1. [DEX '09] STRĂJER, -Ă, străjeri, -e, s. m., s. f. 1. S. m. (în Evul Mediu, în Moldova) Persoană care avea obligația să păzească granițele (muntoase), în schimbul unor scutiri fiscale. ♦ P. gener. (Înv. și pop.) Paznic, strajă. 2. S. m. și f. (Înv.) Tânăr care aparținea străjeriei. 3. S. m. Construcție formată dintr-un grup de stâlpi de lemn, montată lângă piciorul unui pod de lemn, pentru a-l apăra de loviturile plutelor. [Var.: (înv.) strejar s. m.] – Strajă + suf. -ar.
2. [MDA2] străjer, ~ă [At: MOXA / V: (îvp) ~jar, ~rejar, (reg) ~jan / Pl: ~i, ~e / E: strajă + -ar] 1 sm Locuitor de la graniță (din Moldova) care era însărcinat cu paza frontierei țării în regiunile de munte Si: plăieș, strajă (15). 2 sm (Îvp; pgn) Paznic. 3 sm (Înv) Străjuitor (1). 4 sm (Îvr; îc) ~rejar-major-general Șeful avangărzii. 5 smf Membru al străjeriei. 6 sm Construcție formată dintr-un grup de stâlpi de lemn, montată lângă piciorul unui pod de lemn, pentru a-l apăra de loviturile plutelor.
3. [DEX '98] STRĂJER, -Ă, străjeri, -e, subst. 1. S. m. Persoană care avea obligația să păzească granițele (muntoase), în schimbul unor avantaje fiscale. ♦ P. gener. (Înv. și pop.) Paznic, strajă. 2. S. m. și f. Tânăr care aparținea străjeriei. 3. S. m. Construcție formată dintr-un grup de stâlpi de lemn, montată lângă piciorul unui pod de lemn, pentru a-l apăra de loviturile plutelor. [Var.: (înv.) strejar s. m.] – Strajă + suf. -ar.
4. [DLRLC] STRĂJER, străjeri, s. m. Paznic, santinelă. De jos sună o poruncă. Toți străjerii, pe podinele lor, se înturnară cu fața la palat. SADOVEANU, F. J. 409. Cîte un pahar de rachiu fu împărțit la fiecare străjer. GANE, N. I 161. În zori de zi străjerul vestește pe-un străin. COȘBUC, P. I 160. Străjerul, știind porunca, nu mai lungește vorba, ci ia moșneagul și-l duce înaintea împăratului. CREANGĂ, O. A. 166. ◊ Fig. Mai trăiești și-ți merge bine, Vechi străjer? Nu m-ai uitat? E de mult de cînd n-am stat, Ulmule, sub tine. COȘBUC, P. I 260. Lîngă piatra celei gropi Tu să-mi pui străjeri doi plopi. BELDICEANU, P. 101. – Variantă: (învechit) strejar, strejari (DAVILA, V. V. 95, ISPIRESCU, L. 117, ODOBESCU, S. III 110), s. m.
5. [Șăineanu, ed. VI] străjer (străjar) m. paznic: un străjer îl întreabă CR. [Șerb. STRAJAR, gardian].
6. [Scriban] străjér m. (d. strajă; bg. sîrb. stražar). Est. Păzitor, paznic, santinelă. Tînăr care face parte din organizațiunea numită „Straja Țăriĭ”, p. apărarea patriiĭ. – Fem. străjereásă, pl. ese (fals străjeră!). – L. V. strejár.
7. [DEX '09] STREJAR s. m. v. străjer.
8. [MDA2] străjan sm vz străjer
9. [MDA2] străjar2 sm vz străjer
10. [MDA2] strejar sm vz străjer
11. [Șăineanu, ed. VI] strejar m. V. străjer.
12. [Scriban] strejár, strejuĭésc, V. străjer, străjuĭesc.
13. [DOOM 3] străjer s. m., pl. străjeri
14. [DOOM 2] străjer s. m., pl. străjeri
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL