1. [DEX '09] STRÂMTORIRE s. f. v. strâmtorare.
2. [MDA2] strâmtorire sf vz strâmtorare
3. [DEX '09] STRÂMTORA, strâmtorez, vb. I. Tranz. A limita posibilitățile de mișcare ale cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtori vb. IV] – Din strâmtoare.
4. [DEX '09] STRÂMTORARE, strâmtorări, s. f. Faptul de a (se) strâmtora; înghesuire, restrângere. [Var.: (înv.) strâmtorire s. f.] – V. strâmtora.
5. [DEX '09] STRÂMTORI vb. IV v. strâmtora.
6. [MDA2] strămptorire sf vz strâmtorare
7. [MDA2] strămtora v vz strâmtora
8. [MDA2] strămtori v vz strâmtora
9. [MDA2] strămtorire sf vz strâmtorare[1]
10. [MDA2] strămtura v vz strâmtora
11. [MDA2] strâmptora v vz strâmtora
12. [MDA2] strâmptori v vz strâmtora[1]
13. [MDA2] strâmptorire sf vz strâmtorare
14. [MDA2] strâmtora [At: GCR II, 93/12 / V: (îvp) ~mpto~, ~ri (Pzi: ~resc), ~rim~, ~rimtori, (reg) ~mptori (Pzi: ~resc), ~ântori, (înv) străm~, ~rămtori, ~rămtura / Pzi: ~rez / E: strâmtoare] 1-2 vtr (Îvp; complementul sau subiectul indică deschizături, cavități, spații, încăperi ori drumuri, căi de acces, locuri de trecere, ape, văi etc. sau părți ori porțiuni ale acestora; îoc a se lărgi) A (se) strâmta (7-8). 3 vt (Înv) A stingheri (1). 4 vt (Fig) A împiedica. 5-6 vtr (Îoc a se întinde) A (se) îngrămădi într-un spațiu (extrem de) redus. 7-8 vtr (Asr; pex; fig) A încolți. 9 vt (Înv) A constrânge (1). 10-11 vtr A face să se afle sau a se afla într-o situație dificilă. 12-13 vtr (Spc) A face să fie sau a fi (temporar) lipsit de mijloace materiale, în jenă financiară. 14-15 vtr (Rar; pex) A sărăci (3-4). 16 vr (Reg; d. grâu; îf strântori) A se coace înainte de vreme.
15. [MDA2] strâmtorare sf [At: DOC. EC. 231 / V: (înv) ~rămptorire, ~rămtorire, ~mptorire, ~rire, ~rim~, ~rimtorire / Pl: ~rări / E: strâmtora] 1 (Înv; îoc lărgire) Strâmtare (1). 2 (Îoc întindere) Îngrămădire într-un spațiu (extrem de) redus. 3 (Rar; pex; fig) Încolțire. 4 (Înv) Constrângere (1). 5 (Asr; fig) Strâmtoare (7).
16. [MDA2] strâmtori v vz strâmtora
17. [MDA2] strântori2 v vz strâmtora
18. [MDA2] strimtora v vz strâmtora
19. [MDA2] strimtorare sf vz strâmtorare
20. [MDA2] strimtori v vz strâmtora
21. [MDA2] strimtorire sf vz strâmtorare
22. [DEX '98] STRÂMTORA, strâmtorez, vb. I. Tranz. A stingheri mișcările cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtori vb. IV] – Din strâmtoare.
23. [DLRLC] STRIMTORA v. I v. strîmtora.
24. [DLRLC] STRÎMTORA, strîmtorez, vb. I. 1. Tranz. (Folosit mai ales la participiu) A stingheri mișcările cuiva, a îngrămădi într-un loc strîmt, a băga la strîmtoare; a înghesui, a strînge. [Călăreții] de pe margini își strînseseră rîndurile, scăriță la scăriță, strîmtorați de laturile uliței. MIHALE, O. 468. Sloii începură a se mișca la vale greoi, strîmtorați unii de alți. SANDU-ALDEA, U. P. 120. Oșteni moldoveni îi strîmtora [pe turci] de pe laturi. ARHIVA R. I 108. ◊ Fig. Închipuirile capricioase înmulțiră în tot chipul aceste lucrări de fantasie, ce nu erau strîmtorate de nici o lege. ODOBESCU, S. I 53. ♦ A obliga, a sili, a constrînge. (Atestat în forma strimtora) Strimtorat de cererile unui ceauș turcesc, venit din partea lui Petru cel Șchiop, se văzu silit a arăta pe turburători. HASDEU, I. V. 184. 2. Refl. A se mulțumi cu o viață mai modestă, a-și restrînge cheltuielile. Putea să vadă și, poate, n-a văzut că am vîndut aproape tot ce-aveam în casă, că pensia nu mi-a ajuns niciodată, că m-am strîmtorat în dormitor ca să pot ține apartamentul. PAS, Z. I 97. Să muncească, să adune, să cruțe și astfel să aibă de unde da, fără a se strîmtora. I. IONESCU, D. 234. – Variante: (regional) strimtora vb. I., (învechit) strîmtori (CONACHI, P. 304) vb. IV.
25. [DLRLC] STRÎMTORARE, strîmtorări, s. f. Faptul de a (se) strîmtora. 1. Înghesuire, restrîngere. 2. Fig. Situație grea, încurcătură; lipsă (de bani). Așa în strîmtorare și în neliniște cum am trăit și tot mi-a fost dragă viața. VLAHUȚĂ, O. AL. I 287. Am fost părtași la pericole și de bun ajutor la vreme de grea strîmtorare. ODOBESCU, S. III 561. Aici în Paris a fost și e mare neavere și strîmtorare. GHICA, A. 788. – Variantă: (învechit) strîmtorire (DRĂGHICI, R. 78) s. f.
26. [DLRLC] STRÎMTORI vb. IV v. strîmtora.
27. [DLRLC] STRÎMTORIRE s. f. v. strîmtorare.
28. [Șăineanu, ed. VI] strâmtorà v. a aduce la strâmtoare.
29. [Șăineanu, ed. VI] strâmtorare f. fig. ananghe.
30. [Scriban] strîmtoráre f., pl. ărĭ. Nevoĭe de banĭ: a fi în strîmtorare.
31. [Scriban] strîmtoréz v. tr. (d. strîmtoare). Aduc la strîmtoare (la nevoĭe de banĭ): cheltuĭelile m’aŭ cam strîmtorat. Constrîng.
32. [DOOM 3] strâmtora (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. strâmtorez, 3 strâmtorează; 1 sg. să strâmtorez, 3 să strâmtoreze
33. [DOOM 3] strâmtorare s. f., g.-d. art. strâmtorării; pl. strâmtorări
34. [DOOM 2] strâmtora (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmtorează
35. [DOOM 2] strâmtorare s. f., g.-d. art. strâmtorării; pl. strâmtorări
36. [DAR] strântori, strântoresc, vb. IV refl. (reg.; despre grâu) a ajunge la maturitate înainte de vreme; a se coace prematur; a se pripi.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL