1. [DEX '09] STRICAT2, -Ă, stricați, -te, adj. 1. (Despre obiecte, unelte, mecanisme) Care nu mai poate fi folosit, fiind defect, deteriorat. 2. (Despre materii organice, îndeosebi despre alimente) Alterat, descompus; (despre aer) greu respirabil, încărcat de substanțe sau mirosuri neplăcute, nocive. 3. (Despre înjghebări, construcții) Dărâmat, surpat, năruit. 4. (Pop.; despre oameni și părți ale corpului lor) Bolnav, vătămat; p. ext. becisnic. ◊ Stricat de vărsat = cu urme de vărsat pe obraz. 5. (Despre relații de prietenie, de dragoste etc.) Desfăcut, rupt. 6. (Despre oameni) Certat, mâniat, supărat (cu cineva). 7. (Despre oameni; adesea substantivat) Decăzut moralicește; corupt, desfrânat, depravat. – V. strica.
2. [MDA2] stricat2, ~ă a [At: DOSOFTEI, PS. 29/17 / Pl: ~ați, ~e / E: strica] 1 (D. obiecte) Care și-a pierdut total sau parțial calitățile, funcționalitatea etc., devenind necorespunzător sau neutilizabil, prin uzare sau printr-o acțiune violentă Si: degradat (20), deteriorat Vz avariat, hârbuit, hodorogit, hrentuit, învechit, paradit, ponosit, rablagit, ros, rupt2, uzat. 2 (D. sisteme tehnice) Care nu (mai) funcționează normal Si: avariat2 (1), defect (24), defectat2 (3), deranjat2 (2), dereglat2, (rar) detracat (1), smintit2, deteriorat2. 3 (Rar; d. coaja semințelor, a ouălor) Spart2 (35). 4 (Îvp; d. construcții) Dărâmat2 (5). 5 (Îvp) Părăginit. 7[1] (Înv; d. teritorii) Devastat2 (1). 8 (D. materii organice, în special d. hrană) Care s-a degradat sub acțiunea agenților externi Si: alterat2 (3), (pop) împuțit Vz acrit, descompus, fermentat, înăcrit, putred, putrezit, rânced, râncezit, sărbezit, stătut2. 9 (Reg; d. vin) Falsificat (cu apă). 10 (D. aer) Încărcat de mirosuri grele, neplăcut Si: alterat2 (2), viciat Vz stătut. 11 (D. aer) Încărcat cu substanțe nocive Si: poluat. 12 (Îvp; d. ființe sau d. părți ale corpului lor) Bolnav (2). 13 (Îvp; d. ființe sau d. părți ale corpului lor) Slăbit (de bătrânețe, de oboseală etc.). 14 (Spc) Lepros. 15 (D. organe, funcții organice ale ființelor sau, pex, d. sănătate) Care nu funcționează normal Vz deranjat. 16 (Fig) Degenerat fizic. 17 (D. dinți) Cariat2 (1). 18 (Înv; d. fete) Dezvirginat2. 19 (Pop; în superstiții; d. vaci de lapte) Căreia i s-a luat mana prin vrăji, descântece. 20 (D. limbă, cuvinte, forme lexicale etc.) Care se abate (intenționat) de la forma, înțelesul, natura etc. normală Si: denaturat2 (3), schimonosit, schingiuit2, scâlciat, stropșit, deformat2 (7). 21 (Rar; d. culori) Șters2. 22 (D. oameni sau d. colectivități umane) Care s-a schimbat în rău din punct de vedere moral sau care este lipsit de corectitudine, de moralitate Si: corupt2 (6), decăzut2 (1), pervertit, vicios, (liv) libertin, (rar) deșănțat2 (1), (pop) deșucheat (3), (îvr) rușinat, (înv) demoralizat2 (1), spurcat, (reg) teșmenit. 23 (Spc; mai ales d. femei) Care duce o viață desfrânată, lăsându-se dominată de patimi Si: pierdut, depravat2, desfrânat2 (7), destrăbălat2 (2), dezmățat2 (5), imoral, (pop) parșiv. 24 (Rar; d. fapte, acțiuni, procese în desfășurare) Deranjat2 (7). 25 (D. relații de prietenie, de dragoste etc.) Care a fost întrerupt Si: desfăcut2 (36), rupt2. 25 (Îvp; îe) A fi ~ (cu cineva) A fi certat (cu cineva). 26 (Îvr; d. învoieli, convenții etc.) Anulat2 (2).
3. [DLRLC] STRICAT2, -Ă, stricați, -te, adj. 1. (Despre obiecte, unelte, mecanisme) Care nu mai poate fi folosit, fiind deteriorat, defectat. ◊ Expr. A-i umbla (cuiva) gura ca o moară stricată v. gură (I 3). 2. (Despre materii organice, în special despre alimente) Alterat, descompus. Mămăliga e cam stricată, că ne lasă boierul cu porumbul pe cîmp iarna nedijmuit. DUMITRIU, N. 17. 3. (Despre înjghebări, construcții) Dărîmat, surpat, năruit. Păserică, păserea, Mută-ți cuibu de-acolea Că-oi veni-ntr-o sară bat, Ți-i găsi cuibul stricat. ȘEZ. I 12. A doua zi dimineața s-a sculat băietul și, văzînd zidul stricat, s-a dus la tatu-so plîngînd. ib. IV 171. 4. (Despre oameni și părți ale corpului lor) Bolnav; vătămat. Dinți stricați. ▭ E un om cu mustățile mari, țepoase, cu un ochi stricat, acoperit pe jumătate de albeață. BOGZA, Ț. 64. Rămăsese c-un șold stricat în lupta de la Toplița. MIRONESCU, S. A. 124. ◊ Fig. Nici ea nu-i pentru d-ta, nici d-ta pentru dînsa; ș-ar rămînea un suflet stricat pe lume, de ți-ar fi milă și d-tale. GANE, N. III 37. Bată-te, bădițo, bată, Inima mea cea stricată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 262. ◊ Stricat de vărsat = cu mici cicatrice rotunde pe obraz (în locurile unde pielea a fost atacată de vărsatul negru); ciupit de vărsat. Stătusem într-o zi de vorbă... c-un tătar voinic și bine legat, stricat de vărsat. SADOVEANU, P. M. 115. Serdarul îi stricat de vărsat ca un ciur. ALECSANDRI, T. 740. ♦ (Rar) Degenerat, bicisnic, pipernicit. Purtați niște haine sucite pe niște trupuri stricate în care mă îndoiesc că este inimă. NEGRUZZI, S. I 245. 5. (Despre prietenie, dragoste etc.) Desfăcut, rupt. Smotrul se sfîrși... cu prăjituri, cu ciocniri de păhăruțe pline cu vin, cu rîs, cu gălăgie și, mai la urmă de tot, chiar cu vorbe înțepătoare și cu prietenii stricate între duduci. HOGAȘ, H. 86. 6. (Despre persoane) Certat, mîniat, supărat (cu cineva). Și ce nădejde ai aice pentru tine, Cînd tu cu toții ești stricat Și numai singur vinovat: Culege dar ce-ai semănat! DONICI, F. 53. 7. (Despre persoane) Decăzut moralicește, corupt, desfrînat, depravat. Eu... îs mare păcătos... Maaare!... S bețiv și stricat, cum nu se mai pomenește în șapte sate. REBREANU, I. 25. Această femeie, isterică, stricată, întîlnindu-se la bal cu Soleanu, îi și face declarație de iubire, i se agață de gît. GHEREA, ST. CR. I 276. ◊ (Substantivat) Merită un stricat ca el să-l plîngă o ființă gingașă și distinsă ca tine? REBREANU, I. 112.
4. [Șăineanu, ed. VI] stricat a. 1. vătămat: un dinte stricat; 2. putred; 3. fig. corupt: om stricat. ║ n. fapta de a strica: stricatul este lesne și dresul greu AL.
5. [Scriban] stricát, -ă adj. Vătămat, deteriorat: o mașină stricată. Alterat, putred, cariat: lapte stricat, poame stricate, dințĭ stricațĭ. Fig. Corupt: om stricat.
6. [Argou] a lepăda (pe cineva) ca pe o măsea stricată expr. a se debarasa (de cineva sau ceva) fără părere de rău.
7. [Argou] a tolocăni ca o moară stricată expr. a vorbi mult și fără rost.
8. [Argou] a vorbi ca o moară hodorogită / ca o moară stricată expr. a pălăvrăgi, a turui, a trăncăni întruna, agasându-i pe cei din jur.
9. [Argou] moară neferecată / stricată expr. persoană guralivă.
10. [Argou] stricat, -ă, stricați, -te adj. (d. oameni) 1. certat, supărat. 2. corupt, desfrânat, depravat.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL