1. [MDA2] strambele sfp [At: RĂDULESCU-CODIN / E: ns cf strambițe] (Mun) Toane V toană1 (1).
2. [DEX '09] STRÂMB, -Ă, strâmbi, -e, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre lucruri) Care prezintă neregularități sau abateri de la forma normală, dreaptă; diform. ♦ (Despre drumuri) Lipsit de aliniere, cotit, întortocheat. 2. Lăsat sau căzut într-o parte; aplecat, înclinat. ♦ (Despre oameni sau părți ale corpului lor) Încovoiat, îndoit, gârbovit; adus de șale; p ext. deformat, pocit. 3. Fig. Nedrept, injust, incorect. ♦ Făcut pentru a înșela. II. Adv. 1. Cu spatele încovoiat sau cu corpul aplecat într-o parte, sucit. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) strâmb și a judeca drept = a recunoaște adevărul. 2. Într-o parte, pieziș; p. ext. în neorânduială, dezordonat. ◊ Expr. A râde (sau a surâde, a zâmbi) strâmb = a râde (sau a surâde, a zâmbi) în silă, forțat, nesincer. A privi (sau a se uita) strâmb = a privi, a se uita urât, dușmănos. A călca strâmb = a avea o comportare incorectă, imorală. 3. Fig. În mod fals, mincinos, neadevărat. – Lat. pop. strambus (= strabus).
3. [MDA2] străb a vz strâmb
4. [MDA2] strămb, ~ă a, s vz strâmb
5. [MDA2] strănb, ~ă a vz strâmb
6. [MDA2] strâmb, ~ă [At: PSALT. HUR. 46v/12 / V: (înv) ~ânb, ~răb, ~rămb, ~rănb, ~rimb a / Pl: ~i, ~e / E: lp strambus, -a, -um (<strabus, -a, -um)] (Îoc drept) 1 a (D. oameni sau, mai ales, d. corpul lor ori, în special, d. părți ale acestuia) Care este deviat (din naștere sau în urma unei boli, a unui accident etc.) de la poziția normală (fiind orientat într-o direcție nefirească) Si: adus2 (4), aplecat2 (1), cocârjat2 (1), cocoșat2 (2), contorsionat2 (2), curbat2 (2), gârbov (2), gârbovit (1), înclinat2, încovoiat, îndoit2, întors2, plecat2, răsucit, sucit2. 2 a (D. oameni sau, mai ales, d. corpul lor ori, în special, d. părți ale acestuia) Care are (din naștere sau în urma unei boli, a unui accident etc.) un aspect fizic dezgustător din cauza unei devieri de la forma, de la dimensiunea, de la înfățișarea etc. normală sau de până atunci (provocând scârbă) Si: diform (1), hidos, hâd (1), pocit2, respingător, schimonosit (3), slut, urât, urâțit, (pfm) bocciu (5), scălâmb (1), scălâmbăiat (1), (înv) grozav (2), (reg) balcâz (2), pogan, șonțit, (fam) șui7, strâmbat2 (2). 3 a (Îe) A avea gura ~ă A spune minciuni. 4 a (Reg; de obicei cu determinările „de spate”, „de spinare”, „de mătrice”) Cocoșat2 (2). 5 a (D. obiecte flexibile sau neflexibile ori d. părți ale acestora) Care prezintă neregularități, abateri etc. de la forma normală sau avută inițial Si: contorsionat2 (1), curbat2 (1), deformat2 (2), diform (2), întors2, răsucit. 6 a (D. obiecte, de obicei, neflexibile sau d. părți ale acestora care au o anumită poziție, de obicei, verticală) Care este deviat în jos, într-o parte etc. față de poziția normală sau avută inițial ori față de alt obiect luat ca punct de referință Si: aplecat2 (1), înclinat2, lăsat, plecat2, povârnit2, (îvp) ponorât, (pop) pornit2, (pfm) hâit4 (4), (îvr) povortit, (reg) șoldit, șoldiv, șovâi, șovârnit, strâmbat2 (5) Vz cârn, scălâmb, scălâmbăiat, scâlciat, scofâlcit. 7 a (Trs; îs) Prune ~e Soi de prune cu sâmburele așezat asimetric, cu carnea tare și acrișoară, care se desprinde ușor de pe sâmbure. 8 a (D. drumuri) Care are (multe) cotituri Si: cotit2 (6), întortocheat, sinuos, șerpuit2, șerpuitor, (rar) șerpuind, (îvr) șerpitor. 9 sn (Reg; lpl) Cusătură populară ornamentală în zigzag Si: (reg) strâmbănog (2). 10 sf Cerbice (la jug). 11 a (D. semne sau litere, d. cuvinte ori d. rânduri, d. scriere sau d. grafia acestora) Care are trăsături neregulate și aspect neîngrijit. 12 a (Pex; d. semne sau litere, d. cuvinte ori d. rânduri, d. scriere sau d. grafia acestora) Necaligrafic. 13 a (Pex; d. semne sau litere, d. cuvinte ori d. rânduri, d. scriere sau d. grafia acestora) Neciteț. 14 a (D. rândurile scrise de cineva) Care este deviat în sus sau în jos față de marginile de sus și de jos ale foii. 15 a (Grm; îvr; fig; îs) Grai ~ Verb neregulat Vz neregulat. 16 a (Grm; îvr; fig; îs) Cădere ~ă Caz oblic Vz oblic. 17 a (Îvp; fig; d. oameni) Care procedează nedrept, subiectiv. 18 a (Îvp; pex; d. oameni) Care procedează necinstit. 19 a (D. acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) Care manifestă nedreptate, subiectivitate. 20 a (D. acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) Care denotă necinste. 21 av (Îe) A sta (sau, reg, a ședea) ~ și a judeca (sau, înv, a grăi, a vorbi) drept A recunoaște adevărul. 22 av (Îe) A râde (sau a surâde, a zâmbi) ~ A râde (sau a surâde, a zâmbi) forțat, în silă, nesincer. 23 av (Îe) A privi (sau a se uita) ~ A privi (sau a se uita) cu ciudă, urât, dușmănos. 24 av (Pex; îae) A nu privi cu ochi buni V ochi1. 25 av (Îe) A călca ~ A avea o comportare incorectă. 26 av (Îae) A aluneca pe o cale greșită. 27 a(Asr; spc; d. păreri, d. înțelegere, d. cunoștințe etc.) Greșit (13). 28 a (Rar; fig; d. privire) Pieziș. 29 a (Rar; fig; d. zâmbete) Fals (7). 30 a (Rar; fig; d. zâmbete) Forțat2 (9). 31 a (Înv; fig; d. lucruri de valoare, bani etc.; îoc veritabil, autentic) Fals (5). 32 a (Înv; d. cântare) Făcut să înșele. 33 sn (Îvp; fig) Nedreptate. 34 sn (Înv; îlav) Cu (sau, rar, pe) ~ul În mod fals. 35 sn (Îal) Pe nedrept. 36 sn (Reg; îe) A călca cu ~ul A călca cu stângul Vz stâng. 37 sn (Înv; îe) A lua cu ~ul A lua prin înșelătorie sau cu forța. 38 sn (Reg; îe) A trăi cu ~ul A face nedreptăți. 39 sf (Îrg) Veche monedă de argint a cărei valoare varia de la 10 la 20 de creițari sau era de 5 groși.
7. [MDA2] strânb a vz strâmb
8. [MDA2] strimb, ~ă a vz strâmb
9. [CADE] DREPT, † DIREPT I. adj. 1 Care merge de la un punct la altul fără nici o încovoietură, îndoitură sau strîmbătură C. STRÎMB: linia dreaptă este drumul cel mai scurt între două puncte; un par ~; F: e ~ ca funia ’n traistă, e strîmb, îndoit, încovoiat ¶ 2 Care nu ocolește: drumul ~, linia dreaptă e drumul cel mai scurt între două puncte ¶ 3 📐 Unghiu ~, unghiul format de două drepte perpendiculare (👉 🖼 UNGHIU ; prismă dreaptă, cilindru ~, ale căror generatoare sînt perpendiculare pe planul de bază ¶ 4 Vertical, în picioare, care nu e culcat sau întins la pămînt: înțepenindu-și picioarele, rămase ~ ca lumînarea (ISP.); un zid ~ ¶ 5 Nemișcat: drepți! comandă militară ¶ 6 🌐 Care e greu de urcat, fiind prea puțin înclinat (vorb. de un suiș) ¶ 7 Cinstit, sincer, care nu se abate de la dreptate, de la adevăr C. NEDREPT: un om ~; (P): mai bine o învoială strîmbă decît o judecată dreaptă; ce-i ~ și adevărat, nici la dracul nu-i minciună (SLV.); (P): ce e ~ nu e păcat; ce e ~, și lui Dumnezeu îi place ¶ 8 Cu mintea întreagă, sănătos: dreaptă judecată ¶ 9 Legiuit, cum se cuvine pe bună dreptate: a face parte dreaptă, a împărți în părți egale, a da la o împărțeală fie-căruia ce i se cuvine ¶ 10 Născut din aceeași părinți: nu i-am fost frate drept, ci dintr’o țiitoare născut (N.-COST.) ¶ 11 ⛹ Luptă dreaptă. luptă corp la corp, trîntă ¶ 12 📖 Complement ~ 👉 COMPLEMENT ¶ 13 Ce e opus părții stîngi: mîna dreaptă; ochiul, piciorul ~ ¶ 14 Care se află la mîna dreaptă stînd cu fața în direcțiunea curgerii unei ape: țărmul ~ al Dunării. II. subst. Piciorul drept: a călca cu ~ul. III. (pl. -turi) sn. 1 Facultatea legitimă de a face sau pretinde ceva, de a dispune de ceva sau de cineva, etc.: omul n’are numai ~uri, ci și datorii; a avea ~ul de viață și de moarte; ~uri civile, politice, sociale; ~ul de vot; ~ de războiu și de pace; ~ul celui mai tare ¶ 2 Ceva ce aparține în mod legitim altuia, ceea ce se cuvine altuia: cînd a mîncat ~ul vre-unuia și n’a trecut de la dînsul? (BR.-VN.) ¶ 3) Ⓟ Plată, leafă cuvenită: dă-mi ~ul meu, că mi s’a urît aci (ISP.); să mă lăcomesc eu la ~ul unei slugi vechi și credincioase ca tine? (ALECS.) ¶ 4 Ceea ce poate face sau pretinde cineva de la altul în virtutea unor anumite legături ce-i unește: prietenia are ~urile ei ¶ 5 Voie, cădere: n’ai ~ să te amesteci în treburile mele ¶ 6 Titlu legitim de a aspira la ceva: puțini candidați au ~ul să ocupe acest post ¶ 7 ⚖️ Știința legilor, jurisprudența: a studia ~ul; Facultatea de ~, profesor de ~ ¶ 8 Materie specială a legilor, corp de legi: ~ul civil, penal, comercial ¶ 9 A fi în ~, a avea facultatea, legitimă, puterea, cădere: nu era în ~ să-mi ceară acest lucru ¶ 10 De ~, în mod legitim, firesc: acestea mi se cuvin mie de ~ ¶ 11 Dreptate: nu-i vorbă, ~ avea părintele Trandafir (SLV.); cu ~, cu ~ul, cu (bună) dreptate: Mări-ta judecă și fă ce e ~ul (ISP.); pe ~ sau pe nedrept; cu ~ sau fără drept, cu dreptate sau fără dreptate: nu este un singur om de Stat... care să nu-și dea cu ~ sau fără ~, titlul de liberal (I.-GH.); e cu ~(ul), se cuvine, se cade: nu-i cu ~ să mori tu ’naintea mea (ALECS.) ¶ 12 La ~ul vorbind, vorbind adevărul, pentru a spune curatul adevăr: la ~ul vorbind, nu ești numai așa o vacă de muls pentru fie-care (CRG.) ¶ 13 ~ul lui Dumnezeu, e tot ce poate fi mai adevărat, recunosc că așa e: ~ul lui Dumnezeu, în asemenea caz... rușinea va rămîne numai pe seama mea (ODOB.) ¶ 14 În ~ul, în fața, în direcțiunea: între odaia mea și a lui este o ușă în ~ul căreia am pus un dulap (VLAH.); de la o vreme, mi s’a pus. vorba ceea, soarele în ~ul inimii (GN.); prin ~ul, cam în fața: prin ~ul unui pod, mi-a ieșit înainte un urs grozav (CRG.). IV. DREAPTA sf. 1 Mîna dreaptă: Dumnezeu... blagoslovește încet cu dreapta, și caerul, din alb, se face deodată negru (VLAH.) ; (P): ce face dreapta să nu știe stînga ¶ 2 Partea din direcțiunea mînii drepte: a o lua la dreapta; a apuca spre dreapta; păli pe unul la dreapta, pe altul la stînga (ISP.); la (sau în dreapta și la sau în) stînga, în toate părțile: muncea în dreapta și în stînga ca doar doar a încăleca pe nevoie (CRG.); † de-a-dreapta, † din-a-d(i)reapta loc. adv., în dreapta, la dreapta: mă aflam între două grădini d’a-dreapta și d’a-stînga (I.-GH.); în trăsură, pusei pe Băiau din-a-dreapta mea (GN.) ¶ 3 🎖️ Aripa dreaptă a unei armate ¶ 4 ⏲ Grupul dintr’o adunare legislativă, așezat la dreapta prezidentului, care reprezintă partidul cu idei conservatoare ¶ 5 DREAPTĂ (pl. drepte) sf. 📐 Linia dreaptă. V. DREPT, ‡ DEREPT, † DIREPT adv. 1 În linie dreaptă, fără a se abate din drum, fără să ocolească: a merge ~ înainte; capra... merse ~ ca pe ciripie la stuful cu flori (ISP.) ¶ 2 Fără încunjur, fără a se sfii, fără a ocoli adevărul: el nu mai sucește vorba, ci spune ~ în față, dacă i s’a pus ceva pe inimă (SLV.) ¶ 3 Sincer, cinstit, conform cu adevărul sau cu dreptatea: ceia ce vor să judece ~, întîiu să ceară de la Dumnezeu să le dea înțelepție și pricopere (PRV.-MB.); împăratul... își chemă fetele, le întrebă, poruncindu-le să-i spuie ~ (ISP.); (P): mai bine stai strîmb și judecă (sau vorbește) ~ ¶ 4 DE-A- ~UL loc. adv. Fără a se abate, fără a ocoli, fără înconjur, direct: golătatea încunjură, iar foamea dă de-a-dreptul (CRG.). VI. prep. 1 ‡ Pentru: derept numele tău, Doamne, cură păcatul meu (PS.-SCH.); derept care, pentru ce, de ce; derep(t)-ce, pentru ce, de ce; derept acea(ia), de aceea ¶ 2 În loc de, ca: m’a luat drept altul; ~ ori-ce plată, i-a tras o bătaie [lat. directus].
10. [DEX '98] STRÂMB, -Ă, strâmbi, -e, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre lucruri) Care prezintă neregularități sau abateri de la forma normală, dreaptă; diform. ♦ (Despre drumuri) Lipsit de aliniere, cotit, întortocheat. 2. Lăsat sau căzut într-o parte; aplecat, înclinat. ♦ (Despre oameni sau părți ale corpului lor) Încovoiat, îndoit, gârbovit; adus de șale; p. ext. deformat, pocit. 3. Fig. Nedrept, injust, incorect. ♦ Făcut pentru a înșela. II. Adv. 1. Cu spatele încovoiat sau cu corpul aplecat într-o parte, sucit. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) strâmb și a judeca drept = a recunoaște adevărul. 2. Într-o parte, pieziș; p. ext. în neorânduială, dezordonat. ◊ Expr. A râde (sau a surâde, a zâmbi) strâmb = a râde (sau a surâde, a zâmbi) în silă, forțat, nesincer. A privi (sau a se uita) strâmb = a privi, a se uita urât, dușmănos. A călca strâmb = a avea o comportare incorectă, imorală. 3. În mod fals, mincinos, neadevărat. – Lat. pop. strambus (=strabus).
11. [DLRLC] STRÎMB2, -Ă, strîmbi, -e, adj. 1. (În opoziție cu drept, despre lucruri) Care prezintă neregularități, abateri de la forma normală; diform. Toate lemnele erau strîmbe. RETEGANUL, P. III 60. De ești tu așa voinic, îndreaptă copacii cei strîmbi, dar nu strîmba încă și pe cei drepți! SBIERA, P. 80. Mititel și strîmb aleargă pe cîmp (Secera). id. ib. 320. Lemnul strîmb focul îl îndreaptă. ♦ (Despre persoane) Încovoiat, gîrbovit, adus de șale. Peste o săptămînă au venit acasă amîndoi, moș Ioniță mai strîmb din șale și mai încovoiat din spate. PAS, Z. I 200. Cîte fete cu pieptare, Toate-s strîmbe de spinare... Dar mîndra cu șubeica E oablă ca secera! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 430. ♦ (Despre drumuri) Fără aliniere, întortocheat. Umbla acum pe o uliță strîmbă. DUMITRIU, N. 159. 2. Deviat de la poziția (dreaptă) obișnuită; lăsat sau căzut într-o parte; aplecat, înclinat. Țintirimul singur cu strîmbe cruci veghează. EMINESCU, O. I 69. ♦ (Despre persoane sau părți ale corpului) Sucit, strîmbat, deformat. De ținea drumul mai lung, te miră de nu rămînea cu gîtul strîmb de-atîta uitat înapoi. ISPIRESCU, L. 36. Cine joacă și nu strigă Face-i-s-ar gura strîmbă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 359. ◊ Fig. E dezgustat și strîmb de sarcasm. CAMIL PETRESCU, T. II 136. ◊ (Substantivat, rar, în expr.) A-i veni cuiva cu strîmbul = a nu-i veni cuiva la socoteală, a-i displăcea, a nu-i conveni. V-ați boierit și voi, mă! Vă vine cu strîmbul munca! REBREANU, R. II 71. 3. Fig. Nedrept, necinstit, incorect. Apoi socoteala asta e strîmbă, măi oameni! REBREANU, R. II 89. ◊ Fig. Tu vii din lumea strîmbă și din viața posomorîtă a asupririi și a asupriților. PAS, Z. I 7. ◊ (Substantivat) În țara strîmbilor, cel drept umblă cu capul spart. SADOVEANU, P. M. 107. ♦ Făcut pentru a înșela. Am văzut cîrciumari mestecînd vinul cu apă și vînzînd cu cîntare cu două funduri, măcelari și precupeți vînzînd cu cîntare strîmbe, și m-am mîhnit. FILIMON, C. 37.
12. [DCR2] strâmb, -ă adj. în expr. a băga strâmbe (lb. vorbită) A face afirmații în defavoarea unei persoane, a unei idei etc. ◊ „Enciclopedii franțuzești și englezești «bagă strâmbe» cum că sloganul ar fi o formă de manipulare.” D. 112/95 p. 14
13. [Șăineanu, ed. VI] strâmb a. 1. curb: linie strâmbă; 2. întors la o parte: gură strâmbă; 3. pieziș: căutătură strâmbă; 4. fig. nedrept: judecată strâmbă. [Lat. vulg. STRAMBUS = clasic strabus]. ║ adv. fals: a jură strâmb.
14. [Scriban] 1) strîmb, -ă adj. (lat pop. strambus, cl. strabus, șpanchĭ, d. vgr. strabós, șpanchĭ, supt infl. luĭ skambos, strîmb; it. strambo, cu picĭoarele strîmbe. V. srabizm). Curb orĭ frînt: picĭoare strîmbe (scălîmbe saŭ haĭtișe), stradă strîmbă. Dislocat: față strîmbă. Așezat pĭeziș: pălărie strîmbă. Fig. Nedrept, injust: maĭ bine o învoĭală strîmbă de cît o judecată dreaptă. Adv. Pălăria stă strîmb, a judeca strîmb.
15. [DOOM 3] strâmb adj. m., pl. strâmbi; f. strâmbă, pl. strâmbe
16. [DOOM 2] strâmb adj. m., pl. strâmbi; f. strâmbă, pl. strâmbe
17. [IVO-III] strâmb adj.
18. [DER] strîmb (-bă), adj. – 1. Sucit, pieziș, care nu este drept. – 2. Nedrept, injust. – Mr. strîmbu. Lat. strambus, forma vulgară de la strabus (Cipariu, Arhiv., 209; Diez, I, 402; Tiktin; REW 8281; Pascu, I, 160), cf. it. strambo „cu picioare scurte”, alb. stremp (Philippide, II, 655). – Der. strîmba, vb. (a suci, a îndoi; a imita, a copia, a contraface; refl., a se schimonosi, a face grimase; refl., a se prăpădi de rîs, refl., înv., a insulta); strîmbătate, s. f. (nedreptate, inechitate); strîmbătură, s. f. (obiect sucit; grimasă, schimonoseală); Strîmbă-Lemne, s. m. (personaj fabulos care apare în unele povești).
19. [Argou] a băga strâmbe expr. 1. a șicana (pe cineva). 2. a interveni în defavoarea cuiva.
20. [Argou] a pune (cuiva) strâmbe expr. a șicana, a face șicane cuiva.
21. [Argou] a ședea strâmb și a judeca drept expr. a recunoaște adevărul, a discuta cu franchețe.
22. [DAR] strambele s.f. pl. (reg.) toane, capricii.
23. [DRAM 2015] strâmb, -ă, strâmbi, -e, adj. – Curbat, încovoiat, răsucit. ♦ (top.) Strâmba, deal (838 m), la nord de Baia Mare; Strâmbu Băiuț, localitate în Lăpuș; Strâmbu, pârâu, afluent al râului Lăpuș. ♦ (onom.) Strâmb, Strâmbeanu, Strâmbei, Strâmbu, nume de familie (191 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Lat. strambus, formă vulgară de la strabus (Șăineanu; Cipariu, Tiktin, cf. DER; DEX, MDA).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL