1. [Șăineanu, ed. VI] suitariu n. V. soitariu.
2. [Scriban] suĭtaríŭ, V. soĭtariŭ.
3. [Șăineanu, ed. VI] soitariu (suitariu) m. odinioară: 1. măscăriciul Curții cari însoția pe Domn la alaiuri, în număr de patru, formând elementul comic al paradei: înainte mergeau suitorii călări cu nalte căciuli flocoase, la care atârna câte o lungă coadă de vulpe NEGR.; 2. bufon, paiață: suitarii de cafenea AL. [Turc. SOYTARI, bufon].
4. [Scriban] soĭtaríŭ m. (turc. soitari și -ry). Măscăricĭ, bufon (în timpu Fanarioților, domnu era precedat la alaĭurĭ de patru soitariĭ, ĭar beĭzadelele de doĭ. Eĭ purtaŭ căciulĭ marĭ de blană de tigru, de care atîrna o coadă de vulpe, și înaintea căciuliĭ niște oglingioare. Purtaŭ pistoale la brîŭ și toporașe în mînĭ, mergeaŭ pe jos și rîdeaŭ cu hohot. – Și suĭtariŭ.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL