1. [DEX '09] STRICNEA, stricnele, s. f. (Reg.) Cuțit cu o limbă specială, folosit pentru a lăsa sânge animalelor bolnave; p. restr. limba acestui cuțit. [Var.: stricneală s. f.] – Stricni1 + suf. -ea.
2. [MDA2] stricnea sf [At: DAMÉ, T. 30 / V: ~râcneală, ~lă, (îvr) ~ign~, (reg) strec~, ~igneauă, trâc~ / Pl: ~ele / E: sgp stricnele (pll stricneală)] 1 Cuțit cu o lamă specială sau (rar) cu mai multe lame, cu care se crestează, se taie sau se înțeapă pielea animalelor bolnave sau a oamenilor pentru a li se lua sânge. 2 (Prc) Lamă de stricnea (1) Vz smicea. 3 (Înv) Bisturiu. 4 (Mol) Unealtă de pescuit (asemănătoare cu undița).
3. [DLRLC] STRICNEA, stricnele, s. f. Cuțit cu o limbă specială, cu care se crestează pielea animalelor bolnave, pentru a le lăsa sînge; limba acestui cuțit. Rămîneam cu ochii ațintiți asupra mînii lui, care purta un briceag minunat, cu multe limbi, cu suvac și cu stricnele. SADOVEANU, O. VIII 79. Chimiru-i lat... de care atîrna tot felul de bricege, de stricnele, de suvace și de andrele, îi dădeau o înfățișare deosebită. HOGAȘ, H. 26. Cu o stricnea crestează gura [calului] în partea de sus. ȘEZ. III 202. – Variantă: stricneală (la TDRG) s. f.
4. [Șăineanu, ed. VI] stricnea f. Mold. instrument de luat sânge la vite. [Tras din stricnì].
5. [Scriban] stricneá f., pl. ele (d. stricnesc). Est. Lanțetă, cuțit de luat sînge. Fc. Strecnea, prostovol. – În Dolj trîcnea (CL. 1922, 371), lanțetă. V. sîmcea.
6. [DEX '09] STRICNEALĂ s. f. v. stricnea.
7. [DEX '09] STRICNI1, stricnesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A cresta, a înțepa cu stricneaua un animal bolnav, pentru a-i lua sânge. ♦ A plesni pe cineva cu biciul (până dă sângele). 2. A spinteca peștele pentru a-l curăța. – Din sl. strŭknonti.
8. [DEX '09] STRICNI2, stricnesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga, a răcni. – Et. nec.
9. [MDA2] strâcneală sf vz stricnea
10. [MDA2] strâcni v vz stricni1
11. [MDA2] strâgni v vz stricni1[1]
12. [MDA2] strecnea sf vz stricnea
13. [MDA2] strecni v vz stricni1
14. [MDA2] stricneală sf vz stricnea
15. [MDA2] stricni2 vi [At: SBIERA, P. 12 / Pzi: ~nesc / E: ctm striga + răcni] (Reg) A striga (1).
16. [MDA2] stricni1 vt [At: CIHAC, II, 373 / V: (îrg) ~râc~, (reg) ~râgni, ~rec~, trâc~ / Pzi: ~nesc / E: ucr стрікнути] 1 (Îvr; c. i. animale sau oameni bolnavi ori părți ale corpului lor) A sângera (1). 2 (Rar) A vaccina. 3 (Rar; c. i. plante) A altoi2 (1). 4 (Rar; d. dureri fizice) A înjunghia. 5 (Pex) A furnica (4). 6 (Fig) A plesni cu biciul (până la sânge) Si: a șfichiui.
17. [MDA2] strignea sf vz stricnea
18. [MDA2] strigneauă sf vz stricnea
19. [MDA2] trâcnea v vz stricnea
20. [MDA2] trâcni2 v vz stricni
21. [DLRLC] STRICNI2, stricnesc, vb. IV. Intranz. (Neobișnuit) A striga, a răcni. [Dracii] s-au și cărat într-o clipă, țipînd și stricnind de se cutremura pămîntul. SBIERA, P. 12.
22. [DLRLC] STRICNI1, stricnesc, vb. IV. Tranz. (Regional) 1. A cresta (un animal) cu stricneaua (pentru a-i lua sînge). ◊ Refl. pas. (Cu pronunțare regională) Oile... să pot tămădui apucîndu-să în pripă să se strîcnească. DRĂGHICI, la TDRG. ♦ Fig. A șfichiui, a plesni cu biciul (pînă dă sîngele). Hi, breazule, nu te lenevi, că te stricnesc cu șfichi de foc. ALECSANDRI, T. 52. 2. (Rar) A spinteca peștele pentru a-i scoate măruntaiele. [Adusese din piață] iar chitici, pe care singură trebuia să-i stricnească, să-i spele în cîteva ape și să-i așeze la foc. HOGAȘ, H. 12.
23. [Șăineanu, ed. VI] stricnì v. Mold. 1. a lua sânge la cai; 2. a pișcq până la sânge cu biciul: te stricnesc cu sfichiu de foc AL. [Rus, STREKNUTI, a înțepa].
24. [Scriban] strecneá, V. stricnea.
25. [Scriban] strecnésc, V. stricnesc.
26. [Scriban] stricnésc și strîcnésc v. tr. (rus. streknútĭ, vsl. strŭknonti, strĭekati, a împunge. V. streche). Est. Împung cu stricneaŭa ca să ĭaŭ sînge: a stricni o vită. Vaccinez, altoĭesc. Apes peștele ca să ĭasă icrele. Fig. Bicĭuĭesc pînă la sînge: acu te stricnesc cu șfichiu! – Și strecnesc (Neam. Rom. Pop. 3,89). În Dolj trîcnesc (CL. 1922, 371). V. trîcnesc.
27. [Scriban] strîcnésc V. stricnesc.
28. [Scriban] strîgnésc (mă) v. refl. (din maĭ vechĭu stîrgnesc, de unde a rămas stîrnesc, din vsl. sŭ-strŭgnonti, a zmulge). Vechĭ. Mă scol: treziți-vă și strîgniți-vă (Cod. Vor. 163, 11).
29. [Scriban] trîcneá, V. stricnea.
30. [Scriban] 1) trîcnésc v. tr. V. stricnesc.
31. [DOOM 3] stricnea (reg.) s. f., art. stricneaua, g.-d. art. stricnelei; pl. stricnele
32. [DOOM 2] stricnea (reg.) s. f., art. stricneaua, g.-d. art. stricnelei; pl. stricnele, art. stricnelele
33. [DOOM 3] stricni (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stricnesc, 3 sg. stricnește, imperf. 1 stricneam; conj. prez. 1 sg. să stricnesc, 3 să stricnească
34. [DOOM 2] stricni (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stricnesc, imperf. 3 sg. stricnea; conj. prez. 3 să stricnească
35. [DER] stricni (-nesc, -it), vb. – 1. A sîngera, a lua sînge de la un animal. – 2. A înțepa, a împunge. – 3. (Banat) A zgudui. – 4. A striga, a răcni. Sl. strŭknąti „a înțepa” (Tiktin). – Der. stricnea (var. stricneală), s. f. (trocar, cuțit special pentru a lăsa sînge la cai); stricnitură, s. f. (împunsătură; înjunghietură, înțepătură).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL