1. [MDA2] stăpânie sf [At: PSALT. 289 / Pl: ~ii / E: stăpânit + -ie] (Înv) 1 Stăpânire (1). 2 Atitudine de stăpân (15-16). 3-4 Stăpânire (7-8). 5 Dominație (a unei țări). 6 Putere. 7-8 Stăpânire (12-13). 9 (Îs) ~ia sineșului Stăpânire (17) de sine.
2. [Scriban] stăpîníe f. L. V. Stăpînire (a șasea treaptă îngerească).
3. [D.Religios] stăpânie, stăpânii s. f. (Înv.) Stăpânire, suveranitate; domnie. ♦ (La pl.) Numele uneia dintre cele nouă cete ale îngerilor, care, împreună cu domniile și cu puterile, alcătuiesc treapta a doua a ierarhiei lor, făcută de Dionisie Areopagitul. Stăpânesc peste popoare și sunt înfățișați în iconografie îmbrăcați în mantie, peste care poartă o tunică până la genunchi, și țin în mâna dreaptă un toiag cu cruce la vârf, iar în stânga globul pământesc cu monograma lui Iisus Hristos. – Din stăpân + suf. -ie.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL