1. [DEX '09] STOMAC, stomacuri, s. n. Parte a aparatului digestiv, la om și la animalele superioare, în formă de pungă, situată între esofag și duoden, în care se face digestia alimentelor; foale. ◊ Expr. (Fam.) A nu avea (pe cineva) la stomac = a nu putea suferi (pe cineva). (Fam.) A-și pune stomacul la cale = a-și potoli foamea, a mânca. [Var.: (înv.) stomah s. n.] – Din sl. stomahŭ.
2. [MDA2] stomac [At: (a. 1652) C. CR. 180/13 / V: (îrg) ~ah, (înv) stumah[1], (reg) omac1, stăm~, ~ag, stum~, sum~, tomag / Pl: ~uri, (pop) ~ace / E: ngr στομάκι, lat stamachus, vsl стомахъ cf fr estomac] 1 (La om și la unele animale) Segment în formă de pungă al tubului digestiv, situat între esofag și duoden, în care se face digestia Si: (îvp) mațe, (pop) inimă, pântece, rânză, (reg) foale (13), moară, râșniță, rumegătoare, rumegătură, rumegușe, târfă2, (fam) pipotă, ramazan. 2 (La om și la unele animale; pop; pex) Pântece. 3 (Îe) Pe ~ul gol Înainte de a fi mâncat ceva. 4 (Fam; îe) A nu avea (pe cineva) (sau a nu-i fi cineva) la ~ A nu suporta pe cineva sau ceva. 5 (Îe) A avea ~ de struț A avea stomac foarte sănătos și rezistent. 6 (Îe) A avea ~ul deranjat A avea diaree. 7 (Îe) A-și strica ~ul (sau ~urile) la cale A mânca (pe săturate). 8 (Rar; pex) Digestie. 9 (Adesea construit cu verbele „a suferi”, „a fi bolnav”) Boală localizată la stomac (1), de obicei gastrită sau ulcer. 10 (Rar) Hrană (1). 11 Parte externă a corpului omenesc care corespunde stomacului.
3. [DLRLC] STOMAC, stomacuri, s. n. Organ al aparatului digestiv, la om și la animalele superioare, situat între esofag și intestinul subțire, în care se face digestia alimentelor. Acum încep să simt și un soi de gol subt stomac. CAMIL PETRESCU, U. N. 340. Ceaiul de ismă, luat seara și dimineața, cîte o ceașcă, activează mistuirea și îndreptează stomacul. ȘEZ. VIII 155. ◊ Expr. (Familiar) A nu avea pe cineva la stomac sau a-i sta cuiva la stomac, se spune cînd cineva nu poate suferi pe altul, cînd îi poartă pică. A-și pune stomacul (rar stomacurile) la cale = a-și potoli foamea, a mînca. După ce-și văzu stomacul pus la cale, trase o fugă la mal, bău apă, apoi se întoarse și se tolăni pe pămîntul umed. DUNĂREANU, CH. 226. (În forma stomah) Știubei și tovarășii săi își puneau provizoriu stomahurile la cale. C. PETRESCU, Î. II 140. – Variantă: stomah s. n.
4. [Șăineanu, ed. VI] stomac n. organ interior ce primește și mistuește alimentele.
5. [DEX '09] STOMAH s. n. v. stomac.
6. [MDA2] omac1 sn vz stomac
7. [MDA2] stămac sn vz stomac
8. [MDA2] stomag sn vz stomac
9. [MDA2] stomah sn vz stomac
10. [MDA2] stumac sn vz stomac
11. [MDA2] stumacă[1] sf vz stomac
12. [MDA2] stumah sn vz stomac
13. [MDA2] sumac2 sn vz stomac
14. [MDA2] tomag sn vz stomac
15. [Scriban] *stomáh n., pl. urĭ (ngr. stomáhi, d. vgr. stómahos, de unde vine lat. stómachus, it. stómaco, fr. estomac; vsl. stomahŭ. Cp. cu splină). O umflătură în aparatu digestiv în care se așează mîncarea și se mistuĭe: stomahu rumegătoarelor are patru despărțiturĭ. A avea stomah de struț, a avea stomah foarte sănătos. A nu-l avea pe cineva la stomah, a nu-țĭ plăcea, a-l urî. – Pop. -ag. V. chișcă.
16. [DOOM 3] stomac s. n., pl. stomacuri
17. [DOOM 2] stomac s. n., pl. stomacuri
18. [MDO] stomac, pl. stomacuri
19. [IVO-III] stomac, -curi.
20. [DER] stomac (-curi), s. n. – Parte a aparatului digestiv. – Var. înv. stomah. Fr. estomac, și mai înainte (sec. XVIII) din ngr. στομάχι, cf. sl. stomachŭ (Vasmer, Gr., 137). – Der. stomacal, adj., din fr.
21. [Argou] STOMAC abataj, cantină, ghiozdan, jgheab, magazie, pipotă, raft.
22. [Argou] a avea ceață în stomac expr. a-i fi foame
23. [Argou] a avea fluturi în stomac expr. a fi îndrăgostit
24. [Argou] a nu avea la stomac (pe cineva) expr. a antipatiza (pe cineva)
25. [Argou] a-i întoarce (cuiva) stomacul pe dos expr. a scârbi (pe cineva), a-i face greață (cuiva).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL