs) ~ albă Plantă meliferă din familia leguminoaselor cu tulpina dreaptă, cu frunzele în formă de trifoi, cu flori albe, folosită împotriva moliilor și în farmacie Si: (reg) molotru alb, trifoi mare (Melilotus albus). 2 (Îs) ~ galbenă Plantă meliferă, furajeră și medicinală din familia leguminoaselor, cu flori galbene, rar înșirate în vârful ramurilor, folosită în farmacie, în cosmetică și împotriva moliilor Si: (reg) iarbă-de-piatră, molotru, sovârf, trifoi mare (Melilotus officinalis). 3 (Îs) ~ albastră Plantă meliferă din familia leguminoaselor, cu flori albastre Si: (reg) molotru albastru, schinduf (Trigonella caenulea). 4 (Reg; îc) Sulcină-de-pus-printre-straie Dumbravnic (Melittis melissophylum). 5 (Reg; îc) Sulcină-puturoasă Osul iepurelui (Ononis arvensis).
3. [DLRLC] SULFINĂ, sulfine, s. f. Nume dat unor plante erbacee din familia leguminoaselor, cu flori galbene (Melilotus officinalis) sau albe (Melilotus albus) și cu miros plăcut; sulcină. Cînd îți mulge Oance oaia, laptele miroase a sulfină. GALACTION, O. I 65. Iubirea mea fugară... Pe-un maldăr de sulfine, Cu cel din urmă gînd, La tine Adoarme suspinînd. TOPÎRCEANU, B. 35. Ca să uit ce-am învățat, Tu mi-ai așternut în pat Troscot și sulfine. COȘBUC, P. I 184. Foicică de sulfină, Taica, maica mă tot mînă, Mă mînă mereu la luncă, Ca să mă apuc de muncă. TEODORESCU, P. P. 290.
4. [Șăineanu, ed. VI] sulfină f. plantă numită și molotru, ale carii flori galbene mirositoare se pun printre rufe pentru a le parfuma (Melilotus). [Mold. sulcină: origină necunoscută].
5. [Scriban] sulfínă (Munt.) f., pl. ĭ și e, și sufúlf (Trans.) m. (cp. cu lat. sulfina, o plantă, d. sulfur, sulf, pin aluz. la coloarea florilor eĭ [R. C. 1933, 28], și cu ung. szúlfü, szúfü, szúfa, sovîrf). O plantă leguminoasă papilionacee (melitótus) cu un miros foarte plăcut. Cea cu florĭ albastre place foarte mult albinelor, cea cu florĭ galbene e emolientă și carminativă și se pune între rufe ca să le parfumeze. – În Mold. Trans. sulcină, în Soroca (rev. I. Crg. 12, 47) solcină, în Ban. sulvină. V. molotru.
6. [DEX '09] SULCINĂ s. f. v. sulfină.
7. [MDA2] ciurcină sf vz sulfină
8. [MDA2] sălcină sf vz sulfină
9. [MDA2] solcină sf vz sulfină
10. [MDA2] strupină sf vz sulpină[1]
11. [MDA2] sucină sf vz sulfină
12. [MDA2] sulchină sf vz sulfină
13. [MDA2] sulcină sf vz sulfină
14. [MDA2] sulhină sf vz sulfină
15. [MDA2] sulpină sf vz sulfină
16. [MDA2] sulșină sf vz sulfină
17. [MDA2] sulvină sf vz sulfină
18. [MDA2] surcină sf vz sulfină
19. [MDA2] surhină sf vz sulfină
20. [MDA2] susină sf vz sulfină
21. [MDA2] suspină sf vz sulfină
22. [Șăineanu, ed. VI] sulcină f. Mold. V. sulfină: miros de sulcină care patimile alină AL.
23. [Scriban] solcínă, V. sulfină.
24. [Scriban] sufúlf, V. suflină.
25. [Scriban] sulcínă, V. sulfină.
26. [Scriban] sulvínă, V. sulfină.
27. [DOOM 3] sulfină s. f., g.-d. art. sulfinei; pl. sulfine
28. [DOOM 2] sulfină s. f., g.-d. art. sulfinei; pl. sulfine
29. [MDO] sulfină
30. [IVO-III] sulfină.
31. [DER] sulfină (-ne), s. f. – Iarbă-de-piatră (Melilotus officinalis, M. albus). – Var. sulcină, sulvină, sufulf. Lat. sulfῑna, plantă nedeterminată, cf. A. Thomas, Bull. Du Cange, V, 159; acest nume, care derivă de la sulphur „sulf”, se explică prin culoarea florilor (Scriban, R. critică, 1933, 28; cf. Candrea, GS, 429, unde se postulează *sulfina, fără a-i cunoaște existența). Legătura cu sl. žlŭtŭ „galben”, pol. žołtina „galben” (Cihac, II, 380) este improbabilă. Var. sulcină este ciudată, dar cf. șuf, șuc și șufări. Sufulf trebuie să rezulte dintr-o contaminare cu mag. szúlfü „cimbru” (Cihac, II, 527).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL