1. [MDA2] sufleci sm [At: ALEXANDRU, I. M. 78 / Pl: ~ / E: sufla + -eci] (Reg) Suflător (14).
2. [DEX '09] SUFLECA, suflec, vb. I. Tranz. A îndoi, a răsuci în sus marginile unui obiect de îmbrăcăminte, de obicei mânecile sau poalele (pentru a le feri de apă sau pentru a fi mai liber în mișcări); a sumete. ◊ Refl. Se suflecă la mâneci. – Lat. *subfollicare.
3. [MDA2] săfulca v vz sufleca
4. [MDA2] sivâlca v vz sufleca
5. [MDA2] sovulca v vz sufleca
6. [MDA2] sufleca [At: ANON. CAR. / V: (îvp) ~fulca, (îrg) suvulca, (reg) ciuflica, săfulca, sivâlca, sovulca, ~lica, ~luca, ~lulca, sulfuca, sulvuca, supleca, suvâlca, suvolca, zuvelca / Pzi: suflec / E: ml subfollicare cf și lat supplicare] 1 vtr (C. i. extremitățile unor obiecte de îmbrăcăminte sau ale unor părți ale acestora, de obicei, mâneci, poale) A îndoi (de câteva ori), a răsuci, a răsfrânge, făcând să stea mai sus etc., pentru a nu se uda, pentru a nu se murdări, pentru a da libertate în mișcări etc. Si: a ridica, a sumete, (pop) a supune, (reg) a sumeca, a sumeteca. 2 vt (Reg; îe) A-și ~lica mucii A reține, inspirând puternic, pe nas, mucozitățile Si: (pop) a-și trage mucii 3 vr (Ban; Trs) A se smiorcăi (2).
7. [MDA2] suflica1 v vz sufleca
8. [MDA2] sufluca v vz sufleca
9. [MDA2] suflulca v vz sufleca
10. [MDA2] sufulca2 v vz sufleca
11. [MDA2] sulfuca v vz sufleca
12. [MDA2] sulvuca v vz sufleca
13. [MDA2] supleca2 v vz sufleca
14. [MDA2] suvâlcă2 v vz sufleca
15. [MDA2] suvolca2 v vz sufleca
16. [MDA2] suvulca2 v vz sufleca
17. [MDA2] zuvelca v vz sufleca
18. [DEX '98] SUFLECA, suflec, vb. I. Tranz. A îndoi, a răsuci în sus marginile unui obiect de îmbrăcăminte, de obicei mânecile sau poalele (pentru a le feri de apă sau pentru a fi mai liber în mișcări); a sumete. ◊ Refl. Se suflecă la mâneci. – Din lat. *subfollicare.
19. [DLRLC] SUFLECA, suflec, vb. I. Tranz. A îndoi, a răsuci, a răsfrînge mînecile sau poalele unui obiect de îmbrăcăminte (pentru a se feri de apă sau a fi mai liber în mișcări); a sumete. Își suflecă tata mînecele, începe să taie copacii de la rădăcină. STANCU, D. 142. Își suflecă mînecele, ațîță focul și s-apucă de făcut bucate. CREANGĂ, P. 29. ◊ (Rar, prin analogie) Altu-și suflecă musteața pentru rumîna-i vecină. CONTEMPORANUL, v 428. ◊ Refl. (Despre persoane care își sumet mînecile) Cînd se înălța zvonul cel mare al ieșirii roiului, se sufleca, își vîra mînile și obrazul în apă rece și dădea fuga după roiniță. SADOVEANU, P. M. 50. – Variante: (regional) suflica (ȘEZ. III 5), sufulca (DAN, U. 78, BIBICESCU, P. P. 293) vb. I.
20. [DLRLC] SUFLICA vb. I v. sufleca.
21. [DLRLC] SUFULCA vb. I v. sufleca.
22. [Șăineanu, ed. VI] suflecà v. a ridica îndoind: a-și sufleca mânecile. [Și sufulcà: dintr’un lat. *SUFFOLLICARE, a face asemenea unei foale].
23. [Scriban] súflec și (Mold. sud) súplic, a -ecá v. tr. (lat. súp-plico, -plicáre, a pleca dedesupt. V. plec, plic). îndoi marginea mîniciĭ orĭ a pantalonilor saŭ poalele uneĭ mantale orĭ ale uneĭ rochiĭ ca să evit murdărirea: cu mînicile suflecate (GrN. 299). – Part. și suflucat (Maram.), sufulcat (Trans.) și suvulcat. Și zuvelcat (din *sufelcat, infl. de zuvelcă, zavelcă). V. sumet.
24. [Scriban] suflúc, V. suflec.
25. [Scriban] sufúlc, V. suflec.
26. [Scriban] suvúlc, -át, V. suflec.
27. [Scriban] zuvélc v. tr. V. sufulc.
28. [DOOM 3] sufleca (a ~) (desp. su-fle-) vb., ind. prez. 1 sg. suflec, 2 sg. sufleci, 3 suflecă; conj. prez. 1 sg. să suflec, 3 să suflece
29. [DOOM 2] sufleca (a ~) (su-fle-) vb., ind. prez. 3 suflecă
30. [MDO] sufleca (ind. prez. 1 sg. suflec)
31. [IVO-III] suflec.
32. [DER] sufleca (-c, at), vb. – A îndoi mînecile sau poalele, a sumete. – Der. Mold. supleca, suplica, Maram. suflucat, Trans. sufulcat, suvulcat, Munt., Olt., suvelcat, zuvelcat. Origine incertă. Der. admisă în general din lat. *suffǒllĭcāre „a se plia ca foalele” < fǒllis (Pușcariu, ZRPh., XXVII, 742; Pușcariu 1678; REW 8432; Tiktin; Candrea) nu satisface semantic și prezintă dificultăți fonetice, cf. înfulica. – Der. din lat. supplĭcāre (Cihac, I, 209; Ascoli, Archiv. glott it., X, 7, 467; G. Meyer, IF, III, 72; Densusianu, Rom., XXXIII, 287; Philippide, Principii, 158) este mai potrivită semantic, cf. dŭplĭcāre, dar prezintă incovenientul provenienței fl < pl. Var. suplica, citată de Scriban ca provenind din sudul Mold., ar arăta că acest schimb este modern, și datorat negreșit unei analogii, la fel cum ultimele var. indică clar o contaminare cu zavelcă „fotă”, v. aici (Giuglea, LL, II, 54, derivă suvulca din lat. *subvolvĭcāre). Supleca apare la Dosoftei și Cantemir cu sensul de „a înjosi, a supune”, care se potrivește cu ideea de „a sufleca”, cf. sumete „a sufleca” față de sp. someter. După Iordan, ZRPh., XVII, 717 (cf. REW 8432), din lat. suffulcῑre.
33. [DAR] sufleci, sufleci, s.m. (reg.) suflător (la instrumentele muzicale).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL