1. [DEX '09] STRELIȚ, streliți, s. m. Pedestraș dintr-un corp special de infanterie din vechea Rusie, recrutat dintre orășeni și având de obicei funcții polițienești. – Din rus. streleț.
2. [MDA2] streliț[1] sm vz streleț
3. [DLRLC] STRELIȚ, streliți, s. m. (Mai ales la pl.) Soldat pedestru dintr-o armată specială (înființată de Ivan cel Groaznic și desființată de Petru cel Mare) care se bucura de anumite privilegii economice și militare. Cumplit era Petru cel Mare... ridicat parcă în șea pentru a vedea mai bine lungul șir al streliților. BOGZA, M. S. 11.
4. [Scriban] strelíț m. (rus. strĭeléc, arcaș, d. strĭelá, săgeată. V. pistreală). Pl. Un corp de infanterie rusească care forma garda țarilor, organizat de Ivan cel Groaznic la 1545 și desființat de Petru cel Mare la 1705.
5. [MDA2] streleț sm [At: M. COSTIN, O. 160 / V: ~lit[1], ~ril~ / A și: streleț / Pl: ~i / E: rs стрелец] 1 (În epoca feudală, în țările române) Soldat care făcea parte dintr-un corp de vânători (arcași). 2 Soldat dintr-un vechi corp de infanterie (cu funcții polițienești) care forma garda țarului în Rusia, în sec. XVI-XVII.
6. [MDA2] strileț sm vz streleț
7. [Șăineanu, ed. VI] streliți m. od. corp de infanterie rusă, organizată de Ivan IV (1545), ce forma garda țarilor, distrusă de Petru cel mare în 1705.
8. [DOOM 2] streliț s. m., pl. streliți
9. [DOOM 3] !streleț s. m., pl. streleți
10. [DER] streliț (-ți), s. m. – Soldat dintr-un corp de infanterie rusă. Sl. strĕlĭcĭ (Tiktin). Sec. XVIII.
11. [DLRLV] STRELEȚ s. m. (Mold.) Soldat dintr-un corp de vînători. Mai lesne strelelului a nemeri o vrabie decît pe un om călare, M. COSTIN. Strelețul, arcul frîngînd, ținta nu lovască. CANTEMIR, IST. Atunce au ieșit si Mihai-Vodă cu seimenii si cu streleții, adecă vînătorii ce ave. NECULCE. Etimologie: rus. strelec.
12. [DAR] streleț, streleți, s.m. (înv.) 1. soldat care făcea parte dintr-un corp de vânători arcași (în Țările române). 2. soldat din garda țarului în Rusia.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL