1. [DEX '09] STRĂNUT, strănuturi, s. n. Faptul de a strănuta; zgomot produs când cineva strănută. – Din strănuta (derivat regresiv).
2. [MDA2] strănut1 sn [At: LB / V: (înv) ~răpn~, (reg) stărn~, ~ren~ / Pl: ~uri / E: drr strănuta] Eliminare cu zgomot, pe nas și pe gură, a aerului din plămâni, printr-un act reflex brusc și violent al mușchilor expiratori Si: strănutat (1), (înv) strănutare (1), strănutătură, (reg) străfig, străfigat1.
3. [DEX '98] STRĂNUT, strănuturi, s. n. Strănutat. – Din strănuta (derivat regresiv).
4. [DLRLC] STRĂNUT1, strănuturi, s. n. Strănutat.
5. [DLRM] STRĂNUT1, strănuturi, s. n. Strănutat. – Postverbal al lui strănuta.
6. [Șăineanu, ed. VI] strănut n. opintire subită și convulsivă a mușchilor respiratorii, în urma căreia aerul e alungat cu violență și cu sgomot prin nas și prin gură. [Abstras din strănutà].
7. [Scriban] 1) strănút n., pl. urĭ (d. strănut 3). Acțiunea de a strănuta.
8. [MDA2] stărnut1 sn vz strănut1
9. [MDA2] străpnut sn vz strănut1
10. [MDA2] strenut1 sn vz strănut1
11. [Scriban] stărnút, V. strănut 3.
12. [Scriban] strenút, V. strănut 3.
13. [DOOM 3] strănut s. n., pl. strănuturi
14. [DOOM 2] strănut s. n., pl. strănuturi
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL