1. [DEX '09] STRĂFULGERARE, străfulgerări, s. f. Faptul de a străfulgera. – V. străfulgera.
2. [MDA2] străfulgerare sf [At: VLAHUȚĂ, S. A. I, 488 / Pl: ~rări / E: stră- + fulgera] 1 Fulgerare (1). 2 Licărire. 3 Scăpărare (7). 4 Sunet cu intensitate mare și durată scurtă. 5 (Pex) Durată extrem de scurtă.
3. [DLRLC] STRĂFULGERARE, străfulgerări, s. f. 1. Faptul de a străfulgera; fulgerare, fulger. O străfulgerare a luminat tot cerul. ◊ Fig. (Cu aluzie la apariția bruscă a fulgerului sau la lumina vie a lui) Roata trebuia sudată în noaptea asta, pînă dimineață. Pe drum, printre gîndurile turburării lui, mintea i se oprise, în străfulgerări, asupra felului cum avea să trebuiască să vorbească, să se poarte cu oamenii. DUMITRIU, V. L. 140. Le-a socotit toate într-o singură străfulgerare de cuget. C. PETRESCU, A. R. 63. Dar dacă nu sînt ei? îi trecu prin minte ca o străfulgerare. REBREANU, R. II 123. 2. Sclipire, lucire. [Privirea] pe niște lănci de fier S-opri, încremenită de-a lor străfulgerare. MACEDONSKI, O. I 92. ◊ Fig. Văzînd străfulgerările flămînde care răzbăteau prin obișnuita plecăciune a privirilor lor, bătrînul Iuga avu pentru întîia oară impresia că oamenii aceștia, pe care i-a socotit totdeauna credincioși, îi sînt vrăjmași în inimile lor. REBREANU, R. I 144.
4. [DEX '09] STRĂFULGERA, pers. 3 străfulgeră, vb. I. 1. Intranz. A luci, a sclipi (ca un fulger). 2. Intranz. Fig. (Despre un gând, o idee) A-i veni cuiva pe neașteptate sau a-i trece deodată (ca un fulger) prin minte. 3. Tranz. A lovi pe cineva sau ceva pe neașteptate. 4. Tranz. Fig. A străbate cu mare iuțeală. – Pref. stră- + fulgera.
5. [MDA2] străfulgera [At: BARCIANU / Pzi: străfulger / E: stră- + fulgera] 1 vi A fulgera tare. 2 vi (Pex; mai ales d. surse de lumină) A produce lumină puțin intensă (și intermitentă), ca o scânteie Si: a licări, a luci. 3 vi A produce o lumină vie, strălucitoare Si: a străluci (1), a scânteia (4), a sclipi (2). 4 vi (D. ochi) A avea o strălucire specifică, vie, care trădează un sentiment puternic Si: a scăpăra (15), a scânteia (5). 5-6 vti (Fig; d. inspirație, gânduri, idei etc.) A(-i) apărea dintr-o dată, brusc, fulgerător Si: a scăpăra. 7-8 vti A lovi pe neașteptate (ca un trăsnet). 9-10 vti A izbi cu o lovitură rapidă și puternică. 11 vt (Fig; rar; d. sunete) A străbate cu iuțeală mare.
6. [DEX '98] STRĂFULGERA, pers. 3 străfulgeră, vb. I. 1. Intranz. A luci, a sclipi (ca un fulger). 2. Intranz. Fig. (Despre un gând, o idee) A-i veni cuiva pe neașteptate sau a-i trece deodată (ca un fulger) prin minte. 3. Tranz. A lovi pe cineva sau ceva pe neașteptate. 4. Tranz. Fig. A străbate cu mare iuțeală. – Stră- + fulgera.
7. [DLRLC] STRĂFULGERA, străfulger, vb. I. 1. Intranz. A luci, a sclipi; a fulgera. ♦ Tranz. A lovi (ca trăsnetul). Ca purtați de vijelie, Val-vîrtej aleargă norii, Și din bolțile tăriei Cad străfulgerați prigorii. IOSIF, V. 87. 2. Intranz. Fig. (Despre gînduri, idei) A trece repede prin minte. Străfulgeră din stele Senina inspirare. MACEDONSKI, O. II 226. 3. Tranz. Fig. A străbate cu iuțeală mare. Trompet, sună!... În secunda următoare văzduhul fu străfulgerat de sunetul arămiu al trîmbiței. REBREANU, R. II 254.
8. [Șăineanu, ed. VI] străfulgerà v. a arunca fulgere.
9. [Scriban] străfúlger a -á v. tr. și intr. Lit. Fulger tare.
10. [DOOM 3] străfulgerare s. f., g.-d. art. străfulgerării; pl. străfulgerări
11. [DOOM 2] străfulgerare s. f., g.-d. art. străfulgerării; pl. străfulgerări
12. [DOOM 3] străfulgera (a ~) vb., ind. prez. 3 străfulgeră, imperf. 3 pl. străfulgerau; conj. prez. 3 să străfulgere
13. [DOOM 2] străfulgera (a ~) vb., ind. prez. 3 străfulgeră
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL