1. [MDA2] sucui [At: PO 291/26 / V: ~clui / Pzi: ~esc / E: mg szokni] 1 vt(a) (Înv; Trs) A obișnui. 2 vr (Reg) A se obișnui (1).
2. [MDA2] suclui v vz sucui
3. [DLRLV] SUCUI vb. (Ban., Criș.,Trans. SV) A avea obiceiul, a obișnui. N-au sucuit Dumnăzău cu binta sa a păzi pre om, ce vreame cu alcam îngâduiaște păcătoșilor pre pocanie. C 1692, 511v. N-au socluit a-ș lepăda frundza. VCC, 5. Siikluiĕsk. Consvesco. AC, 373. Aceia cari iau svințeniile să mărească cinste dentru inimă pre care au sucuit Dumnedzeu a căuta. CAT. B, 34 ; cf. VISKI, apud TEW; PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW:: PP, 89r; CAT. B, 45, 48. Variante: soclui (VCC, 5), suclui (VISKI, apud TEW; AC, 373; PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW PP 89r). Etimologie: magh. szokni. Vezi și sucă, sucluitură, sucuit.
4. [DLRLV] SUCLUI vb. v. sucui.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL