1. [DEX '09] STRĂNUTA, strănut, vb. I. Intranz. (Despre oameni și unele animale) A elimina cu zgomot, pe nas sau pe gură, aerul din plămâni, printr-o mișcare bruscă și involuntară a mușchilor expiratori. ◊ Praf de strănutat = substanță medicamentoasă iritantă, care provoacă strănutul. – Lat. sternutare.
2. [MDA2] strănuta vi [At: NECULCE, L. 113 / V: (îvp) stărn~, (înv) stern~, ~ren~ (reg) sdr~, stărmu~, ~ăhuna, ~ămu~, ~ăsia, ~ășuna, zdr~, zdrehuna / Pzi: strănut / E: sternutare] 1 (D. oameni și unele animale) A elimina cu zgomot, pe nas și pe gură, aerul din plămâni, printr-un act reflex brusc și violent al mușchilor expiratori Si: (pop) a străfiga1 (1), (reg) a prâsni2, a zdrăvăna. 2 (Îvr) A vărsa pe gură. 3 (Reg; d. cai) A forăi (1).
3. [DLRLC] STRĂNUTA, strănut, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni și unele animale) A elimina cu zgomot, pe nas și pe gură, aerul din plămîni, printr-o mișcare bruscă și involuntară a mușchilor expiratori. Un țap... scutura din cap și strănuta disperat. HOGAȘ, M. N. 201. Nu știu cum s-a făcut, că ori chersinul a crăpat, ori cumătrul a strănutat. CREANGĂ, P. 24. ◊ Praf de strănutat = substanță medicamentoasă iritantă, care provoacă strănutul. 2. (Rar, despre cai) A forăi. Caii au strănutat cu putere în iarbă, unii mai aproape, alții mai încolo, pe urmă s-au alinat, rămînînd neclintiți. SADOVEANU, F. J. 539.
4. [Șăineanu, ed. VI] strănutà v. a da un strănut. [Lat. STERNUTARE].
5. [MDA2] sdrănuta v vz strănuta
6. [MDA2] stărnut2, ~ă a vz strănut2
7. [MDA2] stărnuta v vz strănuta
8. [MDA2] sternuta v vz strănuta
9. [MDA2] străhuna v vz strănuta
10. [MDA2] strămuta2 v vz strănuta
11. [MDA2] strănut2, ~ă smf, a [At: HEM 90 / V: (reg) ~ren~, stărn~ / Pl: ? / E: ml *sternutus] (Îvp) 1-2 (Cal) cu o pată albă pe nas sau pe bot.
12. [MDA2] strășuna2 v vz strănuta
13. [MDA2] strenut2, ~ă a, smf vz strănut2
14. [MDA2] strenuta v vz strănuta
15. [MDA2] zdrănuta v vz strănuta
16. [MDA2] zdrehuna1 v vz strănuta
17. [DLRLC] STRĂNUT2, -Ă, strănuți, -te, adj. (Despre cai) Cu o pată albă pe bot. Că eu, măre, m-oi turci Dacă voi mi-ți dărui Cu cincizeci de iepe roaibe... Cu dungi negre pe spinare Strănute de cîte-o nare. MAT. FOLK. 731.
18. [DLRM] STRĂNUT2, -Ă, strănuți, -te, adj. (Despre cai) Cu o pată albă pe bot. – V. strănuta.
19. [Scriban] stănút, -ă adj. (dintr’o răd. stan- cu -ut din cornut). Est. Cu botu alb (vorbind de vite): o tretină stănută pe bot (Btș.). – În sud strănut (după strănut 3), care ar veni d. sîrb. srnat, de coloarea căprioareĭ (GrS. 1937, 279).
20. [Scriban] 3) strănút, a -á v. intr. (lat. sternûtáre, a strănuta des, d. sternúere, a strănuta, it. starnutare și -tire, pv. sp. estornudar, fr. éternuer). Expir convulsiv și violent aeru pe nas și pe gură, cum se întîmplă cînd te gîdili în nas orĭ aĭ guturaĭ. – Și stărnut și strenut. V. străfig.
21. [Scriban] 2) strănút, -ă adj. V. stănut.
22. [DOOM 3] strănuta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. strănut, 2 sg. strănuți, 3 strănută; conj. prez. 1 sg. să strănut, 3 să strănute
23. [DOOM 2] strănuta (a ~) vb., ind. prez. 3 strănută
24. [DER] strănuta (-t, -at), vb. – A elimina cu zgomot aerul din plămîni pe nas și pe gură. – Var. stărnuta, strenuta. Mr. stărnut(are). Lat. sternūtāre (Meyer, Alb. St., IV, 120; Pascu, I, 161; REW 8250), cf. it. starnutare, (v. it. stranutare, sicil. stranutari, friul. stranudá), prov., cat., sp. estornudar, fr. éternuer. Lipsește în Trans. de V (ALR, I, 78). – Der. strănut (var. strănutat, strănutătură), s. f. (acțiunea de a strănuta, zgomotul produs).
25. [DER] strănut (-tă), adj. – Cu o pată albă pe nas sau pe bot. – Var. stărnut, strenut. Origine incertă. După Tiktin și Candrea, din a strănuta „e elimina cu zgomot aerul din plămîni pe nas și pe gură”, dar legătura lor semantică nu este clară. Ar putea fi pus în legătură cu sl. sruna „căprior”, cf. bg. sărna, sb. srna „căprior” (Densusianu, GS, I, 348 și VII, 279; Rosetti, II, 82); deși destul de greu cu got. stairno › germ. Stern „stea” (Gamillscheg, Rom. Germ., II, 254; Pușcariu, Lr., 273). După Skok, ZRPh., L, 272, cf. REW 8242N, din lat. stella, cu infixul r, ca bol. strela, sp. estrella.
26. [DAR] strănut, strănută, adj., s.m. și f. (înv. și pop.) (cal) cu o pată albă pe nas sau pe bot.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL