1. [DEX '09] STĂREȚIE, stăreții, s. f. 1. Funcție, demnitate de stareț; timpul cât cineva exercită această funcție. 2. Locuința sau cancelaria starețului sau stareței unei mănăstiri. – Stareț + suf. -ie.
2. [MDA2] stăreție sf [At: DDRF / V: ~riție / Pl: ~ii / E: stareț + -ie] 1 Funcție de stareț (2). 2 Timpul cât un stareț (1) exercită această funcție. 3 Clădire sau parte dintr-o clădire în care se află locuința sau cancelaria starețului (1).
3. [DLRLC] STĂREȚIE, stăreții, s. f. 1. Funcția, demnitatea de stareț; timpul cît se exercită această funcție. 2. Locuința sau cancelaria starețului unei mănăstiri. O singură dată prin fața celor două fete trecu... un țăran trimis cu cine știe ce treabă la stăreție. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 236, 2/5. Sui treptele la stăreție, și mai așteptă o vreme într-o odaie înaltă, cu canapele, mese și alese podoabe. SADOVEANU, B. 71. După ce se gătiră și cei doi, plecară cu toții spre stăreție. STĂNOIU, C. I. 93.
4. [Șăineanu, ed. VI] stăreție f. egumenie: ne ducea la stăreție să dăm examen CR.
5. [Scriban] stărețíe și -ițíe f. Calitatea de stareț. Casa starețuluĭ.
6. [MDA2] stăriție sf vz stăreție
7. [DOOM 3] stăreție s. f., art. stăreția, g.-d. art. stăreției; pl. stăreții, art. stărețiile (desp. -ți-i-)
8. [DOOM 2] stăreție s. f., art. stăreția, g.-d. art. stăreției; pl. stăreții, art. stărețiile
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL