1. [DEX '09] STÂRNIRE, stârniri, s. f. Acțiunea de a (se) stârni și rezultatul ei. – V. stârni.
2. [MDA2] stârnire sf [At: VALIAN, V. / Pl: ~ri / E: stârni] 1 Mișcare, deranjare din loc a prafului, a frunzelor, a pietrelor etc. (făcându-le să pornească, să plutească, să zboare etc. prin aer) Si: înălțare, răscolire, ridicare, (rar) stârneală (1). 2 Răscolire a păsărilor, a animalelor etc. din locurile (ascunse) în care se află Si: bătaie (31), (rar) stârneală (2), (înv) scornire Vz: goană, gonire, hăituială, hăituire. 3 (Rar) Asmuțire (1). 4 Declanșare bruscă (și cu putere) a vântului, a viscolului etc. Si: iscare, izbucnire, începere, (rar) scociorâre, stârneală (3). 5 (Îrg) Trezire. 6 (Rar) Declanșare (2). 7 (Pop) Scornire (4). 8 Contribuire la apariția sau la dezvoltarea unui eveniment, a unui fenomen etc. Si: cauzare (1), declanșare (2), determinare (7), dezlănțuire (2), generare (2), iscare, naștere, pricinuire, producere, provocare, trezire, (rar) prilejuire, ridicare, stârneală (8), trezit1, (înv) prilejire, scornire. Determinare a existenței unui fenomen, unei stări sufletești etc. Si: cauzare (1), declanșare (2), determinare (7), dezlănțuire (2), generare (3), iscare, naștere, pricinuire, producere, provocare, trezire, (rar) prilejuire, ridicare, stârneală (9), trezit1, (înv) prilejire. 10 (Îvp; fam) Provocare.
3. [DEX '09] STÂRNI, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mișca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦ Tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. – Et. nec.
4. [MDA2] stârni [At: DOSOFTEI, V. S. septembrie 3r/14 / V: (reg) zgâ~ / Pzi: ~nesc / E: ns cf târn1] 1-2 vtf, vrp (Mai ales d. praf, nisip, frunze etc.) A mișca sau a deranja din loc (făcând să pornească, să plutească, să zboare etc. prin aer) Si: a înălța, a răscoli, a ridica. 3 vt (C.i. păsări, animale etc.) A face să se miște, să iasă din locul (ascuns) în care se află și să fugă Si: a scormoni, (îvp) a scociorî, a scorni, (pop) a bate (15), (reg) a scofăi Vz: goni, hăitui. 4 vt (Complementul este câinele) A aduce, prin zgomote, prin strigăte, prin gesturi etc. într-o stare de (maximă) agitație, enervare, surescitare etc., manifestată prin mișcări bruște, prin lătrături etc. Si: a asmuți (1) a ațâța (6), a întărâta, a provoca, (pop) a sumuța (1), a zădărî, (reg) a hărăți, a hărțui. 5 vi (Reg) A se zbate. 6 vr (D. vânt, viscole etc.) A se manifesta brusc (și cu putere) Si: a se isca, a izbucni, a începe, a se porni, (pop) a (se) ridica. 7-8 vtr (Îvp) A (se) trezi. 9 vr (Înv; fig) A învia. 10 vr (D. acțiuni sau manifestări ale oamenilor ori, p.ext., d. fenomene, evenimente etc.) A avea loc Si: a apărea (2), a se aprinde (13), a se declanșa (4), a se dezlănțui (3), a se forma (2), a se isca, a se ivi, a izbucni, a începe, a se naște, a se porni, a se produce, (rar) a se prăvăli, (îrg) a se dezlega (24), a se scorni, (înv) a se ridica, a se sparge. 11 vr (D. acțiuni sau d. manifestări ale oamenilor ori, p. ext., d. fenomene, evenimente etc.) A căpăta existență Si: a apărea (3), a se aprinde (13), a se declanșa (2), a se dezlănțui (3), a se isca, a se ivi, a izbucni, a începe, a se naște, a se porni, a se produce1, (rar) a se prăvăli, (îrg) a se dezlega (23), a se scorni, (înv) a se ridica, a se sparge. 12 vt (Pop) A scorni. 13 vt (Rar) A scrie. 14 vt A scorni (2). 15 vt (C.i. evenimente, fenomene etc.) A fi sau a servi drept cauză, prilej pentru apariția sau dezvoltarea a ceva Si: a cauza (1), a declanșa (1), a determina (8), a dezlănțui (3), a face (49), a genera (2), a isca, a naște, a ocaziona, a pricinui, a prilejui, a produce1, a provoca, a ridica, a trezi, (îrg) a scorni, (înv) a pricinui, a prileji. 16 A face să ia ființă, să apară Si: a cauza (2), a declanșa (4), a determina (8), a dezlănțui (3), a face (48), a genera (3), a isca, a naște, a ocaziona, a pricinui, a prilejui, a produce, a provoca, a ridica, a trezi, (îrg) a scorni, (înv) a pricinui, a prileji. 17 vt (Îvp; fam; c.i. ființe) A provoca. 18 vt (Reg) A îndemna. 19 vr (Îvp; d. oameni) A se înfuria. 20 vr (Reg) A se trezi.
5. [MDA2] zgârni v vz stârni
6. [DLRLC] STÎRNI, stîrnesc, vb. IV. 1. Tranz. (Cu privire la pietre, frunze, praf etc.) A face să sară din loc, să se ridice de jos, să se înalțe; a ridica, a mișca, a clinti din loc. Caii se întinseseră cu burta la pămînt, tropăind cu iuțeală și stîrnind în urmă un drum gros și înalt de pulbere albă. PREDA, Î. 62. Stîrnite de vînt, vorbesc frunzele arborilor. STANCU, U.R.S.S. 168. Și așa fugeam de tare pe prund, de săreau pietrele, pe care le stîrneam cu picioarele, cît mine de sus. CREANGĂ, A. 67. 2. Tranz. (Cu privire la păsări, animale sălbatice etc.) A face să-și părăsească ascunzătoarea, culcușul, speriindu-le, gonindu-le; a zburătăci. Să umble așa ca să lese în tihna lor dropiile. Să nu se apropie prea mult de ele, să nu le fîșcîie și să nu le stîrnească. SADOVEANU, O. L. 69. O cucuvea, stîrnită din culcușul ei de întuneric, lunecă pe sub streașina clopotniței. CAZABAN, V. 62. Au hăituit... – pin huci și au stîrnit un iepure care s-au vîrît în turmă pintre ceialalți. SBIERA, P. 145. ◊ (Metaforic) Vîntul stîrnise herghelia de nori Și iarba foșnea ușurel uneori. DEȘLIU, G. 41. ◊ Fig. Călca în bobote peste pietrișul proaspăt pus și se poticnea în movilele de margine, fără să se teamă că face larmă și stîrnește noaptea din așezările și cotloanele ei. POPA, V. 82. ◊ Expr. A stîrni cîinii = a întărîta, a provoca cîinii. Ați început a zbiera la fereastră... Ați stîrnit toți cîinii cartierului. C. PETRESCU, S.74. Vătăjelul stîrnește toți cîinii din culcușuri, cînd sună din goarnă. SP. POPESCU, M. G. 23. Odată ne-am întîrziat împreună pînă-n faptul zilei într-o mahala... Stîrnisem toți cînii și comisarii. ALECSANDRI, T. I 414. 3. Refl. (Despre vînt, vijelie, furtună etc.) A se porni, a se isca, a se dezlănțui. Trecuse o ploaie grabnică, cum sînt ploile de la munte, și se stîrnise vînt. SADOVEANU, F. J. 537. Cum au pornit el din pădure, pe loc s-a și stîrnit un vifor cumplit. CREANGĂ, P. 143. Iată, mări, s-a stîrnit Un vînt mare pre pămînt. ALECSANDRI, P. P. 387. ◊ Tranz. Valurile, stîrnite de roata vaporului, fug speriate în urma noastră și se izbesc de maluri. VLAHUȚĂ, R. P. 32. Cerul viscole stîrnea, Și cu fulgi prin neguri cîmpii așternea. ALECSANDRI, O. 98. ♦ (Despre războaie, lupte, neînțelegeri etc.) A izbucni. După petreceri se stîrnesc cîteodată certuri între tata și mama. VORNIC, P. 13. Ce zavistie s-a stîrnit? SADOVEANU, O. VIII 223. ◊ Tranz. De ce să ne punem noi împotrivă și să stîrnim bătălie pentru asta? SADOVEANU, P. M. 13. ♦ (Despre anumite acțiuni ale oamenilor) A lua naștere, a se produce (în mod brusc). Deodată se stîrni un zvon depărtat, Ca un glas ce-ar răzbate prin ceață. DEȘLIU, G. 42. Printre bărbați iarăși se stîrni murmurul, ca de apă repede, depărtată. DUMITRIU, N. 168. Se stîrni un hohot de rîs colosal. HOGAȘ, M. N. 34. 4. Tranz. A da naștere (la ceva), a pricinui, a cauza, a provoca (ceva), a trezi, a deștepta. Pești negri și plați, foarte scurți, care străbat apele ca o frunză lată de brusture, verticali, stîrnind mirare prin îngustimea lor. BOGZA, C. O. 207. Orice scoate din gură stîrnește rîsul. CĂLINESCU, I. C. 258. Declarația, făcută cu o gravitate solemnă, stîrni într-adevăr mulțumiri. REBREANU, R. II 94. Prea ai meșteșugul de a mi te vîrî nepoftită în suflet... și a-mi stîrni fel de fel de vedenii cu farmazoniile d-tale. HOGAȘ, M. N. 21. ◊ Refl. Șezînd fără lucru, i se stîrnesc în minte o mulțime de gînduri. SP. POPESCU, M. G. 27. 5. Tranz. A provoca (la ceva), a îndemna, a ațîța. Frate Năstase, nu te are omul nostru, Neagu Cioară, la stomac... îl stîrni Zaharia. PAS, L. I 176. El doar pe cei mai de frunte viteji îi stîrni la bătaie. MURNU, I. 144. [Îi] era... lehamete cîteodată să se mai întîlnească cu cineva și să-l mai stîrnească la vorbă. CREANGĂ, A. 140. 6. Refl. (Despre boli, dureri) A apărea, a se ivi. Mi s-a stîrnit un junghi. ȘEZ. II 212. ♦ Tranz. A răscoli, a reînvia. Durerea stărui o săptămînă... umezeala primăverii o stîrni din nou. C. PETRESCU, Î. II 241. 7. Tranz. (Regional) A născoci, a scorni, a inventa. Tot prin casă mă poftea, Frumos nume că-mi stîrnea. ȘEZ. I 143.
7. [DLRLC] STÎRNIRE, stîrniri, s. f. Acțiunea de a (se) stîrni; dezlănțuire. Nici mări să se răscolească de-a furtunelor stîrnire. CONACHI, P. 266.
8. [Șăineanu, ed. VI] stârnì v. (activ) 1. a face să iasă vânatul din ascunzătoare; a stârni iepuri; 2. a provoca: viscole stârnia AL.; 3. a inventa: vom stârni o neștiută vorbă nouă NEGR. ║ (reciproc) 1. a ieși din culcuș: se stârniau toți câinii mahalalei AL.; 2. a se isca: s’a stârnit un viscol. [Origină necunoscută].
9. [Scriban] stîrnésc v. tr. (din stîrgnesc, strignesc, nu d. tîrn, adică „ridic colbu mâturînd cu tîrnu”). Fac să se înalțe lucrurile ușoare (colbu, pufu ș. a.). Fig. Scornesc, fac să ĭasă din ascunzătoare: a stîrni cîniĭ statuluĭ, a stîrni vînatu. Scornesc, inventez: a stîrni o vorbă, o modă. V. refl. S’au stîrnit toțĭ cîniĭ cînd aŭ trecut bețiviĭ, s’a stîrnit (s’a iscat) viscolu. Vechĭ. Mă deștept (din somn, din moarte).
10. [DOOM 3] stârnire s. f., g.-d. art. stârnirii; pl. stârniri
11. [DOOM 2] stârnire s. f., g.-d. art. stârnirii; pl. stârniri
12. [DOOM 3] stârni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârnesc, 3 sg. stârnește, imperf. 1 stârneam; conj. prez. 1 sg. să stârnesc, 3 să stârnească
13. [DOOM 2] stârni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârnesc, imperf. 3 sg. stârnea; conj. prez. 3 să stârnească
14. [DER] stîrni (-nesc, -it), vb. – 1. A scorni vînatul. – 2. A excita, a provoca. – 3. A trezi, a deștepta. – 4. (Refl.) A se produce, a se dezlănțui, a izbucni. – Var. înv. stirgni. Probabil din sl. strumiti (sę) „a țîșni” (Cihac, II, 369), cf. rus. strmumitisja, slov. strmêti, ceh. strmêti „a întrece”. – Der. din sl. sŭtrŭgnąti „a trezi” (Candrea), pare mai puțin probabilă, dar cf. var. Din rom. tîrn „mătură” (Pușcariu, Dacor., III, 691) este neverosimilă. – Der. stîrneală, s. f. (provocare; ridicare).
15. [DE] VERITAS ODIUM PARIT (lat.) adevărul stârnește ură – Terențiu, „Andria”, act 1, scena 1.
16. [CECC] Ignoti nulla cupido (lat. „Ceea ce nu cunoști nu stîrnește dorință”) – spune Ovidiu în Ars amandi – Arta iubirii (III, 397). Versul, în întregime, sună: „Quod latet, ignotum est, ignoti nulla cupido” (Ceea ce-i tăinuit e necunoscut și ceea ce nu cunoști, nu dorești). Dar numai ultimele trei cuvinte au căpătat răspîndire, devenind o expresie prin care se înțelege că lipsa de dorință, nepăsarea, indiferența derivă adesea din necunoaștere, din ignoranță. LIT.
17. [DLRLV] STÎRNI vb. (Mold.) A se scula, a se trezi, a se deștepta. Atunce îngerul întoarse sufletul la trup și se stârni mortul. DOSOFTEI, VS. Încă și un feliu de scînciitură ca acela da, cît dulăul deșteptat să să stîrnească. CI, 97. Nemții stîrnindu-se ca din somn s-au gătit degrabă ...și i-au bătut. PSEUDO-COSTIN. Etimologie necunoscută.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL